daniNume: Daniel Barbu

Facultate: Automatică și Calculatoare, anul II

Nickname: Dani B

Locul naşterii: Călăraşi

Ocupaţie: Membru Senior (Coordonator Energy Always a Challenge IV)

EESTECer since 2012

 

 

 

Intervievator: Cum ai descrie experienţa ta în eeStec folosind 3 cuvinte?

Dani: Captivant, echipă, progres.

 

Intervievator: Progres…să înţelegem că ai rămas în eeStec pentru că ai considerat că progresezi aici?

Dani: Şi încă cum! Dacă m-aţi fi cunoscut înainte să intru în eeStec, aţi fi văzut că nu ştiam deloc să lucrez într-o echipă şi că îmi doream foarte mult să îmi impun punctul de vedere (prin mijloace mai mult sau mai puţin ortodoxe). Mulţumesc pe această cale colegilor de mentorat, care m-au suportat timp de o lună fără să zică nimic (râde). Da, am progresat mult până aici…

 

Intervievator: Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

Dani: E ca un serviciu la care mă duc de plăcere. Din capitolul progres, felul în care văd voluntariatul acum diferă foarte mult de felul în care îl vedeam când am aplicat. Ca mulţi alţii, am fost prins în mirajul o să mă ajute la CV, o să mă ajute să îmi construiesc o carieră, etc. Dar lucrurile s-au schimbat și cred ca dacă aș fi păstrat percepția asta, n-aș mai fi fost acum în eeStec.

Un exemplu: există momente când trebuie sa faci un lucru în regim de urgență (să scrii invitațiile pentru speakeri într-o noapte, pentru a fi trimise în dimineața următoare). Dacă nu ți-ar plăcea cu adevarat ce faci, n-ai mai fi aici. Trebuie să simți voluntariatul, să crezi în proiectele pe care le faci și sa lucrezi bine alături de echipa ta! 

 

Intervievator:  Văd că ne vorbești de viitor. Cum vezi tu experiența eeStec în următorii 5 ani?

Dani: Cred că o să am același tricou portocaliu cu Energy Always a Challenge 4 pe mine. (râde) Peste 5 ani, o să fiu în ultimul an de master sau primul de doctorat, o să mai fiu prezent în Politehnică și o să supraveghez ediția a 8-a Energy Always a Challenge.

La ICE, o să văd cum au trecut generațiile peste eeStec, o să fiu recunoscător că am avut ocazia să intru într-un grup de oameni frumoși, care cu timpul mi-au devenit prieteni și familie.

La nivel de mentalitate, eeStec este experiența care mă va defini ca persoană. Multe din valorile pe care o să le am la 25 de ani vor fi un rezultat al muncii depuse în eeStec.

Notă: ICE (Inner Circle of EESTEC) este un weekend motivaţional dedicat membrilor noi ce aplică în organizaţie şi care trec de perioada de mentorat, este un moment propice pentru a începe procesul de knowledge-transfer între membrii organizaţiei.

 

Intervievator: Pentru că tot vorbim de ICE, povestește-ne un moment memorabil.

Dani:  Seara de teambuilding susținută împreună cu Ana-Maria Mironică. A fost un training în care am discutat despre etapele prin care un grup ajunge echipă, iar cireașa de pe tort a fost finalul: un joc ce implica pictura, unde fiecare echipă a trebuit să realizeze o pânză, urmând un model specificat printr-o fotografie. La sfârșitul exercițiului, echipele reuneau fiecare pânză la care lucraseră, valorile eeStec creând un portret de-a dreptul perfect. Morala e una singură: doar lucrând împreună, putem duce organizația la următorul nivel!

 

Intervievator: Care crezi că ar fi două persoane din eeStec care au reușit să te inspire și prin ce anume?

Dani: Fiecare membru cu care am lucrat și-a pus amprenta asupra modului în care privesc acum lucrurile. Dar o să încep cu Vaka, persoana care mi-a luat interviul individual şi care apoi mi-a devenit mentor. După prima prezentare eeStec, a venit la mine și mi-a spus că sunt singura persoană din cei intervievați de el care a trecut mai departe şi că e convins de potențialul meu: cumva, a fost empowering fiecare lucru pe care mi-l spunea prin simpla lui încredere!

Ar mai fi al doilea mentor al meu, Ionuț Corlău. Ionuț și Vaka au avut un stil €˜good cop, bad cop€™: Ionuț era cel care stătea cu noi, scria mailuri şi ne ajuta cu mapa de proiect, iar Vaka era un fel de superviser – ne duceam la el să îi cerem sfatul și (de cele mai multe ori) ajungeam să regândim total proiectul.

A treia persoană ar fi Sabina Mihăilescu, co-echipieră în mentorat și cea mai bună prietenă a mea.

Ar mai fi Alina Jianu, Cami Cristache și Cătălin Şmocot – boardul actual. În timp ce pregăteam Energy Always a Challenge 4, am avut literalmente sesiuni de țipete – erau lucruri de făcut, foarte puțin timp și management defectuos al situației. Dacă aș fi fost în orice altă ipostază și m-aș fi certat cu altcineva la intensitatea aia (de exemplu, un superior de la serviciu), cred că mă lăsam de meserie.

