Tag: studenti

Intel Romania Software Development Center

sigla_intel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ai planuri pentru vacanța de vară? Intel® Romania Software Development Center îți propune să faci parte din cel mai interesant program de internship-uri din perioada verii – Intel Summer Experience 2.0! Dacă ești pasionat de High Performance Computing sau vrei să faci dezvoltare pe Android sau Yocto într-unul din centrele R&D cu cel mai ridicat nivel de expertiză din România, intră pe www.intel.stagiipebune.ro!

Pe parcursul celor trei trei luni vei avea ocazia să dezvolți integral un proiect de cercetare și dezvoltare software pe tehnologie Intel, sub îndrumarea celor mai buni inginerilor din cadrul centrului, dar și să participi la un program extins de traininguri de dezvoltare personală și profesională și activități de team building.

Află cum a fost Intel Summer Experince 1.0 : http://bit.ly/1crXDdg

Prezentarea și istoricul centrului

Centrul de Cercetare și Dezvoltare Software din România este parte din Intel® Software and Services Group (SSG), divizie în care lucrează câteva mii de dezvoltatori de software, la nivel global. Astfel, dacă ar fi o companie independentă, Intel SSG  s-ar clasa între primele 10 cele mai mari companii de software din lume.

În România, Intel® Romania Software Development Center este cea mai importantă investiţie a Software and Services Group, în care lucrează în prezent aproximativ 150 de ingineri.

Proiectele IRSDC se concentrează pe:

  • Cercetarea în domeniul platformelor şi soluţiilor mobile – Centrul Open Source Technology
  • Proiecte de analiză a performanţelor şi de optimizare a soluţiilor hardware-software
  • Instrumente pentru dezvoltare


Susține Volunteers Fest 2014! Festivalul apelează la public pentru cea de-a doua ediție

Sustine Volunteers Fest 2014 (1)

  • Campania de strângere de fonduri, inițiată pe www.crestemidei.ro, are ca scop obţinerea sumei de 2.000 de lei pentru organizarea ediţiei de anul acesta

 

Volunteers Fest anunță lansarea unei campanii de strângere de fonduri prin care speră să obțină resursele necesare pentru activitățile organizate în cadrul festivalului. Menit să răsplătească voluntarii și să promoveze voluntariatul în rândul tinerilor din România, festivalul a devenit un eveniment așteptat de către toți liceeni și studenții.

Volunteers Fest este un proiect sub egida Brigada de Voluntari, desfășurat în perioada 24 martie – 6 aprilie. Festivalul are ca scop promovarea voluntarilor și al acțiunilor pe care aceștia le fac, fie în cadrul grupurilor dornice să aducă o schimbare în societate.

Evenimentul are în agendă activități creative, aplicative, educative și sportive, iar startul festivalului este dat de filmele ce au rulat în cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est.  La final, participanții vor cânta și vor dansa la Volunteers Fiesta.

În timpul proiectului, publicului îi vor fi prezentate workshop-uri de reciclare creativă, dansuri și jonglerie, space painting sau ateliere cu instrumente muzicale, traininguri de dezvoltare personală, un maraton de seminarii despre organizare de evenimente, cum să redacteze o scrisoare de intenție și un CV, gândire laterală sau antreprenoriat și leadership și un Treasure Hunt complex în cadrul capitalei unde concurenții vor fi provocați să deslușească ghicitori întortocheate. În ultimul weekend, voluntari sunt provocați la o serie de activități sportive inedite, precum cel mai mare cros al voluntarilor, laser tag sau escaladă în sală.

 

Volunteers Fest apelează, astfel, la toţi susţinătorii festivalului, la cei care cred în misiunea şi valorile evenimentului. Contribuţiile acestora, mari sau mici, pot fi, împreună, esenţiale pentru organizarea unei noi ediţii a festivalului.

În cadrul primei ediții, Volunteers Fest a adus celor 850 de voluntari peste 40 de activități creative, educative, aplicative și sportive, dar și două piese de teatru forum și un concert.

 

 

Volunteers Fest a funcţionat până acum cu fonduri extrem de mici, însă cu un capital de entuziasm, atât al echipei, al voluntarilor, al colaboratorilor şi al partenerilor, cât şi al publicului.

