1782141_810297245662919_1932341646_n

Nume: Zglimbea

Prenume: Alexandru 

Nickname: Ursu

Data nașterii: 13 septembrie 1988

Locul nașterii: Bucuresti

Ocupație: Inginer de sunet

Facultatea: Electronică și Telecomunicații

EESTECer since: 2007

 
 

Intervievator: Bună, spune-ne numele.

Ursu: Lumea are probleme cu numele meu. Jammal mi-a greșit numele pe un filmuleț de prezentare la recrutări: executive producer Alexandru Zghlimbea…a pus un h acolo. Da, deci, Alexandru Zglimbea, poreclă Ursu.

Intervievator: Ce te-a determinat să intri în EESTEC?

Ursu:  Eu am făcut voluntariat de pe la 16 ani. Voiam să intru într-o organizație studențească. Într-o zi, avusesem seminar în BN-uri, veneam cu Dodo, cu care eram coleg de grupă și ne întorceam spre facultate, iar jos era standul EESTEC cu filmuleț de prezentare. Și era acolo Cătălina Bălan, care se agita pe acolo zăpăcită cum e ea, și cum eu eram tot pe filmul zăpăcit, am văzut o fată drăguțică zăpăcită…am zis hai să vedem care e treaba. Și așa am intrat în EESTEC. Ne-am dus, ne-a povestit, era Cătălina și cu Billy. Cătălina a fost de ajuns cât să ne atragă, Billy ne-a convins, am fost la interviu și am intrat.

Intervievator: Care a fost prima impresie? Impresie asupra EESTEC, ca organizație?

Ursu: Ce făcusem eu ca voluntariat, nu avea niciun termen de comparație, având în vedere că eu fusesem voluntar la Stufstock trei ani de zile și mă duceam vara. Dar nu erau organizați și structurați ca EESTEC. Mi-a plăcut super mult, părea toată treaba mega organizată.

Intervievator: Cu ce te-ai ocupat prima dată în EESTEC?

Ursu: Țin minte primul eveniment la care am ajutat și la care teoretic am făcut ceva în afară de venit la ședințe. În anul ăla a fost un concurs de asamblare și programare și am lipit afișe. Deci cam ăsta a fost primul task pe care țin minte că l-am făcut, să lipesc afișe pentru concurs.

Intervievator: Și cum a evoluat mai departe activitatea ta în EESTEC?

Ursu: Nu știu, pur și simplu veneam și făceam treabă. Eram în sediu tot timpul. Și așa am crescut treptat, treptat. Oamenilor le-a plăcut de mine și mi-au zis să candidez în primăvară.

Intervievator: Și a fost doar HR-ul departamentul de bază, sau.. ?

Ursu: Am fost tot timpul o persoană cu people skills și li s-a părut și lor că sunt mai mult pe HR, de aceea m-am și axat mai mult pe partea asta. Dar noi, neavând PR, ne mai dădeam cu părerea și pe acolo, pentru că la noi în board „it was a problem”. Dar da, HR-ul a fost principal, fiind destul de bine structurați. Aveam ședințe, luam decizii împreună.

Intervievator: Și cum a fost experiența de HR?

Ursu: Băi, a fost mișto. Partea mai puțin bună a fost că eram un puști mic de 19 ani și nu știam exact ce ar trebui să fac. La finalul mandatului mi-am dat seama cam cum ar fi trebuit făcută treaba asta. Și da, acum dacă stau să mă gândesc, să „look back”, probabil că ar fi trebuit să fac anumite lucruri altfel. Doar că dacă aș da timpul înapoi aș fi tot un puști de 19 ani și la fel aș face.

Intervievator: No regrets.

Ursu: Da, never.

Intervievator: Ce funcție ai în momentul de față?

Ursu: Membru de onoare.

Intervievator: Și cu ce te-a ajutat EESTEC pe plan profesional?

