Astăzi, 20.11.2013, s-a desfășurat prima zi de conferințe din cadrul evenimentului Energy Always a Challenge, un eveniment cu tradiție în eeStec LC Bucharest, aflat anul acesta la ediția a patra. La ora 10:00 dimineața punctual, ne-am adunat alături de participanți și speakeri în sala AN010 a Rectoratului Politehnicii București, pentru ca 10 minute mai tarziu să declarăm deschis evenimentul.

În introducere ne-a vorbit Cătălin Șmocot, președinte al eeStec LC Bucharest, despre rolul voluntariatului în viața fiecărui student, ce beneficii poți avea de pe urma acestei experiențe și cât valoreaza în fața unui angajator de top.

Daniel Barbu, coordonatorul Energy Always a Challenge, ne-a împărtășit din experiențele realizării acestui eveniment de suflet pentru organizație. „Am intrat în eeStec ca un grup de oameni și iată-ne acum organizând un workshop internațional, alături de o echipă de prieteni”, sunt doar câteva cuvinte din discursul său.

Cristian Pârvulescu, membru fondator eeStec LC Bucharest și Director de Dezvoltare Romlectro, ne-a dezvăluit o mică parte din istoria evenimentului Energy Always a Challenge, pe parcursul celor trei ediții anterioare.Motivele pentru care au inceput acest proiect, dificultatile intampinate, dar si succesul fiecarei ediții au fost doar câteva aspecte atinse în introducerea sa.

Pentru că timpul este business, tot Cristian Pârvulescu ne-a povestit despre mecanismul și problematica pieței de energie, luând ca exemplu minimal tranzacțiile dintr-o piață de legume. Tratatul de la Kyoto, reducerea capacității combustibililor fosili și diminuarea impactului asupra mediului au fost alte teme de discuție dezbătute. Au fost amintite nu doar directiva europeană care prevede toate aceste lucruri, ci și sursele regenerabile de energie propuse.

Carmencita Constantin, Director Departament Strategii Energie & Mediu ISPE, ne-a expus din perspectiva personală și profesională  ce înseamnă voluntariatul și munca în echipă: „Daca nu ai o echipă bună, nici nivelul performanței individuale nu va crește”. Evoluția conceptului de resursă primară in ultimii 50 de ani, pachetul de directive emis de Uniunea Europeană 20/20/20 si studiul de impact pe marginea Carbon Capture Storage sunt subiecte amintite: „50 de ani este perioada de activitate a unui specialist. Fiind inginer, trebuie sa fii conectat in permanență cu noutățile din domeniu”. Concluzia este unanimă: nu poți activa în niciun domeniu fără a învăța constant, cu atât mai puțin într-unul atât de dinamic precum este cel energetic. Cu „Așadar, am mai învățat ceva nou astăzi?” s-a încheiat primul set de prezentări ale zilei.

După o scurta pauză, s-a facut trecerea la primul panel de discutii “Energia verde – impactul asupra pietei de energie din Romania”. Moderatorul discuției a fost Cristian Pârvulescu, iar alături de noi i-am avut ca invitați pe: Ion LunguDirector General CEZ Trade Romania, Ciprian GlodeanuPresedinte Roumanian Photovoltaic Industry Association și George BudureaDirector General Ciga Energy.

Ion LunguDirector General CEZ Trade Romania ne-a povestit nivelul de competitivitate atunci cand vine vorba de sursele clasice vs cele moderne.  Diferențele dintre zonele de consum și zone de producție ale energiei, proiectele mici, dar distribuite – sunt câteva probleme la nivelul țării noastre, dar cu toate acestea, se are in vedere schimbarea rețelei și conectarea producătorilor mari la aceste rețele. Nu legarea noilor consumatori este problematică, ci stocarea energiei .

Ciprian GlodeanuPresedinte Roumanian Photovoltaic Industry Association ne-a amintit despre sectorul energiei regenerabile în România. Strategia energetică din Romania este în continuă discuție, întrucât  nu există un adevăr absolut atunci când se pun în balanță convenționalul vs neconvențional, accentul punându-se pe o dezvoltare în concordanță cu sursele regenerabile si retehnologizarea centrelor construite acum 20-30 de ani.

George BudureaDirector General Ciga Energy a împărtășit din tainele competiției ce ține de furnizare energiei electrice, de cadrul legislativ si de partea de producție: „provocările acestui domeniu sunt diverse și neașteptate, deoarece în general regulile jocului se schimbă în timpul jocului”. De asemenea, domnul Budurea ne-a deschis topicul de discuție legat de echilibrare prognozelor fiecărui producător și distribuitor de energie. Acest topic de discuție va fi abordat pe larg mâine, în cea de-a doua zi de conferințe.

Catalin Ion Hristescu, Project Manager Power Division OMV Petrom  a ținut o prezentare tehnică inedită despre „Analiza dezechilibrelor produse de centralele eoliene in SEN”. S-au analizat dependențele dintre producerea energiei electrice si producatorii diversificați ce se gasesc în România la momentul actual, precum și echilbrul  și compensarea producției de energie. De asemena, datorită erorilor de prognoză zi – noapte și vară – iarnă,specialiștii fac analize comparative ale fiecărei luni de la implementarea proiectelor.

În concluzie, dorim sa multumim tuturor companiilor si participantilor care ne-au fost alaturi astazi! Va invitam si maine tot la ora 10:00, in sala AN010!