Tag: HR

oamenipaSionați – Alexandru Zglimbea (Ursu)

1782141_810297245662919_1932341646_n

Nume: Zglimbea

Prenume: Alexandru 

Nickname: Ursu

Data nașterii: 13 septembrie 1988

Locul nașterii: Bucuresti

Ocupație: Inginer de sunet

Facultatea: Electronică și Telecomunicații

EESTECer since: 2007

 
 

Intervievator: Bună, spune-ne numele.

Ursu: Lumea are probleme cu numele meu. Jammal mi-a greșit numele pe un filmuleț de prezentare la recrutări: executive producer Alexandru Zghlimbea…a pus un h acolo. Da, deci, Alexandru Zglimbea, poreclă Ursu.

Intervievator: Ce te-a determinat să intri în EESTEC?

Ursu:  Eu am făcut voluntariat de pe la 16 ani. Voiam să intru într-o organizație studențească. Într-o zi, avusesem seminar în BN-uri, veneam cu Dodo, cu care eram coleg de grupă și ne întorceam spre facultate, iar jos era standul EESTEC cu filmuleț de prezentare. Și era acolo Cătălina Bălan, care se agita pe acolo zăpăcită cum e ea, și cum eu eram tot pe filmul zăpăcit, am văzut o fată drăguțică zăpăcită…am zis hai să vedem care e treaba. Și așa am intrat în EESTEC. Ne-am dus, ne-a povestit, era Cătălina și cu Billy. Cătălina a fost de ajuns cât să ne atragă, Billy ne-a convins, am fost la interviu și am intrat.

Intervievator: Care a fost prima impresie? Impresie asupra EESTEC, ca organizație?

Ursu: Ce făcusem eu ca voluntariat, nu avea niciun termen de comparație, având în vedere că eu fusesem voluntar la Stufstock trei ani de zile și mă duceam vara. Dar nu erau organizați și structurați ca EESTEC. Mi-a plăcut super mult, părea toată treaba mega organizată.

Intervievator: Cu ce te-ai ocupat prima dată în EESTEC?

Ursu: Țin minte primul eveniment la care am ajutat și la care teoretic am făcut ceva în afară de venit la ședințe. În anul ăla a fost un concurs de asamblare și programare și am lipit afișe. Deci cam ăsta a fost primul task pe care țin minte că l-am făcut, să lipesc afișe pentru concurs.

Intervievator: Și cum a evoluat mai departe activitatea ta în EESTEC?

Ursu: Nu știu, pur și simplu veneam și făceam treabă. Eram în sediu tot timpul. Și așa am crescut treptat, treptat. Oamenilor le-a plăcut de mine și mi-au zis să candidez în primăvară.

Intervievator: Și a fost doar HR-ul departamentul de bază, sau.. ?

Ursu: Am fost tot timpul o persoană cu people skills și li s-a părut și lor că sunt mai mult pe HR, de aceea m-am și axat mai mult pe partea asta. Dar noi, neavând PR, ne mai dădeam cu părerea și pe acolo, pentru că la noi în board „it was a problem”. Dar da, HR-ul a fost principal, fiind destul de bine structurați. Aveam ședințe, luam decizii împreună.

Intervievator: Și cum a fost experiența de HR?

Ursu: Băi, a fost mișto. Partea mai puțin bună a fost că eram un puști mic de 19 ani și nu știam exact ce ar trebui să fac. La finalul mandatului mi-am dat seama cam cum ar fi trebuit făcută treaba asta. Și da, acum dacă stau să mă gândesc, să „look back”, probabil că ar fi trebuit să fac anumite lucruri altfel. Doar că dacă aș da timpul înapoi aș fi tot un puști de 19 ani și la fel aș face.

Intervievator: No regrets.

Ursu: Da, never.

Intervievator: Ce funcție ai în momentul de față?

Ursu: Membru de onoare.

Intervievator: Și cu ce te-a ajutat EESTEC pe plan profesional?

Ursu: Pe plan profesional, nu știu. Nu sunt cum e John, care după ce a fost în EESTEC a ajuns să lucreze ca project manager. Nu m-a ajutat pe plan profesional, dar m-a ajutat pe plan personal foarte mult. Pot să spun pe plan profesional că am aflat cum e să lucrezi în echipă și cu diferite tipuri de oameni. Asta într-adevăr te ajută pe oriunde te-ai angaja.

Intervievator: Și în momentul de față cu ce te ocupi din punct de vedere profesional?

Ursu: În momentul de față sunt inginer de laborator la laboratorul Multimedia 2 de la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar în timpul liber sunt inginer de sunet pe live și pe studio.

Intervievator: La ce evenimente de la nivel local ai participat în afară de primul?

Ursu: Păi a fost concursul ăla, după care a fost do IT safe-ul. După aceea, în boardul următor, a fost prima ediție de EESTEC ART, apoi EAC3 (Energy, Always a Challenge 3) cred, pe care l-a facut boardul Roxanei. A fost și RoSummer Spirit, exchange-ul, după care au fost vreo două EO (eeStec Olympics) la care am participat, EDC (Embedded Design Conference) și ultimul la care m-am mai implicat cât de cât a fost EAC4 (Energy, Always a Challenge 4) după care nu m-am mai implicat, nu am mai avut timp.

Intervievator: Dintre toate acestea, care ți s-a părut ție cel mai tare? Cu impact atât asupra ta, cât și asupra organizației? Care ți-a plăcut ție cel mai mult?

Ursu: Evident că do IT safe-ul, pentru că, unu la mână, era eveniment făcut de noi și doi la mână, era primul eveniment și de aceea a avut cel mai mare impact asupra mea. Era primul eveniment internațional pe care îl făceam și înțelegeam ce înseamnă. Și asupra organizației cred a avut un impact măricel, pentru că era primul eveniment după doi ani de zile. Nu mai avusese EESTEC eveniment și eram în punctul în care dacă nu făceam do IT safe eram retrogradați la JLC (Junior Local Committee).

Intervievator:  Ai adus vorba de evenimente internaționale. La câte ai participat?

Ursu: La unul singur. Cel mai tare eveniment internațional ever, Congresul din 2008 care a avut două săptămâni: o săptămână în Ljubliana și o săptămână în Rjieka.

Intervievator: Dezvoltă. Cum au fost cele două săptămâni?

Ursu: Geniale. A fost cel mai tare lucru. Am cunoscut 100 și ceva de persoane. Eram un puști de 19 ani și am cunoscut multe persoane din Europa cu care am interacționat, am ținut o prezentare în fața câtorva sute de persoane, pentru că noi am candidat atunci ca și Yearbook Committee și eu am ținut candidatura. Eram la un hotel de patru stele din Rjieka, în Conference Room, în sala mare, unde erau 100 și ceva de ochi ațintiți asupra mea, iar eu eram doar un puști de 19 ani care ținea o prezentare. Pentru mine a fost ceva WOW. Și chiar a fost mișto. A ținut două săptămâni, a fost superb.