Ursu: Pe plan profesional, nu știu. Nu sunt cum e John, care după ce a fost în EESTEC a ajuns să lucreze ca project manager. Nu m-a ajutat pe plan profesional, dar m-a ajutat pe plan personal foarte mult. Pot să spun pe plan profesional că am aflat cum e să lucrezi în echipă și cu diferite tipuri de oameni. Asta într-adevăr te ajută pe oriunde te-ai angaja.

Intervievator: Și în momentul de față cu ce te ocupi din punct de vedere profesional?

Ursu: În momentul de față sunt inginer de laborator la laboratorul Multimedia 2 de la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar în timpul liber sunt inginer de sunet pe live și pe studio.

Intervievator: La ce evenimente de la nivel local ai participat în afară de primul?

Ursu: Păi a fost concursul ăla, după care a fost do IT safe-ul. După aceea, în boardul următor, a fost prima ediție de EESTEC ART, apoi EAC3 (Energy, Always a Challenge 3) cred, pe care l-a facut boardul Roxanei. A fost și RoSummer Spirit, exchange-ul, după care au fost vreo două EO (eeStec Olympics) la care am participat, EDC (Embedded Design Conference) și ultimul la care m-am mai implicat cât de cât a fost EAC4 (Energy, Always a Challenge 4) după care nu m-am mai implicat, nu am mai avut timp.

Intervievator: Dintre toate acestea, care ți s-a părut ție cel mai tare? Cu impact atât asupra ta, cât și asupra organizației? Care ți-a plăcut ție cel mai mult?

Ursu: Evident că do IT safe-ul, pentru că, unu la mână, era eveniment făcut de noi și doi la mână, era primul eveniment și de aceea a avut cel mai mare impact asupra mea. Era primul eveniment internațional pe care îl făceam și înțelegeam ce înseamnă. Și asupra organizației cred a avut un impact măricel, pentru că era primul eveniment după doi ani de zile. Nu mai avusese EESTEC eveniment și eram în punctul în care dacă nu făceam do IT safe eram retrogradați la JLC (Junior Local Committee).

Intervievator:  Ai adus vorba de evenimente internaționale. La câte ai participat?

Ursu: La unul singur. Cel mai tare eveniment internațional ever, Congresul din 2008 care a avut două săptămâni: o săptămână în Ljubliana și o săptămână în Rjieka.

Intervievator: Dezvoltă. Cum au fost cele două săptămâni?

Ursu: Geniale. A fost cel mai tare lucru. Am cunoscut 100 și ceva de persoane. Eram un puști de 19 ani și am cunoscut multe persoane din Europa cu care am interacționat, am ținut o prezentare în fața câtorva sute de persoane, pentru că noi am candidat atunci ca și Yearbook Committee și eu am ținut candidatura. Eram la un hotel de patru stele din Rjieka, în Conference Room, în sala mare, unde erau 100 și ceva de ochi ațintiți asupra mea, iar eu eram doar un puști de 19 ani care ținea o prezentare. Pentru mine a fost ceva WOW. Și chiar a fost mișto. A ținut două săptămâni, a fost superb.

Intervievator: Ok. Funny moments petrecute în EESTEC?

Ursu: Iisuse, sunt cu sutele. Păi, foarte funny…pe primul loc e clar întoarcerea mea de la acest congres, care a durat două zile  și care ajunsese întrebare de interviuri: ”Ce ai face dacă ai ajunge în situația asta?”

Intervievator: Ce s-a întâmplat mai exact când ai vrut să te întorci de la eveniment?

Ursu: Pe scurt, pentru că povestea ține 30 minute dacă stau să povestesc cu toate amănuntele. Mi-am rătăcit biletul, așa că am fost dat jos din tren și a trebuit să mă întorc în Ljubliana, iar a doua zi când am plecat din nou, iar am fost dat jos din tren, de data asta pentru că erau niște  probleme. Lucrau ei la căile ferate și ne-au tot mutat din tren în autobuz, autobuz tren și tot așa. Țin minte că la un moment dat eram într-unul din autobuze, al doilea sau al treilea și eram singur. John și cu Pitic se întorseseră mai devreme, nu au stat și a doua săptămână la congres, Flavia plecase în Italia și am rămas doar eu. Și eram la un moment dat în autobuz, nu aveam nici cea mai vagă idee unde sunt și mă gândeam: ”Băi, dacă se întâmplă ceva și rămân singur aici, încotro o iau?”. Dar a fost așa, o experiență de povestit nepoților.