Campania de strângere de fonduri are ca scop obţinerea sumei de 2.000 de lei pentru organizarea ediţiei din 2014 a festivalului, şi acoperirea unor costuri precum materiale pentru  atelierele de creație și trainingurile educative, echipamente pentru activitățile sportive, kit-uri de start pentru Treasure Hunt și Crosul Voluntarilor și diplomele pe care dorim să le oferim participanților la finalul seminariilor.

 

În schimbul sumei donate, cei care aleg să sprijine festivalul vor fi recompensaţi de Volunteers Fest – cu mulţumiri speciale în publicaţiile festivalului, afișe, locuri asigurate în cadrul activităților desfășurate, materiale promoționale (tricouri, insigne, stickere), invitații la unele dintre cele mai mari evenimente din România pentru a experimenta voluntariatul în cadrul organizării de evenimente.

Pentru mai multe detalii despre campania Volunteers Fest și donații, vă rugăm accesați

Volunteers Fest este un proiect inițiat de Brigada de Voluntari.

Parteneri media: București FM, Zile și nopți, IQAds, RATB, Student din Provincie, IQool, KoolHunt, Getlokal, orasulm.eu, amdoar18ani.ro, studentie.ro, CSR Media, Societate și Cultură, România Pozitivă, Revista Atelierul, Cooperativa Urbană, Blogunteer, Revista LZR, Teen Press, Moftul, SuntParinte.ro

Parteneri educaţionali: AIESEC Bucuresti, GEYC, Asociația EST, ASCIG, 4animals.ro, Liga Studenților Electroniști, Centrul de Creație Tehnică pentru Tineret, Policy Center for Roma and Minorities, Asociația Paspartu, Centrul pentru Studii Complexe, Asociația Studenților europeni, Asociația Studențească de Fizioterapie din România, Asociatia Zi Deschisă, ART Fusion, AEGEE Bucureşti, Ecotur, SiSC, Asociaţia Studenţilor din facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Asociația Team Work, Asociația pentru protecția animalelor ROBI, OMNIMIND – Asociația pentru Dezvoltarea Potențialului Uman, Centrul pentru Studii Complexe, Asociația Montana “Pathos”, Centrul de Creație Tehnică pentru Tineret, Asociația Română de terapii în autism și ADHD, ECOSANO, A.V.A.C.M.B.J.I., Clubul Sportiv Olimpic Triumf, PTP Roman, Asociația de Ajutor AMURTEL România, Liga Studenților Români din Străinătate

 

***

Despre Volunteers Fest

Volunteers Fest este un proiect dedicat tuturor voluntarilor, indiferent de domeniul în care activează. În acest an, festivalul se află la cea de-a doua ediție, iar perioada de desfășurare este 22 Martie – 6 Aprilie 2014. Publicul țintă îl reprezintă voluntarii – liceenii și studenții interesați de evoluția lor profesională, cât și a societății de astăzi. Proiectul își propune să stimuleze dezvoltarea pe mai multe segmente a voluntarilor, facilitându-le accesul gratuit la diferite activități și, în aceeași măsură, să promoveze și să susțină voluntariatul în rândul tinerilor.


500.000 euro – fond de burse la RIUF pentru tinerii români care aleg să studieze în străinătate

general_618x300Taxele de școlarizare și bursele pe care le-ar putea accesa un student român reprezintă două informații care influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate. În timp ce în Germania și Danemarca taxele de școlarizare sunt zero, Marea Britanie și Olanda reprezintă două destinații cu provocari financiare mai mari la o primă vedere însă românii beneficiază de ajutor guvernamental pentru a-și acoperi taxele de școlarizare. Bursele pot fi un ajutor financiar important dar pentru a le accesa e nevoie ca tinerii să aibă rezultate academice bune sau să îndeplinească anumite criterii sociale.

RIUF, Romanian International University Fair, este locul în care se întâlnesc, pentru al zecelea an consecutiv, elevii și studenții români si reprezentantii universităților internaționale. Universități din Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveția, Germania, Franța, Italia, Norvegia, Elveția și chiar Arabia Saudită vin în România în mai puțin de două săptămâni pentru a recruta studenți, iar unele dintre ele oferă burse cu valori considerabile. Instituțiile de învățământ din cele peste 16 țări participante la RIUF pun la dispoziția studenților internaționali un fond de burse care depășește 500.000 EUR.

Evenimentul va avea loc pe 15 – 16 martie la București la Sala Palatului, 18 martie la Cluj-Napoca la Casa de Cultură a Studenților și pe 20 martie la Iași la Congress Hall Palas, iar participarea se face pe baza înscrierii pe www.riuf.ro.

Înainte de burse, tinerii trebuie să se preocupe de taxa de școlarizare

Unul dintre cele mai întâlnite mituri este cel conform căruia să studiezi în străinătate este foarte costisitor astfel încât informația privitoare la cuantumul taxei de școlarizare este printre primele cerute de elevi și studenti.

În Marea Britanie taxele de școlarizare pentru programe de licență, care pot ajunge la 9.000 £, sunt acoperite pentru cetățenii UE de guvernul britanic, iar procedura de returnare a banilor le permite beneficiarilor să ramburseze împrumutul pe o durata de până la 30 de ani. Acesta este unul dintre motivele pentru care Marea Britanie este în continuare cea mai dorită destinație de studiu pentru români.

În Danemarca, Belgia, Germania și Suedia taxele de școlarizare pentru studii de licență sunt zero. Viitorii studenți și părinții acestora trebuie însă să se preocupe de costurile de trai (transport, mese, cazare etc). Nu puțini sunt românii care aleg să lucreze part-time pentru a-și acoperi o mare parte din costurile lunare. Mai mult decât atât, în Danemarca și Olanda studenții care lucrează primesc și o bursă în valoare de 600 EUR, respectiv 250 EUR, din partea guvernului. Aceasta este o bursă oferită cetățenilor UE de care beneficiază de la 1 ianuarie 2014 și studenții români. Pentru a o putea accesa tinerii trebuie să demonstreze că lucrează între 10 și 12 ore pe săptămână. Astfel veniturile unui român care studiază în Danemarca pot depăși 1.400 EUR pe lună, 800 EUR fiind un salariu minim pentru un job part-time.

Cine poate să obțină o bursă?

Există două tipuri principale de burse pe care universitățile din străinătate le oferă: sociale si  de merit. Modalitatea de acordare a acestora diferă de la o universitate la alta. În Marea Britanie există universități care acordă burse pe criteriul naționalității și în funcție de rezultatele academice, pe când în Olanda și Danemarca bursă pot primi studenții care lucrează part-time. Elveția, Franța, SUA, Germania sau Arabia Saudită sunt destinații în care tinerii pot beneficia de burse pe baza performanțelor academice sau de stagii de practică plătită.

Spre exemplu, The University of Manchester și University of Portsmouth – ambele prezente la RIUF – acordă burse românilor care provin din familii cu venituri mai mici de 25.000 EUR pe an. Acestea valorează între 2.000 și 3.000 £ și reprezintă un discount semnificativ din taxa de școlarizare. Un alt criteriu pentru acordarea burselor este și cetățenia. Astfel, românii care aleg să studieze la University of Essex primesc 1.000 £. Și o medie foarte bună la bacaulareat poate să le aducă tinerilor români o bursă  la University of Salford din Marea Britanie: elevii care obțin peste 9,50 primesc automat 2.000  £.

În cazul în care aveați impresia că destinațiile exotice, precum Arabia Saudită, sunt foarte costisitoare, King Abdullah University of Science and Technology vine la târgul de universități pentru a vă contrazice. Românii care aleg să urmeze un program de master în domenii ca biologie, fizică, IT  primesc susținere necondiționată prin intermediul KAUST Fellowship. Acest program include acoperirea integrală a costurilor studiilor, o alocație lunară semnificativă, asigurare privată medicală și dentară, cazare și suport pentru transport.

Nici Elveția nu este de neglijat. Cu foarte multe programe specializate pe management hotelier și turism, universitățile din Elveția oferă oportunități de practică plătită în cadrul cărora studenții pot câștiga până la 10.800 EUR pe an.

Informații detaliate despre bursele acordate studenților internaționali, dar și despre procedura de aplicare vor găsi elevii și studenții la RIUF, cel mai mare târg de universități din România. Vizitatorii pot beneficia de consiliere educațională gratuită și pot participa la workshopurile și seminariile susținute de reprezentanții instituțiilor educaționale internationale și de români absolvenți ai universităților de top.

Accesul la eveniment și la seminariile și workshopurile din cadrul acestuia se face pe baza înscrierii pe site – www.riuf.ro.


  • July 2020
    M T W T F S S
    « Apr    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • Copyright © 1996-2010 eeStec Spirit. All rights reserved.
    iDream theme by Templates Next | Powered by WordPress