Intervievator: Ok. Funny moments petrecute în EESTEC?

Ursu: Iisuse, sunt cu sutele. Păi, foarte funny…pe primul loc e clar întoarcerea mea de la acest congres, care a durat două zile  și care ajunsese întrebare de interviuri: ”Ce ai face dacă ai ajunge în situația asta?”

Intervievator: Ce s-a întâmplat mai exact când ai vrut să te întorci de la eveniment?

Ursu: Pe scurt, pentru că povestea ține 30 minute dacă stau să povestesc cu toate amănuntele. Mi-am rătăcit biletul, așa că am fost dat jos din tren și a trebuit să mă întorc în Ljubliana, iar a doua zi când am plecat din nou, iar am fost dat jos din tren, de data asta pentru că erau niște  probleme. Lucrau ei la căile ferate și ne-au tot mutat din tren în autobuz, autobuz tren și tot așa. Țin minte că la un moment dat eram într-unul din autobuze, al doilea sau al treilea și eram singur. John și cu Pitic se întorseseră mai devreme, nu au stat și a doua săptămână la congres, Flavia plecase în Italia și am rămas doar eu. Și eram la un moment dat în autobuz, nu aveam nici cea mai vagă idee unde sunt și mă gândeam: ”Băi, dacă se întâmplă ceva și rămân singur aici, încotro o iau?”. Dar a fost așa, o experiență de povestit nepoților.

Intervievator: Cred că ai răspuns oarecum, dar îți mai pun o dată întrebarea: Dacă ne poți da exemplu de o situație dificilă în care ai fost pus și cum ai trecut peste?

Ursu: Da, asta a fost o situație dificilă. Au fost multe situații, acum depinde ce înțelegi prin situație dificilă. Uite, spre exemplu a fost problema cu plecatul unui om din board, care s-a întâmplat în timpul mandatului nostru. Radu Cotescu, că el era PR, ne-a zis că nu mai vrea să continue și am rămas în patru. Și era oricum complicat pentru că doi din  board eram proaspăt intrați în toamnă în EESTEC, eu și Cri, și mai erau John și Flavia. Și atunci am zis na, ne regrupăm și ne gândim ce să facem. Deschidem postul să mai candideze cineva sau nu? Și până la urmă nu l-am deschis, am ținut noi partea asta și s-a ocupat Teddy de materiale. Teddy și cu Vak.

Intervievator: Ce ai vrut să faci în EESTEC și nu ai apucat?

Ursu: Am vrut la un moment dat să candidez drept președinte, dar nu era momentul, sau nu am simțit eu că e momentul, sau nu eram pregătit. Ar fi trebuit să candidez imediat după ce am terminat mandatul de HR. Și unu la mână, nu știu dacă eram pregatit și doi la mână, eram foarte obosit după anul ăla. Că asta e, nici neștiind cum să faci treaba de la început, am făcut-o foarte mult timp prost. Spre final, am înțeles cum să delegi task-uri și e foarte important asta. Am tras foarte mult eu și cu încă câțiva oameni. Eram mega obosit și am zis că nu. Dar asta aș fi vrut sa fac la un moment dat, să candidez pe funcția de președinte. Dar nu am regrete foarte mari. Nu îmi pare rău.

Intervievator: Care sunt planurile tale de viitor? Pentru organizație și în afara ei?

Ursu: Planuri de viitor cu organizația nu prea mai am. Îmi place însă faptul că se întâmplă lucruri și că EESTEC continuă să fie una dintre cele mai bine văzute organizații din Poli. Am început să mai aud de EESTEC și de la alte persoane. “Aaa, ăia de la EESTEC? Da, îi știu.” Sper să vin la fiecare ICE și să vă văd. Am așa niște planuri însă nu am fost niciodată genul de om care să își facă planuri. Totdeauna m-am adaptat la situații și am lăsat lucrurile să vină de la sine un pic. În momentul în care am candidat, am fost întrebat ce planuri ai pe anul în care vei fi HR? Nu am niciun plan pentru că oricum nu știu exact cu ce se mănâncă asta, însă voi încerca să fac ce e cel mai bine în funcție de situație.

Intervievator: Și nu ai fost deloc speriat de această idee?

Ursu: Nu, pentru că am oameni lângă mine care să mă ajute. În momentul respectiv, în EESTEC se legau întâi prietenii și dup-aia… eram niște prieteni care veneam să facem chestii și indiferent dacă era o situație grea, pe care nu o știam și ar fi putut să îmi fie teamă, nu îmi era pentru că îi aveam pe oamenii aceia în jurul meu.

Intervievator: Dacă ai fi putut alege să coordonezi orice eveniment din istoria EESTEC, care ți-ai fi dorit să fie acesta?

Ursu: Nu știu dacă aș fi vrut să coordonez vreun eveniment. Poziția de board a implicat și asta. Când am facut do It Safe, a fost Sinistru coordonator. În momentele în care Sinistru nu putea să își facă îndatoririle din motive subiective sau obiective, preluam noi, board-ul. Așa că am făcut și partea asta, dar nu mi-am dorit niciodată să fiu coordonator. Mi-ar fi placut la un moment dat să fac un eveniment pe sunet. Pentru că ăsta e filmul meu, nebunia mea cu audio dar… nu știu dacă coordonator neapărat. A fost totuși la un moment dat unul internațional, dar nu organizat de LC-ul nostru, orientat așa un pic spre audio, dar nu puteam eu să plec în perioada aia. A fost prin Belgrad când au avut ei un Eurovision. Și avea și intrarea la Eurovision și era un pic orientat spre audio, cu o vizită la un studio și chestii de genul. Și la ăla mi-ar fi plăcut să merg, dar nu a fost să fie.

Intervievator: Ziceai mai devreme ceva de ICE-uri. La câte ai participat și care ți-a plăcut cel mai mult?

Ursu: [râde] Am numărat mai devreme la câte ICE-uri am participat. Primul a fost acela din 2007 și nu am ratat niciunul până acum, sper să nu ratez. Deci ar fi 8. Cel mai bun ICE? Băi, e greu de zis. Normal că cel mai mare impact l-a avut primul, că e al tău. Mai ales că ăla a fost în niște condiții mai speciale. A fost un ICE mega ieftin.

Intervievator: Unde s-a ținut?

Ursu: S-a ținut la o cabană căprioara..cerbulețul..something something, undeva în vârf de munte, unde erau camere de câte 10-12 paturi și căldură mai puțină. Era atât de frig încât în autocarul cu care am fost, autobuz de la RATB foarte vechi, înghețaseră geamurile pe interior. Vă dați seama? Făcuseră flori de gheață pe interior. A fost crunt de frig, dar ne-am distrat copios. A fost primul meu ICE și a fost super mișto.

Intervievator: Spune-ne 5 prieteni de-ai tai din EESTEC pe care crezi că o să îi ai…până la final, până când nu vei mai avea nicio treabă cu organizația.