Intervievator: Cred că ai răspuns oarecum, dar îți mai pun o dată întrebarea: Dacă ne poți da exemplu de o situație dificilă în care ai fost pus și cum ai trecut peste?

Ursu: Da, asta a fost o situație dificilă. Au fost multe situații, acum depinde ce înțelegi prin situație dificilă. Uite, spre exemplu a fost problema cu plecatul unui om din board, care s-a întâmplat în timpul mandatului nostru. Radu Cotescu, că el era PR, ne-a zis că nu mai vrea să continue și am rămas în patru. Și era oricum complicat pentru că doi din  board eram proaspăt intrați în toamnă în EESTEC, eu și Cri, și mai erau John și Flavia. Și atunci am zis na, ne regrupăm și ne gândim ce să facem. Deschidem postul să mai candideze cineva sau nu? Și până la urmă nu l-am deschis, am ținut noi partea asta și s-a ocupat Teddy de materiale. Teddy și cu Vak.

Intervievator: Ce ai vrut să faci în EESTEC și nu ai apucat?

Ursu: Am vrut la un moment dat să candidez drept președinte, dar nu era momentul, sau nu am simțit eu că e momentul, sau nu eram pregătit. Ar fi trebuit să candidez imediat după ce am terminat mandatul de HR. Și unu la mână, nu știu dacă eram pregatit și doi la mână, eram foarte obosit după anul ăla. Că asta e, nici neștiind cum să faci treaba de la început, am făcut-o foarte mult timp prost. Spre final, am înțeles cum să delegi task-uri și e foarte important asta. Am tras foarte mult eu și cu încă câțiva oameni. Eram mega obosit și am zis că nu. Dar asta aș fi vrut sa fac la un moment dat, să candidez pe funcția de președinte. Dar nu am regrete foarte mari. Nu îmi pare rău.

Intervievator: Care sunt planurile tale de viitor? Pentru organizație și în afara ei?

Ursu: Planuri de viitor cu organizația nu prea mai am. Îmi place însă faptul că se întâmplă lucruri și că EESTEC continuă să fie una dintre cele mai bine văzute organizații din Poli. Am început să mai aud de EESTEC și de la alte persoane. “Aaa, ăia de la EESTEC? Da, îi știu.” Sper să vin la fiecare ICE și să vă văd. Am așa niște planuri însă nu am fost niciodată genul de om care să își facă planuri. Totdeauna m-am adaptat la situații și am lăsat lucrurile să vină de la sine un pic. În momentul în care am candidat, am fost întrebat ce planuri ai pe anul în care vei fi HR? Nu am niciun plan pentru că oricum nu știu exact cu ce se mănâncă asta, însă voi încerca să fac ce e cel mai bine în funcție de situație.

Intervievator: Și nu ai fost deloc speriat de această idee?

Ursu: Nu, pentru că am oameni lângă mine care să mă ajute. În momentul respectiv, în EESTEC se legau întâi prietenii și dup-aia… eram niște prieteni care veneam să facem chestii și indiferent dacă era o situație grea, pe care nu o știam și ar fi putut să îmi fie teamă, nu îmi era pentru că îi aveam pe oamenii aceia în jurul meu.

Intervievator: Dacă ai fi putut alege să coordonezi orice eveniment din istoria EESTEC, care ți-ai fi dorit să fie acesta?

