VakNume: Popescu Nicolae Iustin

Facultate: Automatică şi Calculatoare

Nickname: Vaka

Vârsta: 28 ani

Loc de proveniență: Slatina

eeStecer since 2005

 

 

 

Intervievator: De cât timp faci parte din eeStec?

Nicolae: Am devenit membru din toamna primului an de facultate. I don’t remember, cred ca sunt 9 ani de atunci…

Intervievator: Ce te-a determinat să rămâi în eeStec de-a lungul anilor?

Nicolae: Ce sa zic? Nu am avut unde să merg în altă parte, nu am prieteni…cei mai buni prieteni ai mei sunt în eeStec.

Intervievator: Primele 3 lucruri care îți vin în minte atunci când te gândești la experiența ta din eeStec?

Nicolae: Fun, prietenie/prieteni, dezvoltare personală.

Intervievator: Care sunt cei mai buni prieteni ai tăi, primii 3, și ce întâmplări ai să ne povestești cu ei?

Nicolae: Nu am cei mai buni prieteni, nu am crezut niciodată în conceptul acesta și nu cred că o să il am vreodata…De-a lungul timpului și pe măsură ce eeStec a crescut, au fost mai multe persoane care mi-au fost la fel de apropiate. Nu aș putea niciodată să fac un clasament cu aceste persoane.

Intervievator: Atunci spune-ne 3 oameni din eeStec care te-au marcat.

Nicolae: Johnny, Găbiţă şi SatanBoy (nu vă speriați de nume – it is even worse! – glumesc).

Johnny și Găbiță erau aici cand am intrat eu, aveau un an de eeStec. La momentul acela, Găbiță era în Board, vicepreședinte pe HR. Mi s-au părut (și nu m-am înșelat) cei mai cu bun simț oameni, dovedind până astăzi că așa a fost. I simply love this guys! Nu numai pe ei, normal, dar mi-au ramas de atunci prieteni buni…

SatanBoy nu a fost foarte mult timp în eeStec. După ce a plecat, a fost o perioadă în care nu am mai auzit unul de celălalt. Regăsirea a fost după mult timp și cumva omulețul ăsta mi-a … (nu știu cum să zic, pentru că e o chestie mai personală)… he showed me the path!

Intervievator: Dacă tot am adus discuția despre drum în viaţă, în ce departamente ai progresat?

Nicolae: Cu siguranță nu în trezorerie.. Cel mai mult și dintotdeauna am fost un om de PR care, într-un timp, s-a implicat mult în crearea materialelor de promovare și poate că acum ar trebui să mai las și pe alții să învețe… Let the people come to me!

Intervievator: Din câte știm, ai mai fost într-un departament…nu se numește chiar departament, dar ai fost mentor pentru 90% din organizație?

Nicolae: Eu nu am facut HR, nu pot să spun că am facut nimic intenționat. Dacă lumea s-a legat de mine pentru că și eu m-am legat de ea, asta nu se numește neapărat HR. Cumva, așa sunt eu – Vaka!

Intervievator: Câte ICE-uri ai la activ și ce amintiri te leagă de acestea? Povestește-ne puțin despre ce reprezintă ICE-ul pentru tine.

Nicolae: Atunci când am intrat eu, erau două evenimente în derulare, la o diferență de două saptamani. Terminasem unul din evenimente, eram obosiți grav și mai urma o săptămână de muncă și chin pentru al doilea: din nou străini, din nou organizare, din nou eeStec spirit venind din toate colțurile Europei. Am crezut că asa va fi eeStec începând de atunci inainte și m-am bucurat teribil!

Chiar dacă nu a fost în mod constant așa, a fost o experiență foarte foarte tare atunci. Eu zic că eeStec este capabil să facă n evenimente simultan, iar după să fie ICE-ul… Să vă spun: eram în primul an de facultate şi după câteva săptămâni am fost plecat cu cei din eeStec, dupa alte două săptămâni iar am fost plecat cu toţi cei din eeStec şi toată povestea plecărilor astea s-a terminat – ghiciţi când? – la ICE. Unde iar am fost plecat cu tot eeStec la pachet! Mama mea era foarte intrigată: Ce faci tu plecat atâta timp? Mai eşti la facultate?