Ursu: John, Johnelu, Teddy, Dan[fratele lui John]…pot să continui mult, dar..ăștia sunt clar. Aceștia sunt cei patru care sunt oarecum din perioada aia de la început. Și.. Goțoi iarăși este o persoană, un prieten apropiat. Tony..deși cu el nu prea apuc să mă văd, nici cu Cîrnu. Dar sunt persoane care îmi sunt foarte dragi. Cristi Dragomir și mă rog, toată, oarecum, a doua parte a EESTEC. Cumva eum-am simtit intermediar până să fie generația nouă, eu eram oarecum legătura dintre generația veche și generația nouă. Acum în schimb gata, s-a rupt de tot. Sunt dinozaur. Și sunt legătura dintre generația dinozaurilor și generația veche.

Intervievator: Cum vezi tu organizația ca un întreg peste 3-5 ani? Cum a crescut până acum…. (și cum va crește în continuare)?

Ursu: Băi a crescut foarte bine. Treaba se face business-like. Oarecum e normal, dacă vrei ca un lucru să crească. Normal, toți ne doream, și noi când eram în board visam…”mamă, frate! cum ar fi să crească EESTEC să fie la nivelul AIESEC-ului.?” Și țin minte, când am fost la Congres, ne povestea un tip din Ljubliana, tot așa din generația Pîrvu, ceva în genul ăsta era. Și zicea că se simțea foarte mândru că mergea într-o zi cu mașina și a auzit la radio că EESTEC Ljubliana organizează congresul de anul acesta. Și se simțea super mișto că organizația lui a ajuns să apară la radio cu o reclamă. Și na, toți visăm asta, și inevitabil se duce spre partea asta de business și o să se întâmple asta. Dar o văd crescând, pentru că oamenii vor să facă lucruri și asta e bine.

Intervievator: Și când o să intri in sediu peste 5 ani cum crezi că o să reacționeze lumea?

Ursu: O să fie șocată probabil pentru că eu o să intru tot în stilul meu caracteristic. Gen… ce faceti măi aici? Și lumea o să spună: cine mai este și ăsta? E normal să nu mă mai cunoască lumea. Nu cred că o să intru peste 5 ani în sediu și o să fie toți: a, Ursule, ce faci? Mi se pare un pic ipocrit să cred asta despre mine. Dar deja au început să mă sune cu “domnule Alexandru Zglimbea, în loc de ”bună Ursu”. Na, nu o să mă mai cunoască lumea, dar măcar din auzite mi-ar plăcea să cred că o să mai știe de mine…bine nu știu dacă la modul legendă, dar măcar după povești: a, tu ești Ursu?

Intervievator: La început, când ai intrat în organizație, ai avut mentori sau nu ai prins perioada de mentorat?

Ursu: A fost o încercare, încă nu era la modul la care e acum. Încercarea a fost în felul următor: la prima ședință, ni s-a spus uitați, sunteți împărțiți în 4-5 echipe, de 4-5 persoane și sunteți asignați unei persoane. Ăsta e numărul lui de telefon și dacă aveți nevoie de orice, îl puteți suna oricând. Adică era un mentorat la nivelul ăsta, nu cum a devenit mai târziu mentoratul. Persoana mea de contact la momentul respectiv era Johnelu’.

Intervievator: Și l-ai simțit într-adevăr ca pe un mentor sau pe cine ai simțit cel mai aproape ca fiind un mentor la care apelai de fiecare dată?

Ursu: Mă, e greu de zis, că na, nefiind atât de structurată treaba, eram toți în EESTEC. Nu era ca acum: ești în echipa ta și nu ai treabă cu ceilalți și e normal să te raportezi la mentorul tău. Ăia eram, 20 și ceva de persoane proaspăt intrați care mergeam la ședințe cu ceilalți 10 care erau membrii vechi și boardul. Și aia era. Dar persoanele la care apelam dacă era vreo problemă erau Johnelu și John.

Intervievator: Și mai târziu pe partea asta de mentorat/HR, ai coordonat la un moment dat un mentorat. Atunci a început stabilizarea în ceea ce privește noțiunea de mentorat?

Ursu: Da, am coordonat mentoratul cu Roxana. Stabilizarea cu mentoratul a fost într-un an. Prima oară când s-a facut mentoratul mai serios a fost mentoratul coordonat de Murat, Indra și Mihaela Mărăcine. Au fost foarte multe joculețe și chestii de genul. Nu mai știu exact în ce an a fost, cred că am fost și mentor în anul ăla. Cred că atunci când a intrat Tony. A fost un mentorat cu cetăți, cu castele. Și după aceea eu cu Roxana am încercat să îl ducem în altă direcție, să nu mai fie atât de mult pe joculețe, ci să fie aplicat pe ceea ce facem noi în EESTEC. Bine, venisem și cu ideea de a face fundraising la membrii vechi. Nu s-a păstrat ideea aia. Mie îmi plăcea, eram mândru de ea. Era ideea mea.

Intervievator: Și cum ți se pare mentoratul EESTEC în acest moment?

Ursu: E ok ce se întâmplă cu mentoratul. Pe vremea noastră veneau oamenii la ședință, își luau task-uri și plecau pe parcurs. Și automat anumite task-uri rămâneau nefăcute și trebuia să le facă altcineva. Pentru că, let’s face it: niciunul dintre noi nu are capacitatea să facă niște recrutări spot on. Nu are nimeni experiența necesară să zică: “da mă, ăsta sigur o să rămână” și acela chiar să rămână. Așa că, e foarte bine ce se întâmplă cu mentoratul.

Intervievator: Ce este cel mai important la mentorat? Pe ce ar trebui să se pună accentul?

Ursu: Ar trebui să se stabilească niște legături între oameni, asta e foarte important. Oamenii când au o problemă sau ceva să aibă la cine să se raporteze. Mă mai întrebau niște foști HR-i:”ce să fac? cum să fac?” Băi, fii prieten cu omul. Eu în momentul în care am fost HR știam ce se întâmplă cu toată lumea, cu marea majoritate.. le știam și anumite probleme personale. Pentru că discutam cu oamenii. Și în momentul în care discuți cu omul și te apropii de el..dacă ai nevoie de el să îți facă ceva și îl suni să îi spui: ”băi, am nevoie de tine” acela, pentru că deja te simte prieten și pentru că ai stat și l-ai ascultat..o să o facă mult mai ok. Și nu mai ai probleme de-alea cu: nu vine lumea să facă treabă.

Intervievator: Descrie în 3 cuvinte EESTEC.

Ursu: Prietenie. Bine, e mai mult decât o prietenie. Mi-a rămas ca o familie. Chiar dacă nu ne vedem. Grupul acesta vechi..ne vedem o dată pe lună, o dată la două luni. În momentul în care ne vedem e ca și cum ultima dată când ne-am văzut a fost ieri în sediu. E un fel de familie. E familia aia pe care ți-o faci, nu cea în care te naști. Da, deci ar fi familie, prietenie si proactivitate Și, drag, nu știu. Bine, al treilea cuvânt ar putea să fie Poli. Pentru că aici se întâmplă totul. Și de aici ne tragem o mare parte și gravităm în jurul chestiei ăsteia. Și probabil dacă nu ar fi fost organizația asta în Poli nu ar fi fost așa. Adică sunt niște chestii caracteristice EESTEC pentru că e din Poli. Și pentru că e cu inginerie. Și e drăguț.