Ursu: Nu știu dacă aș fi vrut să coordonez vreun eveniment. Poziția de board a implicat și asta. Când am facut do It Safe, a fost Sinistru coordonator. În momentele în care Sinistru nu putea să își facă îndatoririle din motive subiective sau obiective, preluam noi, board-ul. Așa că am făcut și partea asta, dar nu mi-am dorit niciodată să fiu coordonator. Mi-ar fi placut la un moment dat să fac un eveniment pe sunet. Pentru că ăsta e filmul meu, nebunia mea cu audio dar… nu știu dacă coordonator neapărat. A fost totuși la un moment dat unul internațional, dar nu organizat de LC-ul nostru, orientat așa un pic spre audio, dar nu puteam eu să plec în perioada aia. A fost prin Belgrad când au avut ei un Eurovision. Și avea și intrarea la Eurovision și era un pic orientat spre audio, cu o vizită la un studio și chestii de genul. Și la ăla mi-ar fi plăcut să merg, dar nu a fost să fie.

Intervievator: Ziceai mai devreme ceva de ICE-uri. La câte ai participat și care ți-a plăcut cel mai mult?

Ursu: [râde] Am numărat mai devreme la câte ICE-uri am participat. Primul a fost acela din 2007 și nu am ratat niciunul până acum, sper să nu ratez. Deci ar fi 8. Cel mai bun ICE? Băi, e greu de zis. Normal că cel mai mare impact l-a avut primul, că e al tău. Mai ales că ăla a fost în niște condiții mai speciale. A fost un ICE mega ieftin.

Intervievator: Unde s-a ținut?

Ursu: S-a ținut la o cabană căprioara..cerbulețul..something something, undeva în vârf de munte, unde erau camere de câte 10-12 paturi și căldură mai puțină. Era atât de frig încât în autocarul cu care am fost, autobuz de la RATB foarte vechi, înghețaseră geamurile pe interior. Vă dați seama? Făcuseră flori de gheață pe interior. A fost crunt de frig, dar ne-am distrat copios. A fost primul meu ICE și a fost super mișto.

Intervievator: Spune-ne 5 prieteni de-ai tai din EESTEC pe care crezi că o să îi ai…până la final, până când nu vei mai avea nicio treabă cu organizația.

Ursu: John, Johnelu, Teddy, Dan[fratele lui John]…pot să continui mult, dar..ăștia sunt clar. Aceștia sunt cei patru care sunt oarecum din perioada aia de la început. Și.. Goțoi iarăși este o persoană, un prieten apropiat. Tony..deși cu el nu prea apuc să mă văd, nici cu Cîrnu. Dar sunt persoane care îmi sunt foarte dragi. Cristi Dragomir și mă rog, toată, oarecum, a doua parte a EESTEC. Cumva eum-am simtit intermediar până să fie generația nouă, eu eram oarecum legătura dintre generația veche și generația nouă. Acum în schimb gata, s-a rupt de tot. Sunt dinozaur. Și sunt legătura dintre generația dinozaurilor și generația veche.

Intervievator: Cum vezi tu organizația ca un întreg peste 3-5 ani? Cum a crescut până acum…. (și cum va crește în continuare)?

Ursu: Băi a crescut foarte bine. Treaba se face business-like. Oarecum e normal, dacă vrei ca un lucru să crească. Normal, toți ne doream, și noi când eram în board visam…”mamă, frate! cum ar fi să crească EESTEC să fie la nivelul AIESEC-ului.?” Și țin minte, când am fost la Congres, ne povestea un tip din Ljubliana, tot așa din generația Pîrvu, ceva în genul ăsta era. Și zicea că se simțea foarte mândru că mergea într-o zi cu mașina și a auzit la radio că EESTEC Ljubliana organizează congresul de anul acesta. Și se simțea super mișto că organizația lui a ajuns să apară la radio cu o reclamă. Și na, toți visăm asta, și inevitabil se duce spre partea asta de business și o să se întâmple asta. Dar o văd crescând, pentru că oamenii vor să facă lucruri și asta e bine.