Per total, ICE-ul e validarea că încă mai găseşti oameni minunaţi la fiecare dintre ediţii. Când nu o să mai vin la ICE, o sa fie foarte trist pentru mine. Sper să avem tot timpul să venim, chiar şi la 80 de ani!

Intervievator: Imagineaza-ti ca o sa intri în sediu peste 2 ani. Care va fi reacţia celor de acolo?

Nicolae: “Aă, salut Vaka!” Punem pariu că aşa o să zică!?

Intervievator: Poti sa ne descrii cel mai tare eveniment la care ai participat în echipa de organizare?

Nicolae: Toate au fost tari în felul lor.. la timpul lor le-am perceput într-un fel şi cumva întotdeauna îl percepi pe ultimul ca fiind cel mai tare, pentru că e cel mai fresh în memorie. Dar sa zic că pentru mine cele mai marcante au fost primele două, unde nici nu ştiam ce urma să se întâmple. Acolo a fost implicare totală, dă-i și fugi dupa mese, dupa cabluri şi prize (eram la logistică). Acelea m-au marcat cel mai mult pentru că eram tânăr, puteam să mă implic și aveam energia necesară, tot ce puteam făceam pentru evenimentele alea (gen sa stau acolo 24h).

Ca workshopuri, EO-urile au fost foarte tari. La primul, ţin minte că am stat atât de mult timp treaz, încât la sfârşitul evenimentului stăteam în sediu lângă Găbiţă, rezemat de masa de lângă calorifer și ma uitam sub masa din faţa noastră. Acolo erau prelungitoare și alte hârtii, iar eu pur și simplu am văzut un explorer care merge pe Marte, cu 4 picioruşe, ca o cutie, ca un robot care mergea. Era atât de clară imaginea pentru mine, dar era o halucinaţie de la oboseală și am zis că mă duc acasă, deşi nu îmi venea să plec pentru că stătusem vreo 48 de ore acolo. Desi a fost foarte tare, m-am speriat și am mers acasă să dorm.

Intervievator: Despre participanţii de la workshop-urile de atunci, mai ţii minte cum îi chema sau ai mai ţinut legatura?

Nicolae: Cred că m-am atasat de doi oameni, deşi la workshop-uri am urât cel mai mult faptul că te ataşezi de oameni, după ei pleacă şi nu ii mai vezi niciodată în toată viaţa (cel mai probabil). Şi nu prea mi-a placut să mă ataşez de ei, eram mai distant…dar să zicem că la doi dintre ei nu a fost aşa, pentru că am simţit asta. Unul este Boshko, din Croaţia, un tip foarte atlet și care acum probabil aleargă, un omuleţ foarte interesant: cu el am fost la un exchange şi încă mai păstrăm legatura pe Facebook. Şi alt participant ar fi cineva de la EAC3, cu care am avut o legătură faină! A fost o chestie foarte…nu stiu cum să zic… la fel ca în povestea cu SatanBoy, am avut o serie de discuţii, ne-am legat foarte tare şi am stabilit că nu o să ne căutăm niciodată, pentru că am vrut să nu ne influenţăm unul pe altul!

Intervievator: Cum te-a ajutat eeStec să ajungi unde eşti acum?

Nicolae: Cine sunt acum? Cred că sunt cea mai nepotrivită persoană să mă întrebaţi asta. Cresc, am o anumita vârstă și se presupune că ar trebui să fiu mai înţelept la vârsta mea. S-o fi întâmplat poate… pe planul acesta, e controversat ce vreau să zic! Am învăţat să nu fiu ceea ce mi se cere de către exterior, în eeStec am putut să vin şi să zic “nu fac asta”. Nu am vrut niciodată să duc aceeaşi viața de care ni se tot zice că trebuie să o ducem. Asta nu suport, cu toate că s-ar putea să mor de foame și sa fie dificil pentru mine, dar o viata am și la sfârşit nu vreau să zic că am făcut și eu fix acelaşi … nimic!

 

ICE-ul e validarea că încă mai găseşti oameni minunaţi la fiecare dintre ediţii. Când nu o să mai vin la ICE, o sa fie foarte trist pentru mine. Sper să avem tot timpul să venim, chiar şi la 80 de ani!