Intervievator: Cum a fost perioada de Oversight Committee pentru tine?

Ursu: Băi, pentru mine a fost nașpa pentru că..mă rog, au fost niște probleme și nici în ziua de azi nu îmi e clar dacă am fost eu de vină sau nu.

Intervievator: Când ai fost Oversight Committee cine era în board?

Ursu: Am fost OC la boardul la care a fost mArV președinte, Octav trezorier, Alexandra Marinaș PR, Oana Cornea CP și Cosmina HR. Și ăla a fost un board cu o dinamică foarte ciudată per total. Țin minte că la un moment dat ajunsesem în punctul în care nici eu, nici Roxana, nu mai știam cum să punem problema cu ei. Încercasem în toate metodele pe care le știam noi: și cu zăhărelul, și cu fir-ați ai dracu, și cu dus de mânuță. Dar ei per total ca indivizi, deși individual erau super ok și își făceau treaba în EESTEC, nu au avut o sinergie. Și asta e, nu îmi dau seama care a fost vina noastră. Unde am greșit noi ca OC. Țin minte că la un moment dat l-am luat pe Johnelu și discutam:”Băi frate, zi-mi dacă e vina mea, că dacă e vina mea, maine îmi dau demisia și las pe altcineva.” A fost nașpa pentru că ajunsesem în punctul în care nu mai știam ce să fac. Și bine, după aceea, spre final, nu am mai fost atât de prezent, aveam și niște probleme, încercam să îmi termin facultatea și era mai mult Roxana. Ea era bumerangul, buzduganul care se ducea și se întâlnea cu ei. A fost..nu a fost cum mi-am dorit să fie. Dar asta a fost. Nu port pică nimănui. Pur și simplu, așa a fost să fie.

Intervievator: Cu toate astea, ce te-a motivat să devii OC?

Ursu: Am vrut să devin OC pentru că îmi erau simpatici oamenii ăia și consideram că am un cuvânt de spus și că îi pot ajuta. Și am rămas în postul de OC pentru că mi-am luat un angajament că duc chestia aia până la capăt.

Intervievator: Ce te menține motivat să revii la EESTEC?

Ursu: A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea EESTEC. Perioadă în care eram membru activ. Și vin cu drag de fiecare dată. Îmi e drag sediul, îmi e drag tot aici. Și de asta vin și îmi sunt simpatici oamenii. Mă hrănesc cu tinerețea lor. Da, asta e. Îmi e totul drag, am numai amintiri plăcute. Plus că îmi e și ușor. Lucrând în Electronică, îmi e ușor să trec. Bine, tot nu trec așa cum aș vrea să trec, însă oricum trec mai des decât o fac alți oameni vechi. Cred. Sper.

Intervievator: Cum arată o zi din viața ta fără EESTEC? Sau studenția?

Ursu: Studenția fără EESTEC? Nu a existat studenție fără EESTEC.

Intervievator: Dar cum ar fi arătat fără EESTEC?

Ursu: Probabil că terminam facultatea la timp. Dar asta nu este vina EESTEC și întotdeauna am vrut să se înțeleagă că nu EESTEC este de vină. Eu am fost de vină, că nu am știut să îmi planific timpul cum trebuie. Am ajuns în EESTEC, unde chiar se întâmplau lucruri. Și mi-am dedicat tot timpul aici. Primii doi ani de facultate nu prea am făcut altceva în afară de EESTEC, de aia am și ajuns să pic anul II. Dar nu regret nimic. Mă bucur că s-a întâmplat așa. Și oricum, eu merg pe principiul că în viață toate se întâmplă cu un motiv. Și până la urmă, s-au așezat toate încet, încet și dacă nu s-ar fi întâmplat așa cum s-au întâmplat, poate nu eram unde sunt acum. Așa că nu pot spune cum ar fi fost viața mea fără EESTEC. I don’t even wanna think about it.

Intervievator: Un sfat pentru viitorii și pentru actualii EESTECeri?

Ursu: Să facă lucrurile cu pasiune. Pasiunea este foarte importantă. Și un sfat pe care l-am dat tuturor…bine, pe lângă asta cu delegarea de task-uri care este foarte importantă și au mai fost cazuri când auzeam chestia asta: președintele sau HR-ul nu pune mâna și nu face treabă. Este într-o poziție de conducere, este într-o poziție de management. Dar lumea nu înțelege că treaba lui nu este să pună mâna să facă treabă, scopul lui este să conducă echipa și să conducă organizația. Să supravegheze că se întâmplă lucrurile alea. Și un sfat foarte important pe care trebuie să îl primească toți din EESTEC este că în EESTEC trebuie să știi exact când să îți pese și când nu. Doar așa poți să ai o carieră de EESTECer de succes, carieră în ghilimele. Pentru că dacă îți pasă tot timpul, la un moment dat te demotivezi și îți bagi picioarele. Dacă nu îți pasă tot timpul, este evident că nu o să faci nimic.

Intervievator: Ce înseamnă pentru tine să fii membru de onoare?

Ursu: Aș vorbi aiurea dacă aș spune că nu înseamnă nimic. Normal, mi-a gâdilat orgoliul super mult. Am fost făcut membru de onoare pentru că am simțit  “da, frate! Uite, chiar am făcut ceva și îmi sunt recunoscute meritele.” Când povestesc oamenilor despre EESTEC și mă întreabă dacă mai am vreo treabă cu organizația, le spun:”Da, sunt membru de onoare”.

Intervievator: Cum a fost când te-au anunțat?

Ursu: Bănuiam. Adică simțeam oarecum, știam. Îmi doream chestia asta sincer, îmi doream pentru că am pus foarte mult suflet de la început. Și de când am intrat în EESTEC mi-am dorit întotdeauna să fiu acolo în față. Na, la prima ședință când am văzut boardul, când i-am văzut cum vorbesc, am zis că trebuie să candidez și eu la board. Mi se pare normal să vrei asta. Dacă nu vrei asta, nu înțeleg ce cauți aici. E firesc să vrei să ajungi cel mai sus. Și după toate celelalte poziții, asta cu membru de onoare e undeva cel mai sus. Mă bucur că am făcut și suficiente pentru EESTEC cât să ajung aici.

Intervievator: În final, un mesaj pentru cititori.