Intervievator: Și când o să intri in sediu peste 5 ani cum crezi că o să reacționeze lumea?

Ursu: O să fie șocată probabil pentru că eu o să intru tot în stilul meu caracteristic. Gen… ce faceti măi aici? Și lumea o să spună: cine mai este și ăsta? E normal să nu mă mai cunoască lumea. Nu cred că o să intru peste 5 ani în sediu și o să fie toți: a, Ursule, ce faci? Mi se pare un pic ipocrit să cred asta despre mine. Dar deja au început să mă sune cu “domnule Alexandru Zglimbea, în loc de ”bună Ursu”. Na, nu o să mă mai cunoască lumea, dar măcar din auzite mi-ar plăcea să cred că o să mai știe de mine…bine nu știu dacă la modul legendă, dar măcar după povești: a, tu ești Ursu?

Intervievator: La început, când ai intrat în organizație, ai avut mentori sau nu ai prins perioada de mentorat?

Ursu: A fost o încercare, încă nu era la modul la care e acum. Încercarea a fost în felul următor: la prima ședință, ni s-a spus uitați, sunteți împărțiți în 4-5 echipe, de 4-5 persoane și sunteți asignați unei persoane. Ăsta e numărul lui de telefon și dacă aveți nevoie de orice, îl puteți suna oricând. Adică era un mentorat la nivelul ăsta, nu cum a devenit mai târziu mentoratul. Persoana mea de contact la momentul respectiv era Johnelu’.

Intervievator: Și l-ai simțit într-adevăr ca pe un mentor sau pe cine ai simțit cel mai aproape ca fiind un mentor la care apelai de fiecare dată?

Ursu: Mă, e greu de zis, că na, nefiind atât de structurată treaba, eram toți în EESTEC. Nu era ca acum: ești în echipa ta și nu ai treabă cu ceilalți și e normal să te raportezi la mentorul tău. Ăia eram, 20 și ceva de persoane proaspăt intrați care mergeam la ședințe cu ceilalți 10 care erau membrii vechi și boardul. Și aia era. Dar persoanele la care apelam dacă era vreo problemă erau Johnelu și John.

Intervievator: Și mai târziu pe partea asta de mentorat/HR, ai coordonat la un moment dat un mentorat. Atunci a început stabilizarea în ceea ce privește noțiunea de mentorat?

Ursu: Da, am coordonat mentoratul cu Roxana. Stabilizarea cu mentoratul a fost într-un an. Prima oară când s-a facut mentoratul mai serios a fost mentoratul coordonat de Murat, Indra și Mihaela Mărăcine. Au fost foarte multe joculețe și chestii de genul. Nu mai știu exact în ce an a fost, cred că am fost și mentor în anul ăla. Cred că atunci când a intrat Tony. A fost un mentorat cu cetăți, cu castele. Și după aceea eu cu Roxana am încercat să îl ducem în altă direcție, să nu mai fie atât de mult pe joculețe, ci să fie aplicat pe ceea ce facem noi în EESTEC. Bine, venisem și cu ideea de a face fundraising la membrii vechi. Nu s-a păstrat ideea aia. Mie îmi plăcea, eram mândru de ea. Era ideea mea.

Intervievator: Și cum ți se pare mentoratul EESTEC în acest moment?

Ursu: E ok ce se întâmplă cu mentoratul. Pe vremea noastră veneau oamenii la ședință, își luau task-uri și plecau pe parcurs. Și automat anumite task-uri rămâneau nefăcute și trebuia să le facă altcineva. Pentru că, let’s face it: niciunul dintre noi nu are capacitatea să facă niște recrutări spot on. Nu are nimeni experiența necesară să zică: “da mă, ăsta sigur o să rămână” și acela chiar să rămână. Așa că, e foarte bine ce se întâmplă cu mentoratul.

Intervievator: Ce este cel mai important la mentorat? Pe ce ar trebui să se pună accentul?

Ursu: Ar trebui să se stabilească niște legături între oameni, asta e foarte important. Oamenii când au o problemă sau ceva să aibă la cine să se raporteze. Mă mai întrebau niște foști HR-i:”ce să fac? cum să fac?” Băi, fii prieten cu omul. Eu în momentul în care am fost HR știam ce se întâmplă cu toată lumea, cu marea majoritate.. le știam și anumite probleme personale. Pentru că discutam cu oamenii. Și în momentul în care discuți cu omul și te apropii de el..dacă ai nevoie de el să îți facă ceva și îl suni să îi spui: ”băi, am nevoie de tine” acela, pentru că deja te simte prieten și pentru că ai stat și l-ai ascultat..o să o facă mult mai ok. Și nu mai ai probleme de-alea cu: nu vine lumea să facă treabă.

Intervievator: Descrie în 3 cuvinte EESTEC.

Ursu: Prietenie. Bine, e mai mult decât o prietenie. Mi-a rămas ca o familie. Chiar dacă nu ne vedem. Grupul acesta vechi..ne vedem o dată pe lună, o dată la două luni. În momentul în care ne vedem e ca și cum ultima dată când ne-am văzut a fost ieri în sediu. E un fel de familie. E familia aia pe care ți-o faci, nu cea în care te naști. Da, deci ar fi familie, prietenie si proactivitate Și, drag, nu știu. Bine, al treilea cuvânt ar putea să fie Poli. Pentru că aici se întâmplă totul. Și de aici ne tragem o mare parte și gravităm în jurul chestiei ăsteia. Și probabil dacă nu ar fi fost organizația asta în Poli nu ar fi fost așa. Adică sunt niște chestii caracteristice EESTEC pentru că e din Poli. Și pentru că e cu inginerie. Și e drăguț.

Intervievator: Cum a fost perioada de Oversight Committee pentru tine?

Ursu: Băi, pentru mine a fost nașpa pentru că..mă rog, au fost niște probleme și nici în ziua de azi nu îmi e clar dacă am fost eu de vină sau nu.

Intervievator: Când ai fost Oversight Committee cine era în board?

Ursu: Am fost OC la boardul la care a fost mArV președinte, Octav trezorier, Alexandra Marinaș PR, Oana Cornea CP și Cosmina HR. Și ăla a fost un board cu o dinamică foarte ciudată per total. Țin minte că la un moment dat ajunsesem în punctul în care nici eu, nici Roxana, nu mai știam cum să punem problema cu ei. Încercasem în toate metodele pe care le știam noi: și cu zăhărelul, și cu fir-ați ai dracu, și cu dus de mânuță. Dar ei per total ca indivizi, deși individual erau super ok și își făceau treaba în EESTEC, nu au avut o sinergie. Și asta e, nu îmi dau seama care a fost vina noastră. Unde am greșit noi ca OC. Țin minte că la un moment dat l-am luat pe Johnelu și discutam:”Băi frate, zi-mi dacă e vina mea, că dacă e vina mea, maine îmi dau demisia și las pe altcineva.” A fost nașpa pentru că ajunsesem în punctul în care nu mai știam ce să fac. Și bine, după aceea, spre final, nu am mai fost atât de prezent, aveam și niște probleme, încercam să îmi termin facultatea și era mai mult Roxana. Ea era bumerangul, buzduganul care se ducea și se întâlnea cu ei. A fost..nu a fost cum mi-am dorit să fie. Dar asta a fost. Nu port pică nimănui. Pur și simplu, așa a fost să fie.

Intervievator: Cu toate astea, ce te-a motivat să devii OC?

Ursu: Am vrut să devin OC pentru că îmi erau simpatici oamenii ăia și consideram că am un cuvânt de spus și că îi pot ajuta. Și am rămas în postul de OC pentru că mi-am luat un angajament că duc chestia aia până la capăt.

Intervievator: Ce te menține motivat să revii la EESTEC?

Ursu: A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea EESTEC. Perioadă în care eram membru activ. Și vin cu drag de fiecare dată. Îmi e drag sediul, îmi e drag tot aici. Și de asta vin și îmi sunt simpatici oamenii. Mă hrănesc cu tinerețea lor. Da, asta e. Îmi e totul drag, am numai amintiri plăcute. Plus că îmi e și ușor. Lucrând în Electronică, îmi e ușor să trec. Bine, tot nu trec așa cum aș vrea să trec, însă oricum trec mai des decât o fac alți oameni vechi. Cred. Sper.

Intervievator: Cum arată o zi din viața ta fără EESTEC? Sau studenția?

Ursu: Studenția fără EESTEC? Nu a existat studenție fără EESTEC.

Intervievator: Dar cum ar fi arătat fără EESTEC?

Ursu: Probabil că terminam facultatea la timp. Dar asta nu este vina EESTEC și întotdeauna am vrut să se înțeleagă că nu EESTEC este de vină. Eu am fost de vină, că nu am știut să îmi planific timpul cum trebuie. Am ajuns în EESTEC, unde chiar se întâmplau lucruri. Și mi-am dedicat tot timpul aici. Primii doi ani de facultate nu prea am făcut altceva în afară de EESTEC, de aia am și ajuns să pic anul II. Dar nu regret nimic. Mă bucur că s-a întâmplat așa. Și oricum, eu merg pe principiul că în viață toate se întâmplă cu un motiv. Și până la urmă, s-au așezat toate încet, încet și dacă nu s-ar fi întâmplat așa cum s-au întâmplat, poate nu eram unde sunt acum. Așa că nu pot spune cum ar fi fost viața mea fără EESTEC. I don’t even wanna think about it.

Intervievator: Un sfat pentru viitorii și pentru actualii EESTECeri?

Ursu: Să facă lucrurile cu pasiune. Pasiunea este foarte importantă. Și un sfat pe care l-am dat tuturor…bine, pe lângă asta cu delegarea de task-uri care este foarte importantă și au mai fost cazuri când auzeam chestia asta: președintele sau HR-ul nu pune mâna și nu face treabă. Este într-o poziție de conducere, este într-o poziție de management. Dar lumea nu înțelege că treaba lui nu este să pună mâna să facă treabă, scopul lui este să conducă echipa și să conducă organizația. Să supravegheze că se întâmplă lucrurile alea. Și un sfat foarte important pe care trebuie să îl primească toți din EESTEC este că în EESTEC trebuie să știi exact când să îți pese și când nu. Doar așa poți să ai o carieră de EESTECer de succes, carieră în ghilimele. Pentru că dacă îți pasă tot timpul, la un moment dat te demotivezi și îți bagi picioarele. Dacă nu îți pasă tot timpul, este evident că nu o să faci nimic.

Intervievator: Ce înseamnă pentru tine să fii membru de onoare?

Ursu: Aș vorbi aiurea dacă aș spune că nu înseamnă nimic. Normal, mi-a gâdilat orgoliul super mult. Am fost făcut membru de onoare pentru că am simțit  “da, frate! Uite, chiar am făcut ceva și îmi sunt recunoscute meritele.” Când povestesc oamenilor despre EESTEC și mă întreabă dacă mai am vreo treabă cu organizația, le spun:”Da, sunt membru de onoare”.

Intervievator: Cum a fost când te-au anunțat?

Ursu: Bănuiam. Adică simțeam oarecum, știam. Îmi doream chestia asta sincer, îmi doream pentru că am pus foarte mult suflet de la început. Și de când am intrat în EESTEC mi-am dorit întotdeauna să fiu acolo în față. Na, la prima ședință când am văzut boardul, când i-am văzut cum vorbesc, am zis că trebuie să candidez și eu la board. Mi se pare normal să vrei asta. Dacă nu vrei asta, nu înțeleg ce cauți aici. E firesc să vrei să ajungi cel mai sus. Și după toate celelalte poziții, asta cu membru de onoare e undeva cel mai sus. Mă bucur că am făcut și suficiente pentru EESTEC cât să ajung aici.

Intervievator: În final, un mesaj pentru cititori.

Ursu: Acum nu știu exact care sunt cititorii. Bine, sigur sunt membrii EESTEC. Nu știu dacă citește și cineva din afară. Sper să citească cineva și din afară. Să ajungă treaba asta la toată lumea. Puneți suflet în tot ce faceți și urmați-vă visul. Întotdeauna este important să ajungi  să faci ce îți place. Ăsta e un sfat general care nu are legătură cu EESTEC. Chiar dacă sunt momente grele, trebuie să rămâi pe drumul pe care ți l-ai propus. Doar așa poți să reușești în viață. Doar așa poți să te duci la muncă cu inima împăcată. Doar așa poți să ajungi să câștigi bine și să nu înnebunești. Automat, făcând ceea ce îți place, urmându-ți visul, și ajungând să trăiești din ceea ce îți place, devii foarte bun în chestia aia. Și devenind foarte bun, vine și partea asta materială. Dar nu trebuie urmărită. Trebuie să îți găsești calea, să îți urmezi visul. Și asta e important. Eu am fost norocos deoarece de la 16 ani știu ce vreau să fac. Știu persoane, studenți, care în anul 4 nu știau ce vor să facă. De asta, fă cât mai multe chestii în afară de facultate/liceu/generală. Încearcă să faci cât mai multe lucruri că doar așa îți dai seama ce îți place, ce vrei să faci. Doar mergând la școală, nu o să știi ce vrei să faci. Sistemul la noi în România nu este făcut de așa natură. Americanii, deși sunt controversați, își fac performeri în fiecare domeniu. Da, omul acela în afară de domeniul lui nu știe. Dar pe domeniul lui e un performer. Școala la noi nu face asta. De asta trebuie ca toată lumea să facă cât mai multe activități extracurriculare pentru a-și da seama ce vrea să facă în viață și să meargă pe filmul ăla oricât de greu ar fi.

Intervievator: Cum ai reușit să mergi în paralel cu astea două lucruri? Pe de o parte EESTEC și HR și pe altă parte Inginerie de Sunet?

Ursu: Băi, asta cu HR-ul nu am urmat-o. Nu pot să spun că încă merg pe ea. Nu știu, pur și simplu le îmbin. Uite, și cu facultatea. Lucrez la facultate, deși e tangentă oarecum cu sunetul, ca mă ocup de studio și de laboratoarele pe audio video și în timpul liber fac partea cu sunetul de live și de studio. E greu, nimeni nu zice că e ușor. Dar sunt puțini cei care reușesc. Deoarece QUITerii nu reușesc. Dacă li se pare greu o să-și spună: ”Aia e, nu pot să fac asta”. Am avut o săptămână în care dimineața la 8 mă duceam la facultate. La 5 plecam de la facultate, mergeam în Control, și ajungeam la 2 acasă. Și a doua zi o luam de la capăt. Da, e greu. Sunt momente grele. Dar e frumos. Si dacă faci ce îți place, nu mai simți că e atât de greu. Deși eram obosit fizic, psihic era minunat. Indiferent cât de obosit fizic eram când ajungeam în Control , când mă apucam să montez scena, să fac probele de sunet să whatever, nu mai simțeam deloc oboseala. Mă resetam, psihic eram ok, făceam ceea ce îmi place. A doua zi când ajungeam la facultate, făceam treaba de la facultate. Fără nicio problemă, deoarece cu o seară înainte făcusem ce îmi plăcea super mult. Făceam chestiile astea, oboseam super mult, dar seara ajungeam iarăși în Control și o luam de la capăt.

Intervievator: Nu te-am întrebat, dar vrei să ne mai transmiți tu ceva?

Ursu: Da, pe Jammal l-am uitat în cei cinci prieteni, îmi pare rău. Bine, am mai uitat sigur persoane…o să-mi cer scuze față de ei.