 

Intervievator:  Ne-ai vorbit despre prieteni atât de mult că ne-ai făcut curioși: poți să ne spui trei cei mai buni prieteni ai tăi din eeStec (și câte o întâmplare cu fiecare)?

Dani:  Dacă tot am amintit de Sabina Mihăilescu, ea este una din acele trei persoane. Având câteva probleme cu motivația, facultatea și programul destul de agitat, Sabina începuse să se detașeze indirect de eeStec. Înainte de Energy Always a Challenge 4, am purtat o discuție în care am reamintit care este scopul evenimentelor noastre și ce dorim să realizăm la nivel de echipă și universitate. La scurt timp, într-o sesiune random de sharing, aveam să aflu cât de motivant a fost pentru ea acel dialog… cumva, m-am simțit flatat!

Celelalte legături s-au creat cu timpul, prin muncă în echipă și taskuri comune. Cu Alina Jianu am lucrat mult, dar îmi amintesc și acum prima întâlnire de fund-raising pentru EESTEC Olympics 4, când am mers împreună cu ea la o companie micuță să discutăm despre proiectul nostru, iar răspunsul lor nu a fost cel așteptat. Iar Alina mi-a zis: “€œCe faci, te dai bătut acum? Mai dai încă 20 de telefoane mâine, mai obții încă 5 întâlniri și o să facem evenimentul”. O rețetă de succes nu doar pentru proiectele eeStec, ci pentru orice ONG!

Și cea de-a treia persoană ar fi Daniel Mărăcine, un junior căruia i-am dat votul meu de încredere și care m-a făcut să pierd un pariu cu mine de fiecare dată când credeam că nu va putea duce la capăt sarcinile pe care și le-a asumat. O surpriză plăcută!

 

Intervievator: Ce hobbiuri ai?

Dani:  Sporturile: practic și urmăresc de câte ori am timp. Baschet, Formula 1, tenis… Îmi mai place să citesc, în special cărți de leadership. Și mai nou, joc Dota2: nu știu cât de bine îmi face, dar e amuzant.

 

Intervievator:  Să revenim la eeStec. Care e departamentul în care ai vrea să îți pui amprenta?

Dani:  Pe PR, am inițiat campania în cadrul căruia îmi luați acest interviu. Sunt foarte mândru de OamenPaSionati! Dar de departe, fund raising este ceea ce îmi place să fac. În trezorerie, am observat imediat rezultatele: am dat foarte multe de telefoane, am fost la atâtea întâlniri, iar cifrele vorbesc de la sine. Satisfacția pe care o ai de la o întâlnire de fund raising care a mers bine e imensă, fie că e vorba de încheiat un contract sau adus un speaker pentru eveniment. Vezi că lucrurile se mișcă în direcția evenimentului și nu ai cum să nu fii mulțumit!

 

Intervievator:  Cum crezi că va reacționa lumea când vei intra în sediu peste 3 ani?

Dani: O să mă întrebe de ce mi-a luat așa mult să ajung, iar după o să mergem la o bere.

 

Intervievator:  Tu cum vezi eeStec – ca o familie, ca pe niște prieteni?

Dani:  Dacă pentru Cătălin eeStec este între familie și prieteni, dacă pentru Ionuț sunt prieteni, pentru mine eeStec este o familie. O familie care crește de la an la an, oameni cu care petrec cea mai mare parte a timpului meu liber, cu care râd, lucrez, ies, vorbesc. 70% din prietenii mei buni sunt aici: oameni în care am încredere, oameni pe care îi pot suna la 4:00 AM deoarece nu mai am bani de taxi, pentru că bancomatul mi-a blocat cardul (situație reală). Celelalte procente sunt acoperite de prietenii de la Călărași, iar familia mea intră în altă discuție.

 

Intervievator:  Ai putea să ne spui câteva cuvinte și despre un eveniment internațional la care ai participat în calitate de organizator?

Dani:  Energy Always a Challenge 4, al cărui coordonator am și fost, după doar 9 luni de activitate în organizație, după 3 luni de seniorat și fund-raising pentru evenimentele în curs de desfășurare. A fost o perioadă încărcată, cu facultate, job și coordonare de eveniment, a fost un altfel de challenge, dar fiecare moment a meritat efortul: amintirile și prieteniile legate cu EESTECerii din celelalte LCuri (n. LC=Local Committee). Acest proiect o să rămână pentru mine unul de suflet, fiind prima experiență în spiritul eeStec.

 

Intervievator: Și în încheiere, un sfat pentru EESTECeri:

Dani: Când ai în faţa ta (la interviul individual) doi oameni pregătiţi să te asculte, să-ţi dea un vot de încredere şi o şansă, când te loveşte şansa de a face parte dintr-o echipă internaţională, bine ar fi să te ţii de ea. Eu am zi de zi de învățat de la fiecare membru eeStec, fie că sunt onorifici, juniori sau seniori. Să învățați de la cei din jurul vostru, să puneți în aplicare ceea ce luați de la ei și să daţi mai departe celorlalți!

 

Atât timp cât tu crezi cu tărie în proiectul tău, în interesul studenților și în beneficiile pe care le poți aduce celor 3 componente a căror legătură noi o facilităm: companii – mediul academic – studenți, poți realiza evenimentele pe care ți le dorești!