Ursu: Acum nu știu exact care sunt cititorii. Bine, sigur sunt membrii EESTEC. Nu știu dacă citește și cineva din afară. Sper să citească cineva și din afară. Să ajungă treaba asta la toată lumea. Puneți suflet în tot ce faceți și urmați-vă visul. Întotdeauna este important să ajungi  să faci ce îți place. Ăsta e un sfat general care nu are legătură cu EESTEC. Chiar dacă sunt momente grele, trebuie să rămâi pe drumul pe care ți l-ai propus. Doar așa poți să reușești în viață. Doar așa poți să te duci la muncă cu inima împăcată. Doar așa poți să ajungi să câștigi bine și să nu înnebunești. Automat, făcând ceea ce îți place, urmându-ți visul, și ajungând să trăiești din ceea ce îți place, devii foarte bun în chestia aia. Și devenind foarte bun, vine și partea asta materială. Dar nu trebuie urmărită. Trebuie să îți găsești calea, să îți urmezi visul. Și asta e important. Eu am fost norocos deoarece de la 16 ani știu ce vreau să fac. Știu persoane, studenți, care în anul 4 nu știau ce vor să facă. De asta, fă cât mai multe chestii în afară de facultate/liceu/generală. Încearcă să faci cât mai multe lucruri că doar așa îți dai seama ce îți place, ce vrei să faci. Doar mergând la școală, nu o să știi ce vrei să faci. Sistemul la noi în România nu este făcut de așa natură. Americanii, deși sunt controversați, își fac performeri în fiecare domeniu. Da, omul acela în afară de domeniul lui nu știe. Dar pe domeniul lui e un performer. Școala la noi nu face asta. De asta trebuie ca toată lumea să facă cât mai multe activități extracurriculare pentru a-și da seama ce vrea să facă în viață și să meargă pe filmul ăla oricât de greu ar fi.

Intervievator: Cum ai reușit să mergi în paralel cu astea două lucruri? Pe de o parte EESTEC și HR și pe altă parte Inginerie de Sunet?

Ursu: Băi, asta cu HR-ul nu am urmat-o. Nu pot să spun că încă merg pe ea. Nu știu, pur și simplu le îmbin. Uite, și cu facultatea. Lucrez la facultate, deși e tangentă oarecum cu sunetul, ca mă ocup de studio și de laboratoarele pe audio video și în timpul liber fac partea cu sunetul de live și de studio. E greu, nimeni nu zice că e ușor. Dar sunt puțini cei care reușesc. Deoarece QUITerii nu reușesc. Dacă li se pare greu o să-și spună: ”Aia e, nu pot să fac asta”. Am avut o săptămână în care dimineața la 8 mă duceam la facultate. La 5 plecam de la facultate, mergeam în Control, și ajungeam la 2 acasă. Și a doua zi o luam de la capăt. Da, e greu. Sunt momente grele. Dar e frumos. Si dacă faci ce îți place, nu mai simți că e atât de greu. Deși eram obosit fizic, psihic era minunat. Indiferent cât de obosit fizic eram când ajungeam în Control , când mă apucam să montez scena, să fac probele de sunet să whatever, nu mai simțeam deloc oboseala. Mă resetam, psihic eram ok, făceam ceea ce îmi place. A doua zi când ajungeam la facultate, făceam treaba de la facultate. Fără nicio problemă, deoarece cu o seară înainte făcusem ce îmi plăcea super mult. Făceam chestiile astea, oboseam super mult, dar seara ajungeam iarăși în Control și o luam de la capăt.

Intervievator: Nu te-am întrebat, dar vrei să ne mai transmiți tu ceva?

Ursu: Da, pe Jammal l-am uitat în cei cinci prieteni, îmi pare rău. Bine, am mai uitat sigur persoane…o să-mi cer scuze față de ei.

 


oameni paSionati – Alexandru Mihai Cîrnu

cirnu

Nume: Cîrnu

Prenume: Alexandru Mihai

Data naşterii: 1 Martie 1989

Locul naşterii: Bucureşti

Ocupaţie: Field Execution Representative

Facultatea: Energetică

EESTECer since: 2009

 
 
 
 

Intervievator: Ce te-a determinat să intri în EESTEC?

Cîrnu: Sincer să fiu, cred că petrecerile.

Intervievator: De la cine ai auzit de petreceri?

Cîrnu: De la Hagi, un bun prieten de-al meu.

Intervievator: Ai avut parte de mentorat când ai intrat în EESTEC?

Cîrnu: Nu, deoarece am intrat în primăvară și atunci nu era implementat mentoratul. Eu am implementat mentoratul în EESTEC împreună cu echipa mea de HR, dupa o încercare în trecut a lui Cosmin Rudeanu.

Intervievator: Ce ai făcut în EESTEC până să ajungi HR?

Cîrnu: Multe, în principal research pentru petreceri, lucram cu Roxana pe PR si excursii la munte.

Intrând în EESTEC, cunoscând oamenii în prima fază am primit de la EESTEC o petrecere, am avut parte de un fel de botez acolo. Uşor, uşor am cunoscut EESTEC mult mai bine, am participat la vreo trei petreceri la Hagi acasă, în Câmpulung Muscel.

A urmat EESTEC RoSummer Spirit, unde am dat o mână de ajutor la organizarea Welcome Party. După aia am ajuns unde trebuia să ajungem, la munte si am încercat să fac o parte de leadership, să conduc toată turma de EESTECeri. Din păcate am mers după GPS-ul lui Dan Mihai şi era să dăm într-o mare cascadă, dar în final am ajuns pe vârful muntelui, unde am avut grijă de mâncare, foc, de acomodarea acelor personaje importante. Apoi am ajutat la farewell party.

După care am ajuns să văd cum este cu adevărat EESTEC, cum sunt oamenii din EESTEC, cât de mult îmi place să fiu acolo şi ajunsesem să stau zilnic acolo, chiar şi nopţile.

A urmat Energy, Always a Challenge, mi-am luat o săptămână concediu de la facultate şi am stat încontinuu, dormeam în duba lui Hagi sau la Mihai Neg acasă. Acest eveniment m-a făcut să-mi doresc să fiu mult mai mult în familia EESTEC şi să-mi placă oamenii care mă înconjoară.

După ce a trecut ICE-ul am devenit mult mai motivat să fac ceva cu totul important în EESTEC și am avut oportunitatea spre sfârșitul lui februarie să candidez pentru Board. Eu eram pe PR în perioada aia, doar că pe poziţia mea mai candida cineva, mArv, un om genial în PR.

În trecut am lucrat drept consilier la primăria sectorului 1 din  Bucuresti, unde m-am ocupat în special de un proiect UNICEF care avea targetat casele de copii din acest sector. Așa că lucrând cu oamenii, mă bătea cumva gândul spre partea de HR. Şi am zis, hai să mă bag pe HR.

La alegeri era sala plină şi acum îmi mai amintesc, după câteva momente amuzante, le-am zis că iubesc EESTEC şi întreaga noastra familie.

Odată intrat în functia Vicepresedinte HR, au fost nişte conflicte în organizaţie din cauza celor care au candidat pe poziţiile noastre şi nu au fost aleşi. Au vrut să facă petiţie să ne dea jos, vorbeau urât altor organizaţii de noi. A avut loc o şedinţă generală în care au fost daţi afară din organizaţie, însă nouă ne era greu să ne refacem imaginea în faţa noilor recruţi, dar a fost ok.

Prin toamnă, când începeau recrutările, am decis să introducem ceva nou, partea de poveste.

Inspirată din Harap Alb, fiecare dintre cele trei stagii au fost implementate marca EESTEC. Aderenţii erau împărţiţi în echipe, aveau nevoie de un nume, de costumaţie şi erau toţi introduşi într-un cadru de poveste.

La recrutările respective, am făcut multe schimbări, site-ul a fost una dintre ele, cel pe care încă îl folosiţi şi acum şi flyerele care au rămas la fel, neschimbate.

Am avut tot felul de activităţi distractive, Murat a furat Crăciunul, deci a fost o perioadă foarte frumoasă şi mă bucur foarte mult că am reuşit să las măcar ceva minor în urmă.

Intervievator: Care a fost diferenţa pentru tine între a fi HR, care este pasiunea ta, şi a fi PR?

Cîrnu: Nu se compară. La PR stai în lumea ta, cu multe culori, iar pe vremea aceea nu se făceau prea multe, adica făceai flyere, afişe, template-uri de site, dar nu era atât de bine dezvoltată partea de PR cum este în momentul de faţă. Era mult mai interesant să ai grijă de oameni, să îi analizezi, să încerci să eviţi conflicte, să fii acolo lângă cei care au nevoie de tine. În calitate de HR trebuie să fii tot timpul între oameni, la orice oră, lângă ei.

Ca orice poziţie din Board, trebuie să te implici în organizaţie, să fii aici în sediu, pentru mine asta conta. Dacă nu eram aici să mă vadă lumea că muncesc şi că vreau să mă dezvolt, nimeni nu mă vota.

Vezi în oameni atunci când se implică foarte mult cât de mult vor să se dezvolte ca persoană. Când îi vezi că nu prea vor sau că se retrag şi te mai ajută din când în când, tu trebuie să stai să îi trezeşti din starea de amorţeală. Aici depinde de fiecare, unii s-au trezit şi au făcut chestii super mişto, dar pentru alţii nu, și au mers pe calea aleasă de ei.

Intervievator: Ştim că ai făcut foarte multe, dar ce regrete ai? Ce nu ai apucat să faci până acum?

Cîrnu: Că nu am fost preşedinte în board-ul următor, mi-am dorit foarte mult asta. Anul următor a fost unul destul de deprimant pentru mine, am fost aproape de a pleca din organizaţie, dar ceva nu mă lăsa.

Intervievator: Acum că am ajuns la un moment de răscruce, vrem să ştim ce te-a motivat atunci şi ce te motivează acum să vii la EESTEC după atâţia ani?

Cîrnu: Oamenii, simplitatea lor, felul în care mă văd în organizaţie, în EESTEC mă simt că acasă. Atunci când întru în sediu şi aud „Ooo, Cîrnu!”, ştiu că sunt dorit acolo şi îmi dă o satisfacţie foarte mare  pentru că în organizaţie ne înţelegem foarte bine toţi, cu bune, cu rele, aşa cum suntem.

Intervievator: Cum te-a ajutat EESTEC în viaţa de zi cu zi?

Cîrnu: Păi nu aş fi ajuns cine sunt în momentul de faţă fără EESTEC. Când am intrat nici nu puteam să vorbesc, după două zile auzeam „Cîrnule, acum am înţeles ce ai vrut să zici!”.

Dar când am fost HR a trebuit să lucrez la asta, să găsesc strategii, vorbind în faţa oamenilor într-un anumit fel, să îi ajut să fim pe aceeaşi lungime de undă. M-am dezvoltat foarte mult şi am ajuns să lucrez şi în alte ONG-uri, EESTEC mi-a deschis o poartă, mi-a dat posibilitatea să aleg ceea ce vreau să fac în viaţa mea, mi-a dat şansa de a alege.

Intervievator: Poţi să ne dai trei exemple de oameni sau prieteni care te-au ajutat în EESTEC?

Cîrnu: Vak, Roxana şi Ursu.

Intervievator: Ne poţi spune în ce mod te-au ajutat aceştia?

Cîrnu: În foarte multe moduri, de la a mă susţine, până la ajutorul în cazul problemelor financiare. Au fost lângă mine de câte ori am avut nevoie şi nu au zis niciodată „Nu!”. Mai ales Roxana m-a ajutat foarte mult pe partea de HR, dar când îmi cereţi trei nume, nu pot alege, toată organizaţia m-a ajutat, nu pot să zic trei.

Intervievator: Cum s-a îmbinat pasiunea ta de film-making cu EESTEC?

Cîrnu: Am vrut să fac un filmuleţ pentru Boardul care a trecut, o parodie şi am stat cu Jammal să lucrăm la „The Boardfather”. A fost primul meu filmuleţ din viaţă, ca regizor şi scenograf, m-am simţit foarte bine.

Am lucrat cu oameni super mişto, am pus-o pe Larisa să cerşească la metrou şi a cerşit la metrou! Şi de atunci am observat că îmi place foarte să fac asta, ştiam că am o imaginaţie foarte dezvoltată şi simţeam nevoia să o valorific într-un fel, am încercat multe metode, am cântat la un instrument muzical de suflat, am pictat icoane pe sticlă, am amenajat grădini, am cântat  în strană la biserică şi am ajuns să fac film-making.

Apoi l-am descoperit pe domnul Tedy Necula, un regizor cu o experienţă foarte interesantă de viaţă şi am învăţat să fac film-making de la el.

Intervievator: La câte ICE-uri ai participat?

Cîrnu: Păi din 2009, la șase ICE-uri.

Intervievator: Care a fost cel mai tare ICE?

Cîrnu: Cel pe care l-am organizat eu, la care am făcut sceneta cu mafioţii.

Intervievator: Cum ţi-a venit ideea cu scenetele?

Cîrnu: Erau boring petrecerile, după training mergeam să petrecem şi m-am gândit să implementăm ceva mişto – dacă tot aveam o tematică, hai să facem nişte teatru ceva. Prima, a fost cea cu triburile la care am dansat pe un colaj muzical. A doua seara am pun în scenă tematica cu mafioţii, am lucrat  împreună cu Marvin, la care ne-a ajutat şi Cosmin Rudeanu. O capodopera, domnule, imi aduc si acum aminte ca nu s-a putut filma cum trebuie, dar asta este. Și de atunci  am păstrat asta ca o tradiţie.

Intervievator: Ai participat la vreun eveniment internaţional?

Cîrnu: Da, la două.  Freeze The Time, în Belgrad şi în vară la Occupy Marmaris 2. Îmi pare rău că în atâţia ani de EESTEC am fost doar la două. Eu m-am dus doar la exchange-uri, a fost mişto, am văzut foarte multe chestii.

Intervievator: Dacă o să intri în sediu peste 5 ani, care crezi că o să fie reacţia oamenilor?

Cîrnu: „Ooo, Cîrnu!”

Ştiu că am intrat odată în şedinţă la alegeri şi când m-au văzut, m-au aplaudat cu toţii. Dacă eşti o persoană sinceră întotdeauna vei primi respectul celorlalţi.

Intervievator: Ce înseamnă pentru tine să fii membru Alumnus?

Cîrnu: Înseamnă că nu prea mai am timp, dar este naşpa că nu mă mai motivează nimeni să vin în EESTEC, vin pentru că sunt sigur că o să găsesc oameni mişto. Când eram senior ştiam că dacă nu am activitate o să devin junior și asta mă ţinea în priză. Acum e ca şi cum am ieşit la pensie, sunt veteran de război, stau acasă.

Intervievator: Ce planuri de viitor ai?

Cîrnu: Vreau şi eu ca toţi oamenii de pe acest pământ să mă însor, să-mi fac o familie, să ajung pe o poziţie foarte înaltă în societate şi să îmi las amprenta în istorie.

Intervievator: Câteva sfaturi pentru membri actuali şi viitori?

Cîrnu: Sfatul meu e să fiţi aici tot timpul în EESTEC, iubiţi-vă oamenii de lângă voi, respectaţi-i în primul rând, faceţi cele mai tâmpite chestii aici pentru că vă este permis şi nu vă taie nimeni din salariu, învăţaţi cât mai multe de la oamenii mai vechi, distraţi-vă, plecaţi la toate evenimentele la care vreţi să vă duceţi şi iubiţi EESTEC!


oamenipaSionati – Ion Meițoiu

johnnyNume: Ion Meiţoiu 

Facultate: Facultatea de Automatică şi Calculatoare (never finished) 

Ocupaţie: Cloud System Engineer, Bitdefender 

Locul Naşterii: Sighişoara, judeţul Mureş 

EESTECer since 2004

 
 
 
 

 

Intervievator: Ce te-a determinat să intri în EESTEC?

Johnny: Era prin noiembrie, în primul an de facultate, dezamăgit de facultate ( mă aşteptăm să facem roboţi însă făceam matematică şi fizică), am văzut un afiş printat cu imprimantă alb-negru dar pe foi galbene despre o şcoală de brokeraj sau ceva, era o chestie din asta super dubioasă, un parteneriat făcut de Maria (Maria Viziteu membrul 0 EESTEC care a auzit despre EESTEC de la un băiețel din Slovenia în gara Keleti din Budapesta, era și o poză înrămată prin sediu cu banca pe care s-a nascut LC Bucharest intr-o noapte) prin care încercau să mai atragă oameni. Ziceau acolo: “Veniţi joia” şi am mers cu un coleg de grupa în sediu unde am nimerit la o şedinţa EESTEC. Pe atunci nu existau concepte precum recrutările. Erau aproximativ 10 oameni la şedinţa, am rămas să ascultăm, după care am mers la bere şi am rămas de atunci.

Intervievator: De atunci a rămas tradiţia cu joia, prezentări EESTEC?

Johnny: Nu ştiu, când am fost eu în board, alegeam în funcţie de orar. Eram noi, oamenii board-ului, în fiecare semestru ne aduceam orarul, nu aveam Doodle, nu aveam chestii din astea complexe şi mai vorbeam şi cu o parte din membrii seniori pe care îi aveam noi mai aproape şi alături de care simţeam noi că lucrăm bine şi stăteam, ne întâlneam la o bere în Piranha, scoteam orarele din buzunar şi stabileam ziua de şedinţa la care să vină toată lumea, era de obicei seara, 7 jumătate – 8 şi teoretic pe acel semestru, în fiecare săptămâna, atunci era şedinţa.

Intervievator: Care a fost prima impresie pe care ţi-a creat-o EESTEC?

Johnny: Fiind din Bucureşti eram pe din afara colegilor din Regie, iar prin EESTEC am găsit legăturile cu facultatea şi persoanele din cămin. Acesta a fost iniţialul motiv (pentru început/primele luni) pentru care am rămas în EESTEC, deoarece am reuşit să mă integrez destul de uşor. Aveam activităţile programate şi desigur ieşirile din Piranha de după şedinţa.

Intervievator: Cu ce te-ai ocupat în EESTEC?

Johnny: Departamentul meu de suflet a fost echipa tehnică (IT team) care a fost totodată şi prima chestie făcută în EESTEC. Ne ocupăm cu funcționalitatea website-ului, serverului si calculatoarelor astfel că în sediu găseai mereu internet şi un calculator care să meargă!  Probabil cea mai importantă funcţie a fost cea de vice preşedinte al departamentului de HR.

Intervievator: Şi ce alte funcţii ai mai deţinut de-a lungul timpului?

Johnny: Nu am fost coordonator ales pentru evenimente propriu-zise, am fost co-coordonator împreună cu Seco şi Găbiţa care erau colegi de board cu mine, EESTEC Olympics Winter Edition, cunoscut de voi că EESTEC Olympics II. Coordonatorul nostru era Alex Sicoe, un băiat bun, sufletist dar era cu partea de spirit. Partea de coordonare, să administrăm bugetul, să ne asigurăm că sunt task-urile făcute la timp au cam rămas în seama board-ului.

Intervievator: Care îţi este cea mai dragă poziţie pe care ai ocupat-o până acum?

Johnny: HR. Atunci a fost un moment foarte important pentru mine, pentru că a fost pentru prima oară când am simţit presiunea unei responsabilităţi foarte mari. Acum la birou dau cu pixul pe bugete, proiecte care au succes doar dacă reuşesc eu să îmi fac treaba sau nu şi acum îmi e mai uşor, dar atunci au fost câteva momente când m-am trezit că ok, trebuie să zic dacă X sau Y  merită să meargă la un eveniment. Atunci nu aveam problema de acum, atunci se băteau să meargă oamenii la evenimente! Le plăcea! Considerau că e cool să te duci la eveniment! Da?!

Intervievator: Cum se împacă HR-ul cu IT-ul?

Johnny: Sunt 2 pasiuni ale mele! IT-ul este pasiune pentru că îmi place să văd de ce şi cum funcţionează o chestie. HR-ul l-am ales deoarece îmi place să lucrez cu oameni şi atunci eu sunt destul de atipic pentru un IT-ist, pentru că vorbesc, comunic, deci se împacă bine cele două.

Intervievator: Deci şi nişte “people skills” pe lângă cunoştinţele de IT.

Johnny: Exact!

Intervievator: Ce funcţie ai în momentul de faţă?

Johnny: Sunt Alumni, nu mai am nicio funcţie.

Intervievator: Care dintre evenimentele la care ai participat te-au marcat cel mai mult?

Johnny: De la fiecare eveniment am învăţat ceva. Prima oară am plecat în Budapesta pentru o săptămâna, singur, unde mi-am făcut prieteni cu care mă întâlnesc şi în prezent. Am mai mers în Hamburg cu alţi 3 EESTECeri(Dan, Găbiță, Teddy), apoi la 2 congrese şi aşa mai departe (au devenit vagi aceste lucruri, s-au contopit între ele). Primul eveniment făcut de noi a fost EESTEC Olympics. În momentul acela a fost o spargere de generaţie, pentru că nu se realizase o continuitate între membrii experimentaţi din anul 5 şi juniori.

Intervievator: Legat de EESTEC Olympic Winter Edition, poţi să ne povesteşti puţin cum a fost?

Johnny: A fost foarte simplu şi foarte complex în acelaşi timp. Noi nu ştiam de ce să ne apucăm mai întâi. Winter Edition a fost a II-a ediţie, a fost ceva de genul Axway parteneri unici, s-a numit Axway EESTEC Olympics Winter Edition. Tag-ul (improvizat, nu existau tag-uri pe atunci) era AEO şi au venit Axway şi au zis “Ba ne mai trebuie studenţi şi îi dăm drumul”. Am zis ok, facem Winter Edition, era undeva la 6 luni de la prima ediţie, dar am făcut bugetul, l-am dat, am pus premiile, le-am modificat pentru că ne-am luat ţeapă prima dată unde premiile au fost în euro, la a două ediţie le-am făcut în dolari că să iasă la calcule şi cam asta a fost.

Hackatoane nu se făceau, nu existau, conceptul asta era nou, EESTEC Olympics a fost preluat de la “24 Programing Challenge” din Budapesta.

interviujohhny

Dar conceptul asta de “Hai să venim aici să facem ceva, să primeşti o tema”, nu exista şi nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Imaginaţi-vă ce a însemnat, Politehnica nu era dotată cu un milion de laboratoare cu un milion de calculatoare, a trebuit să ne ducem noi la firme să le zicem “Daţi-ne calculatoare!”. Erau greu de găsit, greu de convins, până la urmă i-am convins pe cei de la PCmadd să ne dea 15 calculatoare. Ni le-au dat, eu dacă eram în locul lor nu le dădeam. Imaginaţi-va că a venit un puşti de 19 ani cu “Salut Edi(Patronul de la PCMadd pe care il mai am pe messenger si mai vorbim din cand in cand), uite noi vrem să facem asta, hai să facem nu ştiu ce” şi el zice “Da bine, veniţi şi le luaţi de la sediu de pe Hristo Botev, trimit camionul joi din Cluj în Bucureşti că şi aşa trebuie să facem stocul”, evenimentul era vineri!

Intervievator: Împărtăşeşte cu noi câteva momente amuzante petrecute în EESTEC.

Johnny: Pe terasa de la capătul scărilor,la ieşirea din sediu, erau mai multe bănci dezafectate, resturi şi monitoare, iar noi pentru ca ne intelegeam foarte bine cu doamna Sirbescu  am zis ca o ajutam si facem curat pe terasa si le aruncăm de pe clădire. Problema a fost că nu ne-am inteles asupra locului unde trebuie sa le aruncam si le-am aruncat pe spaţiul verde de la intrarea dinspre Automatică, însă a doua sau a treia zi se ţinea admiterea pentru facultate. Noi trebuia să le aruncăm undeva să nu se observe, aşa că am petrecut toată după-amiaza aruncând câteva sute de kilograme de ‘chestii’.

Intervievator: Ne poţi da exemplu de o situaţie dificilă în care ai fost pus şi cum ai trecut peste?

Johnny: Când eram vicepreşedinte pe resurse umane, a fost o mică revoluţie în statutul membrilor în care noi a trebuit reevaluăm toţi membrii. Se adunaseră foarte mulţi membri seniori, însă era puţină lume care se ocupă de proiecte. Deşi oamenii veneau la şedinţă, nu ajutau suficient si glumeam cu board-ul ca avem dulapuri si mese la sedinta. După câteva zile în care am analizat oamenii, am ajuns la concluzia să-l retrogradăm si pe Jammal care îmi era prieten bun. A fost o decizie dificilă, dar i-am explicat situaţia şi consider că am învăţat ceva din acest lucru. În prezent sunt prieten cu Jammal care a fost si reprezentantul membrilor Alumni pentru o lunga perioada.

Intervievator: Cum ai evoluat tu în asociaţie şi cum a evoluat asociaţia faţă de momentul în care ai intrat? Cum te-a schimbat EESTEC?

 Johnny: Înainte, intrarea în asociaţie se făcea fără interviu. Intrarea în EESTEC însemna că adresa ta de email a fost adăugată  pe grupul de discuţie lc_bucharest@yahoogroups.com. Acolo erau puse datele şi orele şedinţelor săptămânale si ale ieşirilor în oraş. Organizaţia a crescut foarte mult, a devenit mai profi, dar la un moment dat poate şi-a pierdut din spiritul său. Atunci aveam mai puţine reguli, constrângeri şi era mai multă pasiune. Pe atunci nu aveai voie să circuli liber în Europa, iar principalul motto al EESTECului este că poţi călători în alte ţări aproape gratuit.

În prezent nu mai am emoţii la interviuri, deoarece am experienţă a 3 ani de recrutări fiecare cu câte 100 de interviuri. Diferenţa dintre oamenii ieşiţi din facultate şi care au activat şi într-un ONG şi cei care au făcut doar facultatea este că ştiu ce înseamnă un deadline şi o şedinţă. Totodată îmi plac oamenii şi în EESTEC ai ocazia să îi înţelegi mai bine şi să îi vezi cum se transformă şi îşi schimbă priorităţile.

Intervievator: Care sunt planurile tale de viitor pentru organizaţie şi în afară ei?

Johnny: Nu am planuri de viitor pentru organizaţie. Mi-am făcut treaba acum mulţi ani, mai rămân în contact pentru că îmi place şi pentru că a însemnat foarte mult pt mine şi dezvoltarea mea personală, am strâns o grămadă de prieteni prin intermediul EESTEC atât local cât şi internaţional.

Pe plan personal:intenţionez să rămân forever young!

Intervievator: Spune-ne cum ar arată o zi din viaţă ta fără EESTEC.

Johnny: Am obţinut ultimele două joburi pe recrutări de la foşti membri. În prezent lucrez la Bitdefender pe baza unei recomandări din partea lui Carmen, de fapt a fost o discuţie de 30 de secunde în Centrul Vechi, în faţă la Fire, marţi noaptea la 3 iar în 2 luni şi jumătate am fost angajat la Bitdefender.

Intervievator: Ai câteva sfaturi pentru baby EESTECers?

Johnny: Să profitaţi la maxim de anii de facultate şi de ce puteţi să faceţi prin EESTEC, EESTECul este  ultimul loc în care îţi permiţi să faci greşeli fără nişte consecinţe aşa mari. Să faceţi greşeli şi să învăţaţi din ele !

 


  • August 2017
    M T W T F S S
    « Apr    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Copyright © 1996-2010 eeStec Spirit. All rights reserved.
    iDream theme by Templates Next | Powered by WordPress