oamenipaSionati – Emilia Buhaev (Ema)

EmaOP

Nume: Buhaev

Prenume: Emilia

Nickname: Ema

Data nașterii: 17.01.1990

Locul nașterii: Tulcea

Ocupație: Specialist Hardware in the Loop

Facultatea: Automatică și Calculatoare, UPB

EESTECer since: 2008

 
 
 
Intervievator: Ce te-a determinat să intri în EESTEC?

Ema: (gânditoare) Nu știu, tot timpul mi-a plăcut ideea Americană de fraternități și grupuri de studenți, cred că asta a fost primul imbold. Iar al doilea a fost când un coleg de facultate, care era deja de un an în EESTEC și a venit în prima sau a doua zi de facultate și era like “Hai că știu o organizație super tare, veniți și voi! Puteți să călătoriți peste tot în Europa foarte, foarte ieftin, plătiți doar drumul și puteți să faceți chestii mișto: evenimente, party-uri tot felul de nebunii…” și ne-am înscris cred că vreo 10 din grupa noastră de facultate. A fost foarte convingător! La început am fost foarte uniți, apoi ne-am mai diversificat, ne-am găsit alte proiecte. Acum cred că mai sunt numai 4 alumni: Mihai Daniel, Stan Mircea, Ghiță Patricia  și Popa Larisa.

Intervievator: Cu ce te-ai ocupat în EESTEC?

Ema: Atât local cât și internațional? (râde)

Intervievator: Poți să ne spui acum mai multe despre local, pentru că o să ajungem mai târziu și la internațional.

Ema: Ok. Pe local, un pic din de toate și am trecut prin mai multe proiecte. Am început pe partea de fundraising, nici nu mai știu exact care era primul eveniment pe fundraising, mergeam la întâlniri cu mai multă lume. A fost fix în primul an de facultate, iar apoi în al doilea an a fost și Poliquestul unde m-am ocupat un pic de organizare, apoi a fost EO-ul (eeStec Olympics) în anul trei pe care l-am organizat cu Patricia. Apoi am încercat să organizam un Exchange și nu ne-a ieșit, Danube Delta ceva de genul (sad face). Nu am reușit să găsim finanțare… trebuia să îl planificăm cu un an înainte ca să putem să facem rost de bani de la primărie, ceva de genul ăsta și cum planificările nu se fac chiar cu un an înainte nu am avut succes. După aia mai mult training-uri, am rămas pe partea asta.

Intervievator: Pe partea de internațional te-ai mai ocupat cu ceva înainte de Board?

Ema: Am fost BA (Board Assistant) pentru External Affairs și cam în același an am devenit trainer. Pentru a deveni trainer, am fost la T4T (Trainings for Trainers) în Cracovia, a fost foarte, foarte șmecher, a fost super motivațional, a fost o echipă foarte bună. Mi s-a părut unul dintre cele mai bune evenimente EESTEC, atât de multă muncă și atât de multă distracție… imposibil (zâmbește nostalgic).

Intervievator: Povestește-ne mai mult despre T4T cum a fost, cum s-a desfășurat partea de traininguri efectiv, exercițiile… ce ți-a plăcut?

Ema: Daca ești o persoană pe care o interesează dezvoltarea personală, T4T  e cel mai bun eveniment pentru tine pe partea asta. Sesiunile din T4T sunt sesiuni care te pot ajuta absolut în orice împrejurare, adică sunt sesiuni de Presentation Skills, de Feedback, un pic partea de Team-building… plus, poți să tragi cu ochiul la cum se organizează trainerii în timp ce pregătesc sesiunile. Evenimentul antrenează o atmosferă plăcută între participanți, mi se pare foarte reușit pe partea asta, adică ai sesiuni de 8-10 ore, uneori chiar mai mult, de exemplu eram pe la 10 seara cu pizza în mână like “..da, da deci ca să terminăm, concluzia acestui training..”, și e absolut genial.

Cred că vreo trei seri nu am ieșit nicăieri, am stat să socializam așa liniștiți, eram mult prea obosiți și nu eram capabili să petrecem pe undeva. 

Intervievator: Împărtașește cu noi câteva momente amuzante petrecute în EESTEC. 

Ema: (gânditoare) Cred că pe la început, cam prin al doilea an de EESTEC a trimis Cosmin Rudeanu un mail ca să spună că a găsit o ofertă foarte bună pentru Amsterdam și a fost cea mai din scurt plănuită excursie asa outside of EESTEC și în același timp toată lumea care a mers a fost EESTEC. Am stat la un camping, ne-am plimbat ziua prin oraș și făceam naveta vreo 2 ore ca să ajungem până în Amsterdam efectiv de la cazare. Totul era atât de ieftin și atât de studențească era atmosfera încât a fost superb, chiar interesant. 

Intervievator: Poți să ne spui 3 oameni care ți-au influențat viata în EESTEC și nu numai. 

Ema: Hmmm. Cred că în primul rând ar fi Fernando de la internațional din LC Madrid care a fost pe VC-EA cu un an înaintea mea, a fost o persoană care m-a motivat foarte mult și m-a învățat foarte multe lucruri atât despre EESTEC cât și modul de a privi EESTEC. Plus ceva ce nu se promova foarte mult la nivel local (zâmbește) că EESTEC este o organizație care trebuie să crească oameni în primul rând și atunci când omul simte că se investește în el ca să se dezvolte atunci este și mai motivat  să activeze pentru organizație și să lucreze cu toată lumea. Tot timpul pasul la local a fost mult mai agitat și mult mai intens și atunci se mai uită partea asta; că e mai important ca noi să creștem și să învățăm prin ceea ce facem pentru noi în EESTEC iar apoi este inevitabil ca lucrurile să mearga bine în general pentru EESTEC. Apoi Duc, tot de la internațional din LC Munich, e o persoană care a fost trainer în EESTEC timp de vreo 7 ani, foarte motivat să activeze în organizație. A fost mentorul meu după T4T și am învățat de la el pe partea de dezvoltare personală, a fost un sprijin în cadrul TM-ului (Trainers’ Meeting), a fost foarte interesant. Ca să zic și local, că altfel o sa ma bateți (râde), greu să zic o singură persoană… ar fi John, era președinte când am intrat eu în organizație și mi-a plăcut foarte mult stilul lui de a vorbi cu oamenii, clar și concis și mereu foarte direct, lucru pe care l-am apreciat. E un lider foarte bun. Desigur Cosmin mi se pare o persoană foarte șmecheră și s-a implicat foarte mult în organizație și a lucrat foarte mult cu toată lumea. Mi se pare oarecum o energie inepuizabilă la el. Și gata am zis patru persoane (râde). 

Intervievator: Cum ți se pare că ai evoluat tu și cum ți se pare că a evoluat organizația de-a lungul timpului? 

Ema: La local sau internațional? 

Intervievator: Local.

Ema: Bun. Eu am avut doar de învățat de la EESTEC adică tot timpul a fost pe plus, am crescut într-o direcție sau alta, parcă tot timpul lucrurile au mers bine. Chiar și lucrurile care nu au mers atât de bine tot sunt lecții învățate și înveți cum să treci peste și ești mult mai motivat să încerci din nou și tot așa. Legat de organizație mi se pare că se schimbă o dată cu oamenii. Întradevăr a mai crescut, are mai multe evenimente și are o imagine mult mai bună acum. Înainte era o problemă mult mai mare imaginea organizației față de companii, față de studenți. Acum cel puțin companiile sunt mai deschise, dar asta e și o parte din trendul general voluntariatul nu mai este privit cum era când am intrat eu în primul an de facultate gen “..aa sunteți voi organizația cu Erasmus-ul..” (râde). Nu-i același lucru, nu are nicio legătură una cu alta. Ca să convingem oamenii că noi chiar facem treaba era greu. Acum e mult mai ok și mi se pare că EESTEC profită la maxim de acest lucru și atrage oameni noi și eu zic că e bine. 

Intervievator: Poți să ne spui, daca simți nevoia, și la internațional cum au evoluat lucrurile. 

Ema: Cum ziceam și mai devreme diferența dintre local și internațional e că la internațional lucrurile se miscă mult, mult mai lent. E mediul virtual unde ca să îți răspundă cineva la un mail durează 2-3 zile, deci inevitabil lucrurile se mișcă mai încet. De asta și Internaționalul ca entitate progresează, dar foarte lent. Trebuie să nu uităm că fără internațional EESTEC nu ar fi EESTEC până la urmă. Multe LC-uri o duc mult mai bine decât Internaționalul și da, ești atât de captivat de activitățile locale încât uiți să te gândești că e ceva mult mai mare decât atât, nu trebuie neapărat să așteptăm următorul eveniment internațional ca să ne amintim, ar fi păcat. Sunt și LC-urile mici care au nevoie să crească, iar cele mari ar putea sa facă schimb de experiență, să învățăm unii de la alții. Aici mi se pare că ar avea și internaționalul de beneficiat dacă  LC-urile ar fi mai unite între ele.

Intervievator: La ce evenimente internaționale ai participat? 

Ema: (râde) Multe. Women in Engineering de la LC Munich, a fost și prima oară când am avut contact cu cultura în sine, chiar mi-a plăcut și stilul lor de work hard, party harder și toată metodologia asta. Evenimentul chiar a fost unul dedicat femeilor în inginerie și oarecum un pas mult mai departe față de cum eram eu atunci în anul doi de facultate când nu mă gândeam ce o să fac eu când o să am familie și copii și o să merg la muncă.. wow, dar era o perspectivă pe care era bine să o vezi. La un moment dat erau niște femei care și-au sacrificat jumătate din job, lucrau part time ca să poată să își petreacă cealaltă parte din zi cu copiii și nu m-aș fi gândit că e neaparat o soluție pertinentă, adică “.. ok fie una, fie alta..” dar uite că se poate și altfel. Au fost tot felul de exemple din astea în partea de conferințe plus tot așa un pic în partea de dezvoltare personală a femeilor, un pic impropriu zis, conținutul era generic. Acum au îmbunătățit destul de mult programul, dar cred că a fost un eveniment destul de bun. T4T evident, despre care v-am și vorbit. Alte workshopuri în Istanbul, Riga, Ankara,Sarajevo. Plus evenimentele gen ECM, Congres și aș putea să amintesc și Congresul din Riga și Tallin pentru că eram mult mai implicată datorită candidaturii și a atmosferei generale cu voturile, mai ales că era în două orașe diferite. A fost un eveniment foarte reușit și pe partea logistică, un eveniment foarte mare. Fiind primul Congres la care am participat nu mă așteptam dar au fost 200-300 de oameni, impresionant. 

Intervievator: Cum ai descrie lucrul la international față de lucrul la local? 

Ema: Eu zic că este o provocare lucrul în mediul virtual, similar cu cel în companiile internaționale. Limbajul scris este foarte interpretabil, nu poți să știi neapărat intonația sau dacă este un lucru bun sau rău. Foarte multe lucruri simple sunt mai dificile ca la local și de aceea înveți foarte mult în EESTEC. De exemplu cum scrii mailurile ca să le faci cât mai clare și cât mai scurte, un pic de NLP chiar. Era foarte simpatic la internațional când eram în Board noi militam pentru inbox(0), să nu ai niciun mail la care să răspunzi (râde). Cred că e cel mai greu lucru de la internațional de realizat.

Intervievator: De ce nu ai candidat și la local la Board?

Ema: Am candidat! Parcă la sfârșitul anului doi și am candidat împotriva lui Hagi pentru președinte. Mi-am dorit foarte mult pentru că la modul la care progresam atunci în organizație puteam să merg pe toate direcțiile. Nu voiam doar pe FR sau doar pe partea de PR, plus că nici nu vedeam PR-ul doar la nivel de design, cum era inițial vazut. A fost mult mai bine pregătit, a fost mai convingător decât mine, sau poate nu era organizația pregătită pentru o președintă, pentru mine… mai multe lucruri, dar a fost o experiență din care am învățat foarte mult și din păcate m-a determinat să mă orientez către internațional, din păcate sau din fericire, depinde de perspectivă. Am găsit mult mai multă susținere din partea internaționalului în acel moment. Mi se pare că sunt foarte motivaționale evenimentele, dacă e ceva ce te demotivează la local, e bine să mergi la un eveniment și să vezi cât de mult spirit și cât de multă energie se pune într-un lucru atât de mic, până la urmă e doar o săptămână,  te încurajează să lucrezi din nou la fel de greu, să încerci, să crești, să te dezvolți, să iei totul de la zero. So it’s cool!

Intervievator: Să trecem la lucruri mai fericite, povestește-ne cum a fost anul tău de Board internațional.

Ema: Nu neapărat fericit (râde). Hmm a fost foarte interesant, partea de BA de dinainte m-a ajutat foarte mult să înțeleg procesul și că am vorbit mult cu VC-EA de dinainte, chiar a fost foarte benefic. Am avut ocazia să învăț lucruri noi, să implementez noi strategii, să încerc să regândesc cum erau organizate echipele și poate să cresc un pic mai mult implicarea. Cel mai dificil lucru la internațional e să motivezi lumea să rămână activă când ai doar mailuri să le zici “Hai! cu semnul exclamării și atât” e întradevăr dificil. Înveți mult legat de motivarea oamenilor în general. Apoi evenimentele au fost foarte interesante, adică și bune și rele și o să dau două exemple unul bun și unul rău. Cel rău a fost ECM care a fost cel puțin catastrofic. Noi am ajuns la Lisabona cu 4-5 zile inainte, cam așa ajunge Board-ul ca să organizeze ședințele și rapoartele. Am ajuns și de fapt toată logistica și pregătirea era zero, bani nu prea aveau, a trebuit să acoperim o parte din cheltuieli cu fonduri din internațional și am avut norocul că era totusi grant-ul la care a muncit chiar Cătălina Stoica (râde: Am uitat de Cătălina și ea e tot la oameni motivaționali și foarte cool în organizație) și a fost o încercare personală pentru Board în sine ca să stăm uniți, să muncim din greu ca să facem totul, să punem pe picioare, să nu trimitem toți cei 75 de oameni acasă, am estimat costurile și erau aproape la fel. (oftează). În fiecare seară, după meeting ne apucam să facem logistica pentru a doua zi, să căutăm săli, să vedem cu cine vorbim, să ne facem prezența și la party pentru că evident trebuie să mergi și acolo. A fost chiar interesant, iți dai seama cât de calm poți să fii, cât de strategic poți să gândești chiar dacă știi că nu mai poți, fizic simți că nu mai ai pic de energie. Până la urmă lumea a fost mulțumită, a fost ok, întradevăr cu cheltuielile nimeni nu a fost bucuros, dar asta e.

Un lucru bun a fost partea de colaborare cu organizațiile externe EESTEC, a fost dimenisunea pe care n-o văzusem în partea de BA. În cadrul IFISO, mi se pare extraordinar când participă la un eveniment reprezentanți de la vreo 15 organizații de profiluri total diferite, adică eram noi, cei de la AIESEC,  cei de la forestiere, cei de la farmacie, cei pe drepturile omului… tot felul de organizații de care nu mai auzisem în viața mea, absolut de tot felul. Vreo 4 zile ne strângeam să stăm și să vorbim despre organizații și cam care sunt problemele tuturor și cam care sunt avantajele. E formidabil când vezi că toate problemele sunt aceleași: demotivare, lipsa fondurilor. E și normal că până la urmă oamenii sunt la fel, orice profil ar avea mai mult sau mai puțin. După aia părțile care merg bine, alea nu sunt aceleași. Cum la noi mergea foarte bine partea de trainguri la alții mergea foarte slab, încă nu aveau un sistem, la alții mergea foarte bine partea cu fondurile cum era AIESEC, care călătoresc în toată lumea cu fonduri AIESEC ce mi se pare extraordinar.

Chiar a fost un eveniment foarte intens, creativ, adică îți veneau așa idei de nu știai de unde vin. De exemplu, după evenimentul ăsta s-a făcut și restructurarea magazine-ului și a fost interesant.

Intervievator: Ce alte funcții ai mai avut în EESTEC?

Ema: Cred că cea mai importantă a fost cea de trainer pentru că mi-a făcut și foarte mare plăcere, cu EO a fost pe partea de FR, am făcut și HR, plus am stat la stand mult(râde). Încă mai țin minte cum apăream așa brusc în mijlocul unor grupuri, se uitau la mine că nu știau ce vreau eu de la ei.

Intervievator: Pe tine ce te motiva să promovezi la stand?

Ema: Mi se pare că cel mai des fuge lumea de stand pentru că suntem oarecum oameni destul de reținuți, mai mult sau mai puțin, cel puțin inginerii, nu suntem atât de expansivi ca personalitate să ne băgăm cu oricine în seamă și să vorbim despre orice să facem small talk sau alte nebunii. Cred că asta e cea mai mare problema, nu ai libertatea de a zice ce vrei tu fără să te gândești ce o să creadă ceilalți. Motivația în sine o găsești când știi ceea ce vrei să obții.

Coordonator fiind, știi că nu vrei să organizezi evenimente unde o să fie doar 5 organizatori pentru că oamenii aceia o să fie foarte obosiți și ai nevoie și de alți membrii care să se ocupe de lucrurile mici. Se întâmplă des ca oamenii care abia au intrat în organizație și participă la un eveniment internațional, sunt foarte energici și implicați iar când văd străinii sunt pregătiți “super party, hai!”. Dacă sunt de treabă apoi să și ducă străinii acasă, e perfect (râde).

Nu știu, pentru mine motivația a depins și de evenimentul în sine pe care îl promovăm, la recrutări voiam să împart EESTEC cu toată lumea, la eveniment dacă am facut FR mă simțeam responsabilă să asigur că avem oamenii în sală pe care i-am promis în mapa de prezentare etc.

Intervievator: Dintre toate lucrurile pe care le-ai făcut care ți-a plăcut cel mai mult?

Ema: Hmmm… A fost un eveniment pe partea de training-uri în Ankara, T.O.O.L (Training Oriented Optimized Learning) primul eveniment de genul ăsta și era pe Engineering Management & Economics. Am lucrat cu doi traineri foarte experimentați din organizație în momentul ăla Nera și Luka și eram și eu cu Igor din Zagreb, noi doi tocmai terminasem T4T în decembrie și evenimentul a fost în martie. Emoții aveam de nici nu știam ce facem noi acolo dar ei erau foarte încurajatori. Luka este foarte creativ și un trainer foarte bun, era genul de persoană foarte expansivă, foarte energică iar Nera era organizator, foarte bun pe partea de oameni era genul care recunoștea foarte repede starea unei persoane și știa foarte bine ce trebuie să zică ca să motiveze. A fost primul eveniment in care am ințeles diferența între trainer și organizator, noi nu ne ocupam de nimic de organizare eram “da, da vrem hârtiile alea și astea imprimate (râde)”. A fost foarte interesant, un eveniment destul de mare în care trebuia să relaționezi cu oamenii, să-i cunoști un pic, să-ți dai seama ce au nevoie de la trainingurile alea și după aia să și adaptezi trainingurile. Am avut ocazia să lucrez și cu toți trainerii.  Amuzant a fost cu Igor, că eram amândoi boboci, iar după sesiunea de training toată lumea zicea “..aa e primul vostru training internațional, nu aș fi crezut, sunteți super mega awesome” și noi eram “like oh my god! (zâmbește)”. A fost ceva foarte motivant.

Intervievator: Dacă ar fi fost să coordonezi un eveniment din toată istoria EESTEC pe care l-ai fi ales?

Ema: (gânditoare) Sincer cred că au fost coordonatorii care trebuiau să fie, cel puțin la cele la care am fost activă și m-am implicat în organizare. La evenimentele pe care nu le-am prins sau aveam alte obligații și le știu numai din auzite, nu aș putea să îți zic.

Intervievator: Ok, atunci care ți-e cel mai drag sau ce ți se potrivește cel mai bine ca temă?

Ema: Am pus foarte multă pasiune pentru EO (eeStec Olympics) și cred că dacă ar mai fi l-aș mai organiza o dată poate de data aceasta din poziția de coordonator. Dar asta ziceam mai devreme, mi se pare că a ieșit fix cum trebuia și d-asta mi-e greu să vad un eveniment care deja s-a petrecut în ipostaza asta. Dar gândindu-mă mai bine, m-ar pasiona un eveniment pe robotica sau pe tehnologii cum a fost și embedded programming (EDC – Embedded Design Conference), unde mi s-a părut un coordonator bun Rami, dar dacă ar fi o ediție a doua poate… (râde) aș merge pe partea asta.

Intervievator: Ai prins perioada de mentorat? Ai avut mentor?

Ema: Aa… nu. Noi nu aveam așa ceva. Noi când am intrat în organizație a fost foarte bine că se organiza EO2 coordonat de Flavia și a trebuit să stăm la stand, să împărțim pliante și să zicem lucruri despre un eveniment și o organizație pe care nu o știam așa de bine. Apoi a urmat Poliquestul și după aia cel mai bine a prins ICE-ul, care a fost super mega awesome, la o locație simplă fără bling bling-uri, fără nimic, la care au venit traineri foarte buni și a fost perfect.

Intervievator: Mentor ai fost? Sau ai vrea să fii?

Ema: Nu am fost. M-am mai gândit, dar nu știu dacă am toată răbdarea necesară… poate da. Mai amânăm un an (râde).

Intervievator: Voiam să te întrebaăm pe partea de Alumni, ești Alumni în două LC-uri acum, ce înseamnă pentru tine?

Ema: Da. E mandria că ai lucrat într-o organizație și acum poți să spionezi ce prostii mai fac ăștia mici (râde), și în același timp e o bucurie că totul merge foarte bine și n-au nevoie de tine și ești “..dar aș vrea să aibă nevoie de mine și în același timp parcă e bine că nu au nevoie de mine..”. Nici nu știu, însă îmi face mare plăcere să ajut când am timp și faptul că poți să alegi când să ajuți și când nu ai timp, să ai libertatea asta ca  Alumni mi se pare importantă. E locul în care revii când ți se face dor, și mereu ți se face dor.

Intervievator: Este ceva ce ai vrut să faci în EESTEC și nu ai apucat?

Ema: Să merg ca trainer la un T4T, mi-am dorit foarte mult și era cât pe ce să merg anul trecut dar numai ce mă angajasem și nu știam cum să-i explic sefului că “da, dar eu nu o să pot să vin la formare ca o să mă duc la training-uri pe care o să le țin eu..” era dificil. Încă mă mai gândesc că poate o să-mi iau un concediu, să sacrific o săptămână de concediu din puținul pe care-l am și să fac asta poate într-un an… dar vom vedea. Sau poate se motivează lumea de la local să organizeze unul aici (râde).

Intervievator: Cum vezi organizația peste 3-5 ani?

Ema: Cred că o să meargă în continuare în sus, nu aș vedea ce probleme foarte mari ar putea să apară. Mă gândesc că tot timpul o să fie oameni care or să vrea să facă ceva în plus față de facultate sau oameni care n-o să fie convinși că “that’s it!” că doar viața inginerească, doar partea asta o poți dezvolta în tine ca persoană și nici nu mi se pare că mai sunt mentalități de așa natură. Poate o să se revină pe partea de expertiză în câțiva ani să fie mai focusat pe partea asta, dar în același timp mă îndoiesc. Se mizează foarte mult pe dezvoltarea personală, cum citisem la un moment dat că au început să apară foarte mulți mentee care-și doresc doar să aibă ceva care să arate foarte bine pe CV. O să vă fie mai greu să selectați, să fiți mai stricți și să acceptați doar oameni pasionați de dezvoltare personală și nu doar de un CV strălucit. În rest nu cred că ar fi probleme mari, mai ales că partea de FR merge din ce în ce mai bine.

Intervievator: Ai sfaturi pentru baby EESTECers?

Ema: Pot să vă dau sfatul pe care l-am auzit eu la al doilea ICE, nu primul, am pierdut un an:) “ să călătorească acum, că după aia nu o să mai aibă timp. E vechea dilemă că atunci când ești tânăr ai timp și nu ai bani și atunci când ești mai mare ai bani, dar nu mai ai timp..”. Dacă ați știi cum trag acum de zile de concediu și le planific de acum pentru la anul sau peste doi ani (râde) și e absolut groaznic, când dacă aș fi la facultate aș putea să-mi fac laboratoarele cu două săptămâni în avans ca să pot să plec o săptămână sau două la evenimente. Deci eu zic să călătorească acum cât mai mult, e o lume absolut extraordinară în exterior. Și încă o notă, să lucreze la partea de dezvoltare personală că nu o să aibă niciodată de pierdut. That’s it!

Intervievator: Dacă mai vrei tu să ne spui ceva…

Ema: Mulțumesc că m-ați ascultat! Mă bucur că vă interesați de Alumni și că ne băgați în seamă, simțim nevoia (râde) și în același timp cum vă ziceam, mă bucur că lucrurile merg bine și chiar se vede asta. Mult succes în continuare!

 


oamenipaSionati – Teodor Măireanu (Teddy)

Teddy

Nume: Măireanu

Prenume: Teodor

Nickname: Teddy

Data nașterii: 02.08.1985

Locul nașterii: București

Ocupație: Programator web

Facultatea: Titu Maiorescu

EESTECer since: 2006

 

Intervievator: Ce te-a determinat să intri în EESTEC?

Teddy: La facultate nu mă băgăm foarte mult în seamă cu multă lume din serie sau din grupă. Dar am întâlnit pe un tip Seco. Ne-am băgat în seamă şi mi-a zis la un moment dat “Băi, ai auzit de EESTEC? Hai să-ţi arăt nişte oameni, dacă vrei să te distrezi vino să-ţi povestesc puţin”. Așa că la un moment dat am trecut prin sediu: “Hai să văd ce face lumea”. Nu pot să zic că am fost foarte atras, adică nu simţeam ce ar fi însemnat să fii EESTECer, pur şi simplu, veneam şi stăteam acolo cu lumea şi mai vorbeam una, alta. Asta cred că a fost prin 2005.

Când am intrat efectiv în EESTEC, când am simţit ce înseamnă EESTEC, a fost cam în 2006.

Era febra pregătirii unui eveniment. Se făcea un brainstorming pentru logo-ul evenimentului. Întâmplarea a fost ca desenul făcut de mine să le placă. Am fost uimit, cel mai important m-am simțit că pot să fiu de folos: “Wow, le-a plăcut ceva ce am desenat”. După care am devenit responsabil de chestia asta. Trebuia să mă asigur că împreună cu Silescu reușim să îl vectorizam. Așa am rămas “agățat” de ei.

Intervievator: Deci o primă impresie pe care ți-a creat-o EESTEC a fost că oamenii aștia fac acolo ceva important?

Teddy: Nu știu… era ceva pe lângă ce făceam în general, adică doar facultate și calculator. Mai era ceva în plus.

Intervievator: După cu ce te-ai ocupat? Ai rămas numai cu partea asta?

Teddy: De aici am zis hai să merg pe ce înseamnă design, ce înseamnă imagine. Între timp l-am cunoscut şi pe Jammal care mi s-a părut un tip foarte pasionat de tot ce înseamnă film. Venea în sediu şi ne tot povestea, lucruri care mie mi se păreau SF-uri dar şi foarte interesante. Asta m-a făcut să văd cât de pasionaţi sunt oamenii în EESTEC.

Intervievator: Ce funcție ai în momentul de față?

Teddy: (râde)Membru vechi, dinozaur. (N.a. Teddy este membru de onoare al EESTEC București)

Intervievator: Care sunt planurile tale de viitor pentru organizație și în afara ei?

Teddy: Ai de capul meu…nu știu, adică sunt de acord cu ce planuri aveți voi.

Intervievator: Dacă ai tu ceva gen…

Teddy: …pe care să o văd pentru EESTEC? Mai întotdeauna mi-am dorit să văd EESTEC într-un sediu mai mare. Probabil că a fost frustrarea mea şi a tuturor că ne doream să fie ceva EESTEC, eram prea înghesuiţi acolo; probabil că e şi un lucru bun, te ţinea mai aproape. Mi-am dorit foarte mult pentru că a fost ocazia la un moment dat cu un spaţiu de jos, imediat de sub noi, dar a fost luat de un profesor; se pusese problema dacă să ne mute pe noi acolo. Şi am ratat ocazia. Dar, în general, cam asta aş fi vrut pentru EESTEC. Să fie aici, în mijlocul studenților, dar să aibă şi un sediu mai mare, pentru EESTEC e nevoie de mult spaţiu.

Intervievator: Și în afara EESTEC?

Teddy: EESTEC, în ciuda evenimentelor pe care le are, pe care le desfăşoară pentru studenţi, nu are cunoaştere foarte mare în afară. Şi probabil că este nemeritat, adică face foarte multe lucruri, implică foarte mulţi oameni, formează anumite caractere sau ajung să se dezvolte, să se cunoască mai bine. Este un punct de plecare şi un lucru foarte bun pentru studenţi. Din momentul în care ieşi din Politehnică, în momentul în care ai ieşit de pe băncile facultăţii, singurul lucru pe care îl mai auzi despre EESTEC este doar în momentul în care te mai întâlneşti cu un coleg sau mai citeşti un blog, un articol sau interviul cuiva care vezi că mai pomeneşte ceva despre EESTEC. Mă bucură, dar am senzaţia că este foarte puțin și uşor nedrept dar sunt sigur că în viitor o să se schimbe lucrul ăsta, însă necesită timp. Cam asta aş fi vrut, o imagine mai puternică, să se ştie că este o organizație acolo și că se face treabă bună.

Intervievator: Cum vezi tu organizația în 5 ani și care crezi că ar fi reacția oamenilor dacă ai intra în sediu peste 5 ani?

Teddy: Mamă…parcă sunt întrebările de la angajare şi doar înlocuite cu “Cum te vezi tu când vezi EESTEC…”. Ştii cum e, EESTEC e ca un copil, l-ai luat de mic sau l-ai luat de la un anumit nivel. Ai crescut cu el şi e păcat să vezi că investiţia pe care ai avut-o atunci nu a fost cu un rost anume. Întotdeauna vrei puțin mai mult. Vrei să crezi că și cei care te urmează au aceeași pasiune / dorință ca să împingă puţin barierele astfel încât să fie cât mai OK organizației. Pe scurt nu prea știu cum or să reacționeze dar pentru mine e important să știu că mai avem sediu :))

Intervievator: Dacă ai putea să descrii EESTEC în 3 cuvinte, ce ai zice?

Teddy: PEPSI, DOTA, prieteni.

Intervievator: Ai participat la un eveniment internațional? Dacă da, ce îți amintești de la acel eveniment?

Teddy: În general, nu am fost activ la nivel internaţional. Am zis să îmi focalizez energia pentru oamenii de aici. Internaţionalul pentru mine, în ciuda faptului că suntem o organizaţie cu profil internațional, mi s-a părut că nu e ceva ce mi s-ar potrivi. Iar, legat de plecări, n-am avut decât două. La una am fost cu Johnny, Găbitză și Dan la Hamburg, ceva cu Robo Challenge. Trebuia să construim nişte maşinuţe din lego care să păstreze o traiectorie și să semnaleze pe unde întâlnește niște “omuleți”. S-a întâmplat destul de târziu, aproape de sfârşitul activităţii mele în EESTEC. Deja avusesem o funcţie în Board şi una de OC în organizaţie. M-am simţit destul de bine acolo, ne-am distrat, am învățat ceva și s-au format niște relații care au rămas în timp. Mi-a părut foarte rău că am avut această experiență destul de târziu și nu recomand nimănui. Dacă ai ocazia să pleci, du-te!

Intervievator: La nivel local, la câte evenimente ai fost implicat?

Teddy: Am fost prezent și implicat la mai toate evenimentele desfășurate de când am intrat.

Intervievator: Poți să îmi zici unul la care ai participat sau la care ai fost parte din echipa de organizare, care te-a marcat cel mai mult?

Teddy: Da. Primul cred că a fost concursul de programare al lui Sicoe, eeStec Olympics, care a fost după Home, Smart Home. Evenimentul ăla era de mult timp în derulare; singurul lucru la care am putut să ajut a fost logo-ul, mai mult de atât erau nişte lucruri la care nu puteam să mă mai implic pentru că erau deja bătute în cuie. După, a urmat evenimentul lui Sicoe. În general, eu am fost întotdeauna o persoană mai comodă. Mă uit de zece ori la un lucru pe care trebuie să îl mut şi dacă nu se întâmplă să vină altcineva să îl ia de acolo şi să îl ducă întâmplător unde am nevoie, bine, dacă nu, asta e acum. Dar acolo a fost o chestie pe care am descoperit-o la mine, cât de mult poate să îmi placă să mă implic alături de nişte oameni şi să stau aproape 36 de ore sau 48 de ore. Am stat în continuu şi multe ore înainte de eveniment, şi pe parcursul evenimentului şi pe sfârşit. A fost ok, foarte obositor, dar la sfârşit ai un sentiment de plăcere.

Intervievator: Înainte sau după Board ai organizat un eveniment?

Teddy: Nu. Nu m-a atras pe mine chestia asta. Mi s-a părut că nu-i de mine.

Intervievator: Atunci, din toate pozițiile pe care le-ai ocupat: Board, OC, care ți-a fost cea mai dragă, care ți-a rămas acolo la suflet?

Teddy: De membru EESTEC (râde). Măi nu prea contează, nu te diferențiază foarte mult de ceilalți membri, nici nu ar trebui să te facă să fii altfel față de ceilalți. Doar că unii au niște responsabilități iar ceilalti au așteptări de la tine. Dar tot o apă și-un pământ suntem toți.

Intervievator: Dacă ai fi putut alege să coordonezi un eveniment, ce ai prefera? Local sau internațional?

Teddy: Ceva legat de do IT safe, sau asemănător.

Intervievator: La câte ICE-uri ai participat și care e ICE-ul care ți-a plăcut ție cel mai mult?

Teddy: Sunt vreo 2 la care nu am fost. Eu nu sunt foarte bun când e să îmi aduc aminte locațiile, data și perioada. Cam toate au avut ceva anume, la fiecare am făcut câte o prostie. ICE-ul la care Jammal a căzut pe scări cărând câteva sticle… Sticlele erau OK, Jacksintul.., “Am adus ceva ca să ne…”. Cel de la Câmpulung, când aflam că lui Jammal îi plac motocicliștii, când Cosmina face un truc de magie și vrea să treacă printr-o ușă.. și nu reușește, când te dai scoțian cu păturile de pe pat sau când dansezi până nu mai poți cu oameni care îți sunt dragi – “mai pune narcotic încă o dată”. Chiar și la ICE-ul nostru când am făcut frigul cu toții.. parcă unu era legat de copac cu scoci. Ne distram și noi.

Intervievator: Poți să ne spui 5 prieteni ai tăi foarte buni pe care îi ai în EESTEC? O să te întreb și 3 oameni care te-au învățat și ți-au influențat viața de EESTECer și nu numai?

Teddy: E puțin dificilă întrebarea asta pentru că să nominalizezi doar câțiva oameni mi se pare foarte puțin. E adevărat, au fost câțiva care mi-au fost întotdeauna mai apropiați pentru că a trebuit să derulezi tot felul de evenimente cu ei, tot felul de programe. Dar ar fi păcat să nu pot să spun că m-au influențat si alții doar observându-i, adică nu neapărat oameni cu care am lucrat direct. Acum vin și zic la 9 ani distanță oameni cu care am fost apropiat și cu care m-aș mai vedea în continuare, deja pot să spun că sunt, cu foarte mulți cu care am lucrat atunci și sunt în continuare foarte apropiat. De exemplu Johnny, John, Dan, Cosmin, mArvin, Flavia, Cătălina, Găbitză, Alexandra, VaK, Jammal. Sunt oameni care pe mine m-au ajutat. Fiind alături de ei, m-au ajutat în dezvoltarea mea și îmi  este imposibil să zic doar 3 oameni.

Intervievator: În perioada în care ai intrat tu în EESTEC ați avut perioada de mentorat, mentori?

Teddy: Măi, eu am intrat pe pile în EESTEC. Erau recrutări libere, nu se făcea mentorat, nu știam de recrutări. Pur și simplu, am intrat în organizație, m-a adus Seco. Parcă la un moment dat, mi-au dat un formular pe care să îl completez, nici nu mai știu pe unde e. Și cam aia a fost toată recrutarea pentru mine. Nu știu dacă e neapărat un lucru bun. Așa cum am spus de când am venit și până când m-am “activat” a fost aproape un an de zile, față de mentorat care scurtează perioada în care omul poate să devină activ și deja să se implice în EESTEC. La mine a fost un an, am venit, am vorbit si am plecat, dar nu am cunoscut EESTEC, și nici nu am fost interesat pentru că nu știam ce înseamnă.

Intervievator: Ce a însemnat pentru tine să fii om de Board?

Teddy: Treci prin Board și parcă ai senzația, dacă ai prea multe de făcut sau dacă e prea multă presiune pe tine și nu poti să-ti duci pană la capăt treaba și după ce se termină perioada aia vezi lucrurile total diferit și te întrebi că “Bă, de ce n-am facut aia? Aș fi putut face și asta…”. Ideea e să nu clachezi și să îți faci treaba până la capăt. Să fii cu picoarele pe pământ, să rămâi activ și voi ca grup să rămâneți prieteni.

Recunosc, am făcut câte puțin din fiecare .. chiar și din ce nu trebuie să faci. Unele lucrui îți ies altele nu, dar faci progrese.

Intervievator: Ce sfaturi ai pentru Board-ul actual?

Teddy: Am asistat la un moment dat la un training la ICE pe care l-a facilitat Cristi Dragomir. Nu-mi aduc aminte chiar toate elementele din training-ul respectiv, dar am rămas cu senzația asta: când ești față în față cu o problemă e bine să o conștientizezi și dacă nu ai o soluție pe moment mergi mai departe. Sunt probleme care își găsesc rezolvarea mai târziu. În felul ăsta eviți să blochezi un proces întreg.

Intervievator: Cum ar fi viața ta în momentul ăsta dacă nu ar fi fost EESTEC?

Teddy: M-am gândit de multe ori la chestia asta. De foarte multe ori…și nu ai cum să îți dai seama. Dacă nu ar fi fost EESTEC cu siguranță ar fi fost altceva. Tot ce pot să spun este că nu regret nici un moment, nici o clipă petrecută în EESTEC, absolut nimic din tot ce am făcut și tot ce mi s-a întâmplat. Tot ce am trăit în EESTEC nu poți să compari cu absolut nimic. Sunt lucruri care îmi sunt dragi. Că ar fi fost altceva, că n-ar fi fost….nu mă mai interesează. Sunt bucuros cu ce s-a întâmplat, cu ce am trăit și e ok pentru mine.

Intervievator: Cât de mult te-a ajutat EESTEC și ca persoană și pe plan profesional ?

Teddy: Foarte mult. Acum depinde și de firea ta. Dacă ești în stare să observi EESTEC, poți să culegi niște învățăminte, niște informații care mai târziu s-ar putea să te ajute. Pe mine m-a ajutat și pe plan profesional și pe plan personal din multe puncte de vedere.

Eram în facultate și nu prea știam ce să fac cu viața mea. Nu eram foarte sigur, nu prea mă vedeam mare inginer electrotehnist, dar intrând în EESTEC mi-am lărgit puțin orizonturile. Am cunoscut alți oameni, pasionați de alte chestii, am încercat ceea ce făceau ei iar unele lucruri chiar mi-au plăcut. Important e că, dacă vii tu ca buldozerul să schimbi, nu o să reușești în EESTEC. Dacă vii și apuci să observi mai întâi, reușești să schimbi niște chestii. Am văzut niște oameni mai nepregătiți, mai neșlefuiți și trecând prin EESTEC s-au schimbat radical față de cum erau la început.

Intervievator: Ai fost vreodată mentor?

Teddy: Da, dar nu unul foarte bun. Am fost mentor pentru Cristi Dragomir. Am fost în echipă cu Cristina Băișan. Am fost la primele 2-3 şedinţe şi după aceea parcă nu am mai avut timp din cauza serviciului. Nu pot să zic că am fost mentor în adevăratul sens, adică să fi ieşit cu ei, să fi fost acolo. Am făcut strict ce era pe hârtie (daca le-am facut și pe alea). Eu nu am trecut prin mentorat şi aveam senzația că este puţin cam aiurea, dar prin ce ați făcut voi(aștia mai tineri) mi-am dat seama că este necesar.

Intervievator: Pe lângă PR în ce departamente te-ai mai implicat?

Teddy: Am făcut FR, trebuia să fac…mai ales când ești în Board nu prea ai de ales. Și chiar m-am descurcat. Știu că am semnat niște contracte. Pe langă FR, a fost IT-ul că trebuia să meargă rețeaua să ne putem juca. Treaba era serioasă(râde).

Intervievator: Cum vezi tu departamentul de IT de acum în EESTEC?

Teddy: Am observat nişte chestii în IT şi la mine la serviciu şi aici. Sunt nişte generaţii care mie mi se par puţin ciudățele. Adică, sunt oameni foarte inteligenţi, dar parcă le e frică să pună mâna să facă ceva că poate strică sau cine știe. Noi stricam calculatoarele şi serverele în fiecare zi. Şi când pică site-ul în timpul recrutărilor, sau vreun formular, nu aveam pe cine să întrebăm. Eram doar noi. Căutam pe internet şi puneam mâna şi îl făceam. Acum ai senzaţia că întodeauna e cineva, ai la cine să apelezi şi lumea o ia ca pe un fel de comoditate. În loc să vadă despre ce e vorba, să se uite înainte şi “hai să nu deranjez şi să îl sun pe mArvin”, mă rog, el nu se supără şi nu o să se supere vreodată, “ şi hai să văd şi eu despre ce e vorba”. Sunt o grămadă de oameni de la Automatică sau pasionaţi de calculatoare, de IT, dar parcă le e frică să se atingă de ele. Ca şi în programare, parcă le e frică să facă modificări în cod că poate se supară nu știu care.

Sunt bucuros că a rămas site-ul în picioare de ani de zile. Înainte se schimba în fiecare an, era o nouă versiune de site.

Partea de web merge bine, ştiţi şi de la cursurile lui mArvin. A luat o anumită direcţie acum. Site-ul ăla are nevoie de o reîmprospătare şi aţi putea începe cu ăla. Dar asta nu înseamnă să îl daţi jos, cum făceam noi, şi după aceea să vă apucaţi de el. Deci, departamentul de IT : pune mâna şi fă!

Intervievator: Ai fi vrut să faci ceva și n-ai apucat?

Teddy: Aa, da, dar nu mai știu ce.

Intervievator: Aveai tu o idee de proiect și n-ai apucat să o implementezi, la asta mă refer în principal.

Teddy: Am avut foarte multe idei…nu ştiu să îţi zic acum. Ştiu că v-am zis la un moment dat să faceţi o chestie online cu CV-urile EESTECerilor, în care CV-urile să fie accesibile. Nu pentru toată lumea, să zicem pentru ăştia mai mari care deja lucrează undeva şi mai vine directorul sau HR-ul : “ Băi, nu ştii şi tu pe la tine pe la organizaţie pe cineva?” Şi e mai simplu să îi dai CV-urile decât să dăm mass cu posturile disponibile. Ideea e că am observat la ăştia mai tineri că parcă le e ruşine că n-au nimic în CV. Evident că nu au nimic în CV. Asta ştiu şi mulţi recruiteri. Nu poţi să iei un om de pe băncile facultăţii şi să te aştepţi să facă o aplicaţie cap-coadă care să servească 300 000 de utilizatori. Colegii mei mă întreabă mereu dacă ştiu pe cineva pentru că ştiu că am fost în EESTEC şi este altceva când ştii că omul are deja o formare. Trecerea asta printr-o organizaţie este un mare plus mai ales când nu ai decât facultatea şi foarte mulţi recruiteri sunt interesaţi de chestia asta. Sunt membri cărora le e frică să-şi dea CV-ul, aşa că mai bine îşi completează ei unul online, din când în când şi-l mai updatează cu lucruri pe care le-au mai făcut şi nouă ne este mult mai simplu să luăm CV-ul direct de acolo. Şi la un moment dat s-ar putea să se trezească cu un telefon “ La recomandarea … te sun pentru un post de…” şi am sări peste etapa aia anevoioasă de “ îmi dă cineva CV-ul? este cineva interesat?”….trecem peste un pas.

Intervievator: Care sunt 3 lucruri pentru care ai rămas tu în EESTEC atâta timp și care i-ar motiva și pe viitorii EESTECeri să aplice?

Teddy: Aici am cunoscut un grup de oameni foarte interesanţi care, pe lângă colegii de la facultate, aveau ei o chestie. În general cu orice EESTECer vorbeşti, are ceva special, nu ştiu să îţi zic. M-a atras mai mult să lucrez şi să mă distrez şi să fiu cu oamenii de aici decât oriunde în altă parte. Şi la un moment dat, pot să zic, chiar dacă nu am fost o persoană sociabilă, aici tot timpul trebuie să vii să-i mai vezi, să vorbeşti cu cineva. Lăsând la o parte că veneam să ne jucăm în sediu şi să pierdem vremea aiurea, lucruri de genul ăsta, care bănuiesc că nu se mai întâmplă acum, nu-i aşa? (râde) Oamenii, ceilalţi membri EESTEC m-au făcut pe mine să rămân aici. Şi m-au convins că e cel mai bine să rămân aici. Ai zis 3 lucruri, nu ştiu să zic decât 2: evenimente și oameni, dar eu aş plusa mai mult pentru oameni.


oamenipaSionați – Alexandru Zglimbea (Ursu)

1782141_810297245662919_1932341646_n

Nume: Zglimbea

Prenume: Alexandru 

Nickname: Ursu

Data nașterii: 13 septembrie 1988

Locul nașterii: Bucuresti

Ocupație: Inginer de sunet

Facultatea: Electronică și Telecomunicații

EESTECer since: 2007

 
 

Intervievator: Bună, spune-ne numele.

Ursu: Lumea are probleme cu numele meu. Jammal mi-a greșit numele pe un filmuleț de prezentare la recrutări: executive producer Alexandru Zghlimbea…a pus un h acolo. Da, deci, Alexandru Zglimbea, poreclă Ursu.

Intervievator: Ce te-a determinat să intri în EESTEC?

Ursu:  Eu am făcut voluntariat de pe la 16 ani. Voiam să intru într-o organizație studențească. Într-o zi, avusesem seminar în BN-uri, veneam cu Dodo, cu care eram coleg de grupă și ne întorceam spre facultate, iar jos era standul EESTEC cu filmuleț de prezentare. Și era acolo Cătălina Bălan, care se agita pe acolo zăpăcită cum e ea, și cum eu eram tot pe filmul zăpăcit, am văzut o fată drăguțică zăpăcită…am zis hai să vedem care e treaba. Și așa am intrat în EESTEC. Ne-am dus, ne-a povestit, era Cătălina și cu Billy. Cătălina a fost de ajuns cât să ne atragă, Billy ne-a convins, am fost la interviu și am intrat.

Intervievator: Care a fost prima impresie? Impresie asupra EESTEC, ca organizație?

Ursu: Ce făcusem eu ca voluntariat, nu avea niciun termen de comparație, având în vedere că eu fusesem voluntar la Stufstock trei ani de zile și mă duceam vara. Dar nu erau organizați și structurați ca EESTEC. Mi-a plăcut super mult, părea toată treaba mega organizată.

Intervievator: Cu ce te-ai ocupat prima dată în EESTEC?

Ursu: Țin minte primul eveniment la care am ajutat și la care teoretic am făcut ceva în afară de venit la ședințe. În anul ăla a fost un concurs de asamblare și programare și am lipit afișe. Deci cam ăsta a fost primul task pe care țin minte că l-am făcut, să lipesc afișe pentru concurs.

Intervievator: Și cum a evoluat mai departe activitatea ta în EESTEC?

Ursu: Nu știu, pur și simplu veneam și făceam treabă. Eram în sediu tot timpul. Și așa am crescut treptat, treptat. Oamenilor le-a plăcut de mine și mi-au zis să candidez în primăvară.

Intervievator: Și a fost doar HR-ul departamentul de bază, sau.. ?

Ursu: Am fost tot timpul o persoană cu people skills și li s-a părut și lor că sunt mai mult pe HR, de aceea m-am și axat mai mult pe partea asta. Dar noi, neavând PR, ne mai dădeam cu părerea și pe acolo, pentru că la noi în board „it was a problem”. Dar da, HR-ul a fost principal, fiind destul de bine structurați. Aveam ședințe, luam decizii împreună.

Intervievator: Și cum a fost experiența de HR?

Ursu: Băi, a fost mișto. Partea mai puțin bună a fost că eram un puști mic de 19 ani și nu știam exact ce ar trebui să fac. La finalul mandatului mi-am dat seama cam cum ar fi trebuit făcută treaba asta. Și da, acum dacă stau să mă gândesc, să „look back”, probabil că ar fi trebuit să fac anumite lucruri altfel. Doar că dacă aș da timpul înapoi aș fi tot un puști de 19 ani și la fel aș face.

Intervievator: No regrets.

Ursu: Da, never.

Intervievator: Ce funcție ai în momentul de față?

Ursu: Membru de onoare.

Intervievator: Și cu ce te-a ajutat EESTEC pe plan profesional?

Ursu: Pe plan profesional, nu știu. Nu sunt cum e John, care după ce a fost în EESTEC a ajuns să lucreze ca project manager. Nu m-a ajutat pe plan profesional, dar m-a ajutat pe plan personal foarte mult. Pot să spun pe plan profesional că am aflat cum e să lucrezi în echipă și cu diferite tipuri de oameni. Asta într-adevăr te ajută pe oriunde te-ai angaja.

Intervievator: Și în momentul de față cu ce te ocupi din punct de vedere profesional?

Ursu: În momentul de față sunt inginer de laborator la laboratorul Multimedia 2 de la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar în timpul liber sunt inginer de sunet pe live și pe studio.

Intervievator: La ce evenimente de la nivel local ai participat în afară de primul?

Ursu: Păi a fost concursul ăla, după care a fost do IT safe-ul. După aceea, în boardul următor, a fost prima ediție de EESTEC ART, apoi EAC3 (Energy, Always a Challenge 3) cred, pe care l-a facut boardul Roxanei. A fost și RoSummer Spirit, exchange-ul, după care au fost vreo două EO (eeStec Olympics) la care am participat, EDC (Embedded Design Conference) și ultimul la care m-am mai implicat cât de cât a fost EAC4 (Energy, Always a Challenge 4) după care nu m-am mai implicat, nu am mai avut timp.

Intervievator: Dintre toate acestea, care ți s-a părut ție cel mai tare? Cu impact atât asupra ta, cât și asupra organizației? Care ți-a plăcut ție cel mai mult?

Ursu: Evident că do IT safe-ul, pentru că, unu la mână, era eveniment făcut de noi și doi la mână, era primul eveniment și de aceea a avut cel mai mare impact asupra mea. Era primul eveniment internațional pe care îl făceam și înțelegeam ce înseamnă. Și asupra organizației cred a avut un impact măricel, pentru că era primul eveniment după doi ani de zile. Nu mai avusese EESTEC eveniment și eram în punctul în care dacă nu făceam do IT safe eram retrogradați la JLC (Junior Local Committee).

Intervievator:  Ai adus vorba de evenimente internaționale. La câte ai participat?

Ursu: La unul singur. Cel mai tare eveniment internațional ever, Congresul din 2008 care a avut două săptămâni: o săptămână în Ljubliana și o săptămână în Rjieka.

Intervievator: Dezvoltă. Cum au fost cele două săptămâni?

Ursu: Geniale. A fost cel mai tare lucru. Am cunoscut 100 și ceva de persoane. Eram un puști de 19 ani și am cunoscut multe persoane din Europa cu care am interacționat, am ținut o prezentare în fața câtorva sute de persoane, pentru că noi am candidat atunci ca și Yearbook Committee și eu am ținut candidatura. Eram la un hotel de patru stele din Rjieka, în Conference Room, în sala mare, unde erau 100 și ceva de ochi ațintiți asupra mea, iar eu eram doar un puști de 19 ani care ținea o prezentare. Pentru mine a fost ceva WOW. Și chiar a fost mișto. A ținut două săptămâni, a fost superb.

Intervievator: Ok. Funny moments petrecute în EESTEC?

Ursu: Iisuse, sunt cu sutele. Păi, foarte funny…pe primul loc e clar întoarcerea mea de la acest congres, care a durat două zile  și care ajunsese întrebare de interviuri: ”Ce ai face dacă ai ajunge în situația asta?”

Intervievator: Ce s-a întâmplat mai exact când ai vrut să te întorci de la eveniment?

Ursu: Pe scurt, pentru că povestea ține 30 minute dacă stau să povestesc cu toate amănuntele. Mi-am rătăcit biletul, așa că am fost dat jos din tren și a trebuit să mă întorc în Ljubliana, iar a doua zi când am plecat din nou, iar am fost dat jos din tren, de data asta pentru că erau niște  probleme. Lucrau ei la căile ferate și ne-au tot mutat din tren în autobuz, autobuz tren și tot așa. Țin minte că la un moment dat eram într-unul din autobuze, al doilea sau al treilea și eram singur. John și cu Pitic se întorseseră mai devreme, nu au stat și a doua săptămână la congres, Flavia plecase în Italia și am rămas doar eu. Și eram la un moment dat în autobuz, nu aveam nici cea mai vagă idee unde sunt și mă gândeam: ”Băi, dacă se întâmplă ceva și rămân singur aici, încotro o iau?”. Dar a fost așa, o experiență de povestit nepoților.

Intervievator: Cred că ai răspuns oarecum, dar îți mai pun o dată întrebarea: Dacă ne poți da exemplu de o situație dificilă în care ai fost pus și cum ai trecut peste?

Ursu: Da, asta a fost o situație dificilă. Au fost multe situații, acum depinde ce înțelegi prin situație dificilă. Uite, spre exemplu a fost problema cu plecatul unui om din board, care s-a întâmplat în timpul mandatului nostru. Radu Cotescu, că el era PR, ne-a zis că nu mai vrea să continue și am rămas în patru. Și era oricum complicat pentru că doi din  board eram proaspăt intrați în toamnă în EESTEC, eu și Cri, și mai erau John și Flavia. Și atunci am zis na, ne regrupăm și ne gândim ce să facem. Deschidem postul să mai candideze cineva sau nu? Și până la urmă nu l-am deschis, am ținut noi partea asta și s-a ocupat Teddy de materiale. Teddy și cu Vak.

Intervievator: Ce ai vrut să faci în EESTEC și nu ai apucat?

Ursu: Am vrut la un moment dat să candidez drept președinte, dar nu era momentul, sau nu am simțit eu că e momentul, sau nu eram pregătit. Ar fi trebuit să candidez imediat după ce am terminat mandatul de HR. Și unu la mână, nu știu dacă eram pregatit și doi la mână, eram foarte obosit după anul ăla. Că asta e, nici neștiind cum să faci treaba de la început, am făcut-o foarte mult timp prost. Spre final, am înțeles cum să delegi task-uri și e foarte important asta. Am tras foarte mult eu și cu încă câțiva oameni. Eram mega obosit și am zis că nu. Dar asta aș fi vrut sa fac la un moment dat, să candidez pe funcția de președinte. Dar nu am regrete foarte mari. Nu îmi pare rău.

Intervievator: Care sunt planurile tale de viitor? Pentru organizație și în afara ei?

Ursu: Planuri de viitor cu organizația nu prea mai am. Îmi place însă faptul că se întâmplă lucruri și că EESTEC continuă să fie una dintre cele mai bine văzute organizații din Poli. Am început să mai aud de EESTEC și de la alte persoane. “Aaa, ăia de la EESTEC? Da, îi știu.” Sper să vin la fiecare ICE și să vă văd. Am așa niște planuri însă nu am fost niciodată genul de om care să își facă planuri. Totdeauna m-am adaptat la situații și am lăsat lucrurile să vină de la sine un pic. În momentul în care am candidat, am fost întrebat ce planuri ai pe anul în care vei fi HR? Nu am niciun plan pentru că oricum nu știu exact cu ce se mănâncă asta, însă voi încerca să fac ce e cel mai bine în funcție de situație.

Intervievator: Și nu ai fost deloc speriat de această idee?

Ursu: Nu, pentru că am oameni lângă mine care să mă ajute. În momentul respectiv, în EESTEC se legau întâi prietenii și dup-aia… eram niște prieteni care veneam să facem chestii și indiferent dacă era o situație grea, pe care nu o știam și ar fi putut să îmi fie teamă, nu îmi era pentru că îi aveam pe oamenii aceia în jurul meu.

Intervievator: Dacă ai fi putut alege să coordonezi orice eveniment din istoria EESTEC, care ți-ai fi dorit să fie acesta?

Ursu: Nu știu dacă aș fi vrut să coordonez vreun eveniment. Poziția de board a implicat și asta. Când am facut do It Safe, a fost Sinistru coordonator. În momentele în care Sinistru nu putea să își facă îndatoririle din motive subiective sau obiective, preluam noi, board-ul. Așa că am făcut și partea asta, dar nu mi-am dorit niciodată să fiu coordonator. Mi-ar fi placut la un moment dat să fac un eveniment pe sunet. Pentru că ăsta e filmul meu, nebunia mea cu audio dar… nu știu dacă coordonator neapărat. A fost totuși la un moment dat unul internațional, dar nu organizat de LC-ul nostru, orientat așa un pic spre audio, dar nu puteam eu să plec în perioada aia. A fost prin Belgrad când au avut ei un Eurovision. Și avea și intrarea la Eurovision și era un pic orientat spre audio, cu o vizită la un studio și chestii de genul. Și la ăla mi-ar fi plăcut să merg, dar nu a fost să fie.

Intervievator: Ziceai mai devreme ceva de ICE-uri. La câte ai participat și care ți-a plăcut cel mai mult?

Ursu: [râde] Am numărat mai devreme la câte ICE-uri am participat. Primul a fost acela din 2007 și nu am ratat niciunul până acum, sper să nu ratez. Deci ar fi 8. Cel mai bun ICE? Băi, e greu de zis. Normal că cel mai mare impact l-a avut primul, că e al tău. Mai ales că ăla a fost în niște condiții mai speciale. A fost un ICE mega ieftin.

Intervievator: Unde s-a ținut?

Ursu: S-a ținut la o cabană căprioara..cerbulețul..something something, undeva în vârf de munte, unde erau camere de câte 10-12 paturi și căldură mai puțină. Era atât de frig încât în autocarul cu care am fost, autobuz de la RATB foarte vechi, înghețaseră geamurile pe interior. Vă dați seama? Făcuseră flori de gheață pe interior. A fost crunt de frig, dar ne-am distrat copios. A fost primul meu ICE și a fost super mișto.

Intervievator: Spune-ne 5 prieteni de-ai tai din EESTEC pe care crezi că o să îi ai…până la final, până când nu vei mai avea nicio treabă cu organizația.

Ursu: John, Johnelu, Teddy, Dan[fratele lui John]…pot să continui mult, dar..ăștia sunt clar. Aceștia sunt cei patru care sunt oarecum din perioada aia de la început. Și.. Goțoi iarăși este o persoană, un prieten apropiat. Tony..deși cu el nu prea apuc să mă văd, nici cu Cîrnu. Dar sunt persoane care îmi sunt foarte dragi. Cristi Dragomir și mă rog, toată, oarecum, a doua parte a EESTEC. Cumva eum-am simtit intermediar până să fie generația nouă, eu eram oarecum legătura dintre generația veche și generația nouă. Acum în schimb gata, s-a rupt de tot. Sunt dinozaur. Și sunt legătura dintre generația dinozaurilor și generația veche.

Intervievator: Cum vezi tu organizația ca un întreg peste 3-5 ani? Cum a crescut până acum…. (și cum va crește în continuare)?

Ursu: Băi a crescut foarte bine. Treaba se face business-like. Oarecum e normal, dacă vrei ca un lucru să crească. Normal, toți ne doream, și noi când eram în board visam…”mamă, frate! cum ar fi să crească EESTEC să fie la nivelul AIESEC-ului.?” Și țin minte, când am fost la Congres, ne povestea un tip din Ljubliana, tot așa din generația Pîrvu, ceva în genul ăsta era. Și zicea că se simțea foarte mândru că mergea într-o zi cu mașina și a auzit la radio că EESTEC Ljubliana organizează congresul de anul acesta. Și se simțea super mișto că organizația lui a ajuns să apară la radio cu o reclamă. Și na, toți visăm asta, și inevitabil se duce spre partea asta de business și o să se întâmple asta. Dar o văd crescând, pentru că oamenii vor să facă lucruri și asta e bine.

Intervievator: Și când o să intri in sediu peste 5 ani cum crezi că o să reacționeze lumea?

Ursu: O să fie șocată probabil pentru că eu o să intru tot în stilul meu caracteristic. Gen… ce faceti măi aici? Și lumea o să spună: cine mai este și ăsta? E normal să nu mă mai cunoască lumea. Nu cred că o să intru peste 5 ani în sediu și o să fie toți: a, Ursule, ce faci? Mi se pare un pic ipocrit să cred asta despre mine. Dar deja au început să mă sune cu “domnule Alexandru Zglimbea, în loc de ”bună Ursu”. Na, nu o să mă mai cunoască lumea, dar măcar din auzite mi-ar plăcea să cred că o să mai știe de mine…bine nu știu dacă la modul legendă, dar măcar după povești: a, tu ești Ursu?

Intervievator: La început, când ai intrat în organizație, ai avut mentori sau nu ai prins perioada de mentorat?

Ursu: A fost o încercare, încă nu era la modul la care e acum. Încercarea a fost în felul următor: la prima ședință, ni s-a spus uitați, sunteți împărțiți în 4-5 echipe, de 4-5 persoane și sunteți asignați unei persoane. Ăsta e numărul lui de telefon și dacă aveți nevoie de orice, îl puteți suna oricând. Adică era un mentorat la nivelul ăsta, nu cum a devenit mai târziu mentoratul. Persoana mea de contact la momentul respectiv era Johnelu’.

Intervievator: Și l-ai simțit într-adevăr ca pe un mentor sau pe cine ai simțit cel mai aproape ca fiind un mentor la care apelai de fiecare dată?

Ursu: Mă, e greu de zis, că na, nefiind atât de structurată treaba, eram toți în EESTEC. Nu era ca acum: ești în echipa ta și nu ai treabă cu ceilalți și e normal să te raportezi la mentorul tău. Ăia eram, 20 și ceva de persoane proaspăt intrați care mergeam la ședințe cu ceilalți 10 care erau membrii vechi și boardul. Și aia era. Dar persoanele la care apelam dacă era vreo problemă erau Johnelu și John.

Intervievator: Și mai târziu pe partea asta de mentorat/HR, ai coordonat la un moment dat un mentorat. Atunci a început stabilizarea în ceea ce privește noțiunea de mentorat?

Ursu: Da, am coordonat mentoratul cu Roxana. Stabilizarea cu mentoratul a fost într-un an. Prima oară când s-a facut mentoratul mai serios a fost mentoratul coordonat de Murat, Indra și Mihaela Mărăcine. Au fost foarte multe joculețe și chestii de genul. Nu mai știu exact în ce an a fost, cred că am fost și mentor în anul ăla. Cred că atunci când a intrat Tony. A fost un mentorat cu cetăți, cu castele. Și după aceea eu cu Roxana am încercat să îl ducem în altă direcție, să nu mai fie atât de mult pe joculețe, ci să fie aplicat pe ceea ce facem noi în EESTEC. Bine, venisem și cu ideea de a face fundraising la membrii vechi. Nu s-a păstrat ideea aia. Mie îmi plăcea, eram mândru de ea. Era ideea mea.

Intervievator: Și cum ți se pare mentoratul EESTEC în acest moment?

Ursu: E ok ce se întâmplă cu mentoratul. Pe vremea noastră veneau oamenii la ședință, își luau task-uri și plecau pe parcurs. Și automat anumite task-uri rămâneau nefăcute și trebuia să le facă altcineva. Pentru că, let’s face it: niciunul dintre noi nu are capacitatea să facă niște recrutări spot on. Nu are nimeni experiența necesară să zică: “da mă, ăsta sigur o să rămână” și acela chiar să rămână. Așa că, e foarte bine ce se întâmplă cu mentoratul.

Intervievator: Ce este cel mai important la mentorat? Pe ce ar trebui să se pună accentul?

Ursu: Ar trebui să se stabilească niște legături între oameni, asta e foarte important. Oamenii când au o problemă sau ceva să aibă la cine să se raporteze. Mă mai întrebau niște foști HR-i:”ce să fac? cum să fac?” Băi, fii prieten cu omul. Eu în momentul în care am fost HR știam ce se întâmplă cu toată lumea, cu marea majoritate.. le știam și anumite probleme personale. Pentru că discutam cu oamenii. Și în momentul în care discuți cu omul și te apropii de el..dacă ai nevoie de el să îți facă ceva și îl suni să îi spui: ”băi, am nevoie de tine” acela, pentru că deja te simte prieten și pentru că ai stat și l-ai ascultat..o să o facă mult mai ok. Și nu mai ai probleme de-alea cu: nu vine lumea să facă treabă.

Intervievator: Descrie în 3 cuvinte EESTEC.

Ursu: Prietenie. Bine, e mai mult decât o prietenie. Mi-a rămas ca o familie. Chiar dacă nu ne vedem. Grupul acesta vechi..ne vedem o dată pe lună, o dată la două luni. În momentul în care ne vedem e ca și cum ultima dată când ne-am văzut a fost ieri în sediu. E un fel de familie. E familia aia pe care ți-o faci, nu cea în care te naști. Da, deci ar fi familie, prietenie si proactivitate Și, drag, nu știu. Bine, al treilea cuvânt ar putea să fie Poli. Pentru că aici se întâmplă totul. Și de aici ne tragem o mare parte și gravităm în jurul chestiei ăsteia. Și probabil dacă nu ar fi fost organizația asta în Poli nu ar fi fost așa. Adică sunt niște chestii caracteristice EESTEC pentru că e din Poli. Și pentru că e cu inginerie. Și e drăguț.

Intervievator: Cum a fost perioada de Oversight Committee pentru tine?

Ursu: Băi, pentru mine a fost nașpa pentru că..mă rog, au fost niște probleme și nici în ziua de azi nu îmi e clar dacă am fost eu de vină sau nu.

Intervievator: Când ai fost Oversight Committee cine era în board?

Ursu: Am fost OC la boardul la care a fost mArV președinte, Octav trezorier, Alexandra Marinaș PR, Oana Cornea CP și Cosmina HR. Și ăla a fost un board cu o dinamică foarte ciudată per total. Țin minte că la un moment dat ajunsesem în punctul în care nici eu, nici Roxana, nu mai știam cum să punem problema cu ei. Încercasem în toate metodele pe care le știam noi: și cu zăhărelul, și cu fir-ați ai dracu, și cu dus de mânuță. Dar ei per total ca indivizi, deși individual erau super ok și își făceau treaba în EESTEC, nu au avut o sinergie. Și asta e, nu îmi dau seama care a fost vina noastră. Unde am greșit noi ca OC. Țin minte că la un moment dat l-am luat pe Johnelu și discutam:”Băi frate, zi-mi dacă e vina mea, că dacă e vina mea, maine îmi dau demisia și las pe altcineva.” A fost nașpa pentru că ajunsesem în punctul în care nu mai știam ce să fac. Și bine, după aceea, spre final, nu am mai fost atât de prezent, aveam și niște probleme, încercam să îmi termin facultatea și era mai mult Roxana. Ea era bumerangul, buzduganul care se ducea și se întâlnea cu ei. A fost..nu a fost cum mi-am dorit să fie. Dar asta a fost. Nu port pică nimănui. Pur și simplu, așa a fost să fie.

Intervievator: Cu toate astea, ce te-a motivat să devii OC?

Ursu: Am vrut să devin OC pentru că îmi erau simpatici oamenii ăia și consideram că am un cuvânt de spus și că îi pot ajuta. Și am rămas în postul de OC pentru că mi-am luat un angajament că duc chestia aia până la capăt.

Intervievator: Ce te menține motivat să revii la EESTEC?

Ursu: A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea EESTEC. Perioadă în care eram membru activ. Și vin cu drag de fiecare dată. Îmi e drag sediul, îmi e drag tot aici. Și de asta vin și îmi sunt simpatici oamenii. Mă hrănesc cu tinerețea lor. Da, asta e. Îmi e totul drag, am numai amintiri plăcute. Plus că îmi e și ușor. Lucrând în Electronică, îmi e ușor să trec. Bine, tot nu trec așa cum aș vrea să trec, însă oricum trec mai des decât o fac alți oameni vechi. Cred. Sper.

Intervievator: Cum arată o zi din viața ta fără EESTEC? Sau studenția?

Ursu: Studenția fără EESTEC? Nu a existat studenție fără EESTEC.

Intervievator: Dar cum ar fi arătat fără EESTEC?

Ursu: Probabil că terminam facultatea la timp. Dar asta nu este vina EESTEC și întotdeauna am vrut să se înțeleagă că nu EESTEC este de vină. Eu am fost de vină, că nu am știut să îmi planific timpul cum trebuie. Am ajuns în EESTEC, unde chiar se întâmplau lucruri. Și mi-am dedicat tot timpul aici. Primii doi ani de facultate nu prea am făcut altceva în afară de EESTEC, de aia am și ajuns să pic anul II. Dar nu regret nimic. Mă bucur că s-a întâmplat așa. Și oricum, eu merg pe principiul că în viață toate se întâmplă cu un motiv. Și până la urmă, s-au așezat toate încet, încet și dacă nu s-ar fi întâmplat așa cum s-au întâmplat, poate nu eram unde sunt acum. Așa că nu pot spune cum ar fi fost viața mea fără EESTEC. I don’t even wanna think about it.

Intervievator: Un sfat pentru viitorii și pentru actualii EESTECeri?

Ursu: Să facă lucrurile cu pasiune. Pasiunea este foarte importantă. Și un sfat pe care l-am dat tuturor…bine, pe lângă asta cu delegarea de task-uri care este foarte importantă și au mai fost cazuri când auzeam chestia asta: președintele sau HR-ul nu pune mâna și nu face treabă. Este într-o poziție de conducere, este într-o poziție de management. Dar lumea nu înțelege că treaba lui nu este să pună mâna să facă treabă, scopul lui este să conducă echipa și să conducă organizația. Să supravegheze că se întâmplă lucrurile alea. Și un sfat foarte important pe care trebuie să îl primească toți din EESTEC este că în EESTEC trebuie să știi exact când să îți pese și când nu. Doar așa poți să ai o carieră de EESTECer de succes, carieră în ghilimele. Pentru că dacă îți pasă tot timpul, la un moment dat te demotivezi și îți bagi picioarele. Dacă nu îți pasă tot timpul, este evident că nu o să faci nimic.

Intervievator: Ce înseamnă pentru tine să fii membru de onoare?

Ursu: Aș vorbi aiurea dacă aș spune că nu înseamnă nimic. Normal, mi-a gâdilat orgoliul super mult. Am fost făcut membru de onoare pentru că am simțit  “da, frate! Uite, chiar am făcut ceva și îmi sunt recunoscute meritele.” Când povestesc oamenilor despre EESTEC și mă întreabă dacă mai am vreo treabă cu organizația, le spun:”Da, sunt membru de onoare”.

Intervievator: Cum a fost când te-au anunțat?

Ursu: Bănuiam. Adică simțeam oarecum, știam. Îmi doream chestia asta sincer, îmi doream pentru că am pus foarte mult suflet de la început. Și de când am intrat în EESTEC mi-am dorit întotdeauna să fiu acolo în față. Na, la prima ședință când am văzut boardul, când i-am văzut cum vorbesc, am zis că trebuie să candidez și eu la board. Mi se pare normal să vrei asta. Dacă nu vrei asta, nu înțeleg ce cauți aici. E firesc să vrei să ajungi cel mai sus. Și după toate celelalte poziții, asta cu membru de onoare e undeva cel mai sus. Mă bucur că am făcut și suficiente pentru EESTEC cât să ajung aici.

Intervievator: În final, un mesaj pentru cititori.

Ursu: Acum nu știu exact care sunt cititorii. Bine, sigur sunt membrii EESTEC. Nu știu dacă citește și cineva din afară. Sper să citească cineva și din afară. Să ajungă treaba asta la toată lumea. Puneți suflet în tot ce faceți și urmați-vă visul. Întotdeauna este important să ajungi  să faci ce îți place. Ăsta e un sfat general care nu are legătură cu EESTEC. Chiar dacă sunt momente grele, trebuie să rămâi pe drumul pe care ți l-ai propus. Doar așa poți să reușești în viață. Doar așa poți să te duci la muncă cu inima împăcată. Doar așa poți să ajungi să câștigi bine și să nu înnebunești. Automat, făcând ceea ce îți place, urmându-ți visul, și ajungând să trăiești din ceea ce îți place, devii foarte bun în chestia aia. Și devenind foarte bun, vine și partea asta materială. Dar nu trebuie urmărită. Trebuie să îți găsești calea, să îți urmezi visul. Și asta e important. Eu am fost norocos deoarece de la 16 ani știu ce vreau să fac. Știu persoane, studenți, care în anul 4 nu știau ce vor să facă. De asta, fă cât mai multe chestii în afară de facultate/liceu/generală. Încearcă să faci cât mai multe lucruri că doar așa îți dai seama ce îți place, ce vrei să faci. Doar mergând la școală, nu o să știi ce vrei să faci. Sistemul la noi în România nu este făcut de așa natură. Americanii, deși sunt controversați, își fac performeri în fiecare domeniu. Da, omul acela în afară de domeniul lui nu știe. Dar pe domeniul lui e un performer. Școala la noi nu face asta. De asta trebuie ca toată lumea să facă cât mai multe activități extracurriculare pentru a-și da seama ce vrea să facă în viață și să meargă pe filmul ăla oricât de greu ar fi.

Intervievator: Cum ai reușit să mergi în paralel cu astea două lucruri? Pe de o parte EESTEC și HR și pe altă parte Inginerie de Sunet?

Ursu: Băi, asta cu HR-ul nu am urmat-o. Nu pot să spun că încă merg pe ea. Nu știu, pur și simplu le îmbin. Uite, și cu facultatea. Lucrez la facultate, deși e tangentă oarecum cu sunetul, ca mă ocup de studio și de laboratoarele pe audio video și în timpul liber fac partea cu sunetul de live și de studio. E greu, nimeni nu zice că e ușor. Dar sunt puțini cei care reușesc. Deoarece QUITerii nu reușesc. Dacă li se pare greu o să-și spună: ”Aia e, nu pot să fac asta”. Am avut o săptămână în care dimineața la 8 mă duceam la facultate. La 5 plecam de la facultate, mergeam în Control, și ajungeam la 2 acasă. Și a doua zi o luam de la capăt. Da, e greu. Sunt momente grele. Dar e frumos. Si dacă faci ce îți place, nu mai simți că e atât de greu. Deși eram obosit fizic, psihic era minunat. Indiferent cât de obosit fizic eram când ajungeam în Control , când mă apucam să montez scena, să fac probele de sunet să whatever, nu mai simțeam deloc oboseala. Mă resetam, psihic eram ok, făceam ceea ce îmi place. A doua zi când ajungeam la facultate, făceam treaba de la facultate. Fără nicio problemă, deoarece cu o seară înainte făcusem ce îmi plăcea super mult. Făceam chestiile astea, oboseam super mult, dar seara ajungeam iarăși în Control și o luam de la capăt.

Intervievator: Nu te-am întrebat, dar vrei să ne mai transmiți tu ceva?

Ursu: Da, pe Jammal l-am uitat în cei cinci prieteni, îmi pare rău. Bine, am mai uitat sigur persoane…o să-mi cer scuze față de ei.

 


  • September 2016
    M T W T F S S
    « Apr    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930  
  • Copyright © 1996-2010 eeStec Spirit. All rights reserved.
    iDream theme by Templates Next | Powered by WordPress