Acum vreo 2 luni, când nici nu intrasem bine în facultate, o prietenă m-a întrebat dacă m-am băgat la vreo studenţească. Măi Simo, crezi că mai am timp şi de asta? Dar a insistat că ar trebui să mă bag la eeStec, că fratele ei a fost acolo şi că e mult prea tare şi mi-a umplut capul. Am zis bine, frate, treacă de la mine.

Am vânat un afiş, orice afiş cu eeStec, am primit şi un bileţel, am intrat pe site, m-am înscris şi, bineînţeles, am uitat. Dar mi-am adus aminte de ei pentru că, din când în când, mă mai apucă să fac lobby pentru diverse chestii. Şi acum am făcut lobby pentru eeStec, pentru faptul că Ion, fratele Simonei, fusese p’aici şi aşa mult i-a plăcut că până şi baby sister ştie despre asta. Şi aşa am mai convins doi oameni să se bage(mereu îmi e urât să fac o chestie singură); şi aşa au ajuns să se înscrie on-line Indra şi Sergiu. De menţionat că totul se întâmpla în cursul de grafică, pe vremea când nebunul încă lăsa copiii cu laptopul la orele lui.

Acum, eu mă programasem pentru vineri(acţiunea încă e plasată într-o joi) dar îmi dădusem seama că nu prea pot să mă duc vineri că n-am ce face 2 ore întregi până la interviul de grup. Nici ei doi nu ştiau atât de multe detalii pe cât vroiau, şi aşa am ajuns cu toţii în pauză la AN 010 să mai cerem un detaliu, două. Ei au fost convinşi, eu am aflat că pot să mă duc luni deşi scrisesem vineri, şi plus m-am ales cu o cafea şi o prezentare promisă:))

Am trecut de interviul de grup(eu tot cred că puteam să ajung până în oraş de la avion), am trecut şi de interviul individual(ştiu frate, vorbesc mult) şi am devenit aderent member. What the?… Băi, zic sincer că nu mai întâlnisem principiul unor astfel de recrutări; noi le făceam la modul “vino, da’ numa’ vino” deci toate etapele astea îmi erau noi. M-am trezit aruncată într-o echipă; am vrut după primu’ task să-i aliniez pe toţi şi să-i împuşc. Unde ai mai pomenit să stabileşti un lucru în mod foarte explicit şi după ce ai terminat şedinţa să nu mai ţii cont de el?

Dar am trecut peste. am ales un proiect, am lucrat la el, am ajuns la concluzia că am impus un proiect, am renunţat la el. Dar nu am renunţat la echipă; perioada de probă s-a încheiat, nu mai există membrii aderenţi, nu mai e nevoie de echipe bla bla. Noi însă mai avem un ultim task de dus la punct şi o să facem asta şi o să prezentăm odată cu implementarea o adevărată echipă, deşi am ieşit graaav “din grafic”; facem asta pentru că ăsta e standardul nostru. Foarte important în ONG-uri este că avem standarde şi principii. Ca paranteză, până şi voluntariatul sau activatul pentru CV este un principiu care poate să stea la baza unor proiecte colosale la fel de bine cum stă, să zicem, pentru că vreau să fac un bine, pentru că dacă nu fac ceva în domeniu asta atunci trăiesc degeaba.

Paranteza fiind închisă, urmează o postare despre ICE. Dar asta după ce ajung la şcoală la cele două laboratoare; probabil o scriu mâine. Dacă, zic dacă nu uit.

P.S: Ca să nu uit, când am dat prima dată pe la sediu am aflat că big brother al prietenei mele e încă în eeStec; Sal’tari, Johnellu

Originalul aici