O să facem așa: în fiecare zi o să mai povestim o aventură. Pare o afacere bună, ne inspirăm, poate ajungem chiar să scriem romane al LC-ului.

Prima zi-25 feb

Plecarea mea la Zurich nu a fost lipsită de regrete; am ratat alegerile. Și pe lângă asta am mai lăsat și o varză în urma mea acasă; acum când m-am întors nici nu știu de unde să mă reapuc de treabă. Trecem totuși la acțiune.

După 2 ore de somn și tranzit în Budapesta, am aterizat în Zurich în calitate de prim-participant ajuns acolo. Manu mă aștepta cu 2 cutii de bere(tradițional aparent pt LC-ul lor), o ciocolată și un zâmbet mare.(Manu a fost CP pentru Zurich acum vreo 2 ani și pentru ultima săptămână a fost omul pe care l-am bătut la cap zilnic). În Zurich e legal să bei în public, dar antisocială cum sunt, m-am abținut până am coborât din trenul dinspre aeroport. Următoarea oprire a fost sediul AMIV(n.a. a se citi AMIF) unde Manu m-a plantat și a plecat să-și continue treburile pe acasă. Aș putea să povestesc cu zilele numai despre sediul lor. La ei, Eestec e parte din asociația asta mai mare AMIV care la rândul ei e inclusă în cea mai mare asociație studențească din Elveția; AMIV e un fel de ligă a ETH-ului. Sediul, așadar. Echivalentul a jumătate din etajul nostru e sediul lor. Au masă de biliard, 2 mese de fusball, un lounge cu canapele și fotolii și un automat de cafea, un automat de bere, încă o canapea imensă în fața unei plasme cu diagonală mai mare decât înalțimea mea, legată la un Wii și bonus, mai au încă o cameră plină de calculatoare și loc și cu o extra-canapea. Moment de respirat. Am impresia de fapt că mai au încă o cameră, dar nu am stat pe acolo, nu bag mâna în foc.

Terminând cu mailurile și nefiind băgată deloc în seamă pe acolo, am hotărât să mă plimb prin oraș. Am primit câteva linii pe hartă și am luat-o la pas(Rafi nu prea avea timp și chef de stat după mine). M-am învârtit pe fiecare străduță posibilă din jurul ”traseului” meu prestabilit, am mers în lungul și în latul râului, am ajuns până la lac, am mers pe cel mai scump bulevard al lor. Ce pot spune, e un oraș foarte frumos; îmi aduce puțin aminte de Sibiu. Ce regret însă e că vremea a fost chiar potrivnică și a cam continuat așa. M-am întors în sediu ca să stau din nou în fața calculatorului, dar măcar aveam niște imagini foarte frumoase în cap din timpul mini-turului. Între timp, Manu a venit de la aeroport cu 2 participanți turci: Mert și Guliz. După ce am mai băut încă o bere și am ieșit la o țigară, am fost plasați unui alt tip, Alex, care ne-a luat la un mic tur al orașului(al doilea așadar). Nu prea a respectat planul inițial, nu prea știa să ne(îmi) răspundă la întrebări, dar era foarte amuzant. Prima oprire a fost la supermarket să ne cumpărăm ceva de mâncare; mișcare bine-gândită căci am ieșit mult mai ieftin decât dacă am fi mâncat oriunde. Apropos de asta, daca ajungeți în Elveția, bazați-vă fără îndoială pe lanțurile de magazine Coop și Migros: sunt ieftine și au chestii foarte bune. Revenind la tur, am ajuns la concluzia că statuile reprezintă artă, fiind prea multe pentru a cunoaște semnificația fiecăreia în parte. Și de asemenea majoritatea bisericilor sunt destul de vechi și importante (nu cunoaștem motivele).

2 ore de plimbat mai târziu, ne-am întors la cazare. Aici avem iar mic moment de descriere. Elvețienii sunt oameni prevăzători si în timpul celui de-al 2lea Război Mondial aproape fiecare clădire din țară a fost investită cu un buncăr, incluse aici fiind și școlile și universitățile; se spune ca poți să traversezi Elveția dintr-un colț în altul cu un camion prin sistemul de buncăre, fără să trebuiască să ieși la suprafață. Un astfel de buncăr(nu pentru camioane) ne-a găzduit și pe noi. Din condiții de locație(5 min de centru, 5 min de facultate) cât și pentru că era ieftin și fun, am stat într-un spațiu amenajat sub un corp al ETH-ului. Cu o capacitate de 140 de paturi, era măricel și simpăticuț, deși puțin cam răcoros. Aici s-a ținut și T4T-ul de anul trecut. Revenind la poveste, după ce ne-am întors la buncăr și am dormit vreo 2 ore, am început să ne pregătim de party. Deja mai veniseră din participanți: ceva sârbi, bosnieci(sau mă rog, de nație ex-iugoslavă), polonezii din Cracovia și parcă atât. Ne-am pregătit să mergem la Erasmus party într-un club by the river pe partea noatră; Dynamo se chema. Am ajuns acolo, am plătit 10 franci pe un bilet ca să stăm la coadă să intrăm și să ne despartă bodyguarzii grupul în cinșpe, și totu ca să intrăm la o petrecere cu muzică de acum 2-3 ani și cu un DJ obosit. Am reușit totuși să mai spargem puțin gheața între noi și parcă nu mă mai simțeam atât de pierdută. Fază memorabilă cât încă ne terminam berile afară. Fac cunoștință cu eestec-erii din Cracovia, Piotr și Ewelina și la întrebarea de unde ești zic „din România”. Next thing, tipa zice că știe și ea pe cineva „pe-acolo” și stâlcește un nume de n-am înțeles nimic. Reacția mea a fost „Ala nu-i un nume, dar zi-mi măcar de unde e. din eestec sau nu, dintr-un oraș anume etc. uite, io spre exemplu sunt din București.” Următoarea ei replică m-a lăsat umpic paf: „A, scuze; credeam că ești din România”

Ne întoarcem în schimb la club. Atmosfera era foarte ciudată; foarte mulți tipi care nu se jenau să se holbeze sau chiar să încerce să agațe. La un moment dat, prin toată gălăgia, m-a întrebat Toby(really cool guy) cum mi se pare și eu i-am răspuns că puțin cam mulți tipi insistenți. Câteva replici țipate mai târziu am aflat că populația Elveției e majoritar masculină ca să zic și că băieții n-au nicio treabă în a păstra a certain etiquette; Toby la un moment dat îmi sublinia amuzat că foarte mulți tipi se țin după mine. Ceva alcool și muzică slabă mai târziu, se face 2 și ne hotărâm să plecăm că eram cam obosiți. Fumând o țigară înainte de plecare mă gândesc să continui discuția începută mai devreme și să punctez și faptul că tipii se freacă frecvent unii de alții. Am avut o lungă conversație despre „gay and gay” și „gay, but not gay”. După ce am mai râs puțin de Toby, ne-a zis ceva de Langstrasse și am sfârșit prin a ne aventura acolo; rămăseserăm eu, Piotr, Alex, Ewelina și Toby.

A urmat așadar al III-lea tur al Zurich-ului, dar de data asta by night, cu accent pe „Districtul Roșu” al orașului, sau cum i-au zis baieții în ton cu ideea de gay, but not gay: Districtul Portocaliu. Mai întâi am traversat podul către Langstrasse; cu ocazia asta am văzut și cea mai ciudată biserică ortodoxă; arăta ca un adăpost antiatomic, semn clar că nu prea sunt ortodocși greci prin Zurich. Trecând podul am avut ocazia să observăm șoseaua pe care se află cele mai multe prostituate din oraș. Another bonus info: prostituția la ei e legală din câte am înțeles. O dată intrați pe strada păcatelor ca sa-i zic, am trecut pe lângă multe localuri ale căror istorie colorată am aflat-o; am fi și intrat în ele for the fun of it dacă nu aveau intrare mare. Era un club în care gay people cât și prostituate cu clienții lor mergeau, ăsta ca și încă vreo 2 fiind deschise până a doua zi la 10 dimineața. După ne-am mai plimbat puțin, am ajuns la un bar/cafenea în care „fetele” agățau; a fost interesant, zici că ne uitam la televizor, doar pocornul ne mai lipsea. Pe drumul deja de întoarcere am făcut window shopping de prostituate. Erau câteva bordeluri în care la fiecare geam era o tipă. Și ne-am distrat și noi puțin. Still, no pictures. Pe drum înapoi, ne-am oprit la un Mc unde am dat 7 franci(!!) pe un cheesburger și o porție de cartofi, pentru ca apoi să ne retragem la buncăr și să înghețăm de frig. A doua zi mi-am dat seama că mâncasem de la Mc la 5 jumate dimineața.

 

Mihaela